Thursday, August 13, 2009

Tu în ce te transformi?

a fost o zi minunată, în care am povestit şi am rezonat cu câţiva oameni faini, în jurul unor poveşti diferite, dar cu acelaşi fir roşu.

şi mi-am adus aminte de paragraful ăsta din Citadela (o carte specială în viaţa mea).

"Locuiam odată într-un sat clădit pe spinarea liniștitoare a unui deal, bine înfipt în pământ și cer, un sat întemeiat pentru a dăinui și care dăinuia. O uzură minunată strălucea pe ghizdul și pe parapetul fântânilor noastre, pe piatra pragurilor noastre. Dar iată că, într-o noapte, ceva s-a trezit în adâncul temeliei noastre subterane. Am înțeles că, sub picioarele noastre, pământul reîncepea să trăiască și să se plămădească. Ceea ce era împlinit își schimba înfățișarea. Și ni s-a făcut frică. Ne-a fost frică nu atât pentru noi înșine, cât pentru obiectul eforturilor noastre. Pentru acel lucru în care noi ne transformam de-a lungul vieții noastre. Eu eram argintar și mi-a fost frică pentru vasul de argint la care lucram de doi ani. În care îmi îngropasem doi ani de veselie. Altul tremura pentru covoarele lui de lână pe care le țesuse cu bucurie. În fiecare zi le întindea la soare. Era mândru că transformase o parte din carnea sa zbârcită în acest val ce părea adânc. Altuia i-a fost frică pentru măslinii pe care îi plantase. Și susțin că nici unuia dintre noi nu-i era frică de moarte, ci toți tremurau pentru niște obiecte stupide. Descopeream că viața nu are înțeles decât dacă o schimbi puțin câte puțin. Moartea grădinarului nu poate face nici un rău arborelui. Dar dacă arborele este amenințat, grădinarul va muri de două ori. Exista printre noi un bătrân povestitor, care știa cele mai frumoase povești din deșert și care le înfrumusețase și mai mult. El singur le cunoștea, căci nu avea fii. Și, în timp ce pământul începea să alunece, el tremura pentru sărmanele povești ce nu vor mai fi cântate de nimeni, niciodată."

Citadela - Antoine de Saint Exupery