dor de ducă

Ziua 22

2011-06-19T16:33:00.003+02:00

Despre frică. Cred că fumatul a fost în viața mea despre frică. 21 + 5 + 5.

21 de ani trăiți acasă la ai mei, cei mai mulți dintre ei trăiți sub semnul fricii. frică să nu greșesc, să fac totul perfect, să iau premiul I. frică să nu fiu pedepsită dacă nu e totul perfect.
5 ani trăiți în frică după ce am plecat de la ai mei. oare o să mă descurc? oare o să am unde sta luna viitoare? oare oamenii or să mă placă așa cum sunt? oare o să mă iubescă cineva pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce fac?
5 ani de fumat. din luna în care a murit tata, a dat mașina peste mine și iubitul s-a mutat pe alt continent.

Haios cum nu am fricile obișnuite - de boală, de avion etc. Sau poate I push my limits pentru că îmi e frică și am nevoie să-mi demonstrez că sunt curajoasă.

Cred că opusul fricii = total vulnerability & joy. One day at a time. Azi e despre celebrating 3 săptămâni de când am redevenit nefumătoare. Și despre ziua de naștere a unei prietene dragi. Și despre schimbat partenerii de monitorizare la IC. Și despre mers la un suc/bere/limonadă cu absolvenții de la TOT. Și despre dormit. Și despre trăit.

Ziua 18

2011-06-15T16:54:00.004+02:00

Ziua 3

2011-05-31T17:07:00.004+02:00

Ziua 1 = 29 mai, ~00.00

Medie 35 țigări/zi

Dhyāna Katana

2011-05-12T06:11:00.005+02:00

Dhyāna in Sanskrit (Devanagari: ध्यान) or jhāna (झान) in Pāli can refer to either meditation or meditative states. Equivalent terms are "Chán" in modern Chinese, "Zen" in Japanese, "Seon" in Korean, "Thien" in Vietnamese, and "Samten" in Tibetan.

The katana (刀^?) is Japanese for backsword and often refers to the uchigatana after the Muromachi period, which is a type of Japanese sword(日本刀 nihontō^?), also commonly referred to as a "samurai sword"

Și un comentariu foarte fain de la Peter:

Deci, Dhyana Katana este sabia care taie tot ce este neesential, tot ce te impiedica sa traiesti momentul prezent. "When you feel fear. Use the sword, take it up here and cut the mind to ribbons, slash through all those regrets and fears, anything else that lives in past or the future"

This is for you, Kido!

2011-03-08T14:49:00.003+02:00

Mulţumesc că ai adus în viaţa mea melodia asta. Şi multe alte lucruri. I miss you.

Les femmes c'est plus beau que les étés

Sous les plages ensoleillés

Pourquoi ne pas l'avouer

C'est plus beau que les hivers

Quand la neige blanchit la terre

Les femmes c'est les couleurs de l'automne

Quand les papillons s'envolent

À l'heure ou l'amour se donne

C'est le parfum du printemps

Quand renaissent les sentiments

Les femmes c'est la fureur des lionnes

Sur la trahison d'un homme

Et si un jour elles pardonnent

C'est le retour des cigognes

Quand elles arrêtent leur vol

Les femmes c'est la tendresse des louves

Le jour ou elles se découvrent

Mais quand elles feront la guerre

C'est la violence des front aires

La force de la lumière

Te quiero

Vivir solamente di amor

Solo por amor

Te quiero

Vivir solamente di amor

Solo por amor

Les femmes c'est plus beau que la musique

C'est comme un piano magique

Qui s'inventerait des gammes

Sur les notes bleu de larmes

Qui coulent sur les joues des femmes

Les femmes c'est le plus beau des pays

Un soleil d'Andalousie

C'est une terre africaine

Sous les vents qui se déchaînent

C'est la douceur italienne

Te quiero

Vivir solamente di amor

Solo por amor

Te quiero

Vivir solamente di amor

Solo por amor

Les femmes c'est la plus belle des couleurs

C'est le rouge quand elles ont peur

C'est le blanc quand elles se donnent

Le rose quand elles nous pardonnent

De n'être seulement que des hommes

Cafeaua mea cu mine

2011-02-05T11:59:00.002+02:00

De mai mulți ani am obiceiul de a mă scoate în weekend la o cafea. Între timp a devenit un fel de ritual în viața mea. 2-3 ore, de obicei sâmbăta dimineața, într-o cafenea drăguță, unde să fie în meniu un mic dejun bun (de obicei franțuzesc). Jurnalul, laptopul și mp3-ul îmi sunt tovarăși de cafea. Câteodată o carte sau altă sursă de inspirație. Mă iau la întrebări despre cum mi-a fost săptămâna trecută și ce intenții am pentru săptămâna următoare. Mă întreb ce am mai învățat. Uneori doar tac și ascult muzică. Alteori mă uit la oameni. Alteori scriu pentru ce sunt recunoscătoare din săptămâna care a trecut.

Azi tovarăși de cafea îmi sunt un mic dejun franțuzesc de la Chocolat (cafea, oranjadă, dulceață, croissant cu unt, pâine prăjită, unt, fructe și lapte cald), jurnalul, laptopul și o melodie care e pe repeat de câteva minute bune (Dalida - Pour ne pas vivre seul). Și mă gândesc la întâlnirea de azi cu mine că uneori ne umplem viața cu oameni, lucruri, întâlniri, întâmplări doar ca să nu trăim singuri. Dar că avem nevoie și de singurătate, de timp cu noi. Pentru că în momentele de singurătate suntem cei mai sinceri cu noi. Ne punem întrebări și ne dăm răspunsuri fără să le mai trecem prin filtre de cât de bine dăm în poză și ce-or să creadă oamenii despre noi.

Undeva deep down știu că am nevoie de singurătate, poate mai mult decât cele 2-3 ore de la cafeaua mea cu mine. Dar măcar atât. Când nu mi le iau, n-am timp să așez în mine unele întâmplări și să-mi răspund la unele întrebări. Și asta se vede în calitatea relațiilor mele. Pare paradoxal că am nevoie de timp cu mine ca să-mi fie bine cu ceilalți, but is who I am: pour ne pas vivre seul... mă scot la cafea în weekend.

Joy

2011-02-01T22:28:00.004+02:00

După câteva luni amețitoare (amețitor de intense, de colorate, de vii, cu urcușuri și coborâșuri) azi timpul a stat în loc pentru un moment de bucurie liniștită. Pure joy. Fără motiv în trecut sau proiecție în viitor.

Și mi-am adus aminte că sunt aici ca să mă bucur de drum, nu doar să-l parcurg. Și să mă opresc din a mă uita în trecut sau în viitor pentru a mă bucura mai mult de prezent. Because here&now is where the joy is.

PS - thank you Mahnaz for the picture & everything I learn from you, including joy :)

Gânduri bune, vise şi joacă

2010-04-25T11:15:00.015+02:00

După 2 săptămâni în care m-am făcut absolut praf emoţional/ psihic/ fizic am redescoperit energia minunată care vine din gândurile bune, conectarea la visele mele şi din joacă.

De luni până joi am primit o avalanşă de îmbrăţişări reale şi virtuale :), zâmbete, comentarii pe Facebook, SMS-uri, telefoane şi emailuri cu gânduri bune de la oameni faini pe care sunt norocoasă să îi am aproape. Mulţumesc Ema, Lidia, Lucia, Simona, Bogdan, Dana, Arabela, Corina pentru ppt, Sim, Oana, Claudia, Sofia, Irina, mama, Letiţia, Luci, Irina pentru creanga de liliac înflorit, Alina, Casandra, Raluca, Nicolae, Raluca.

Joi seara Elena de la Life After Work s-a jucat cu noi la Training Cafe şi ne-a plimbat câteva ore prin jocurile preferate din copilărie, râsete şi exerciţii de improvizaţie.

Vineri am fost la studioul Alexandrei Sandu care face nişte fotografii minunate în proiectul DayDreamers şi căreia îi mulţumesc pentru a fi capturat aşa de frumos câteva momente de conectare la visele mele.

După care am tras un bilet de papagal de la nenea flaşnetarul îmbrăcat a la Caragiale times şi care e veşnic la intersecţia Lipscani cu Smârdan.

Sâmbătă am ieşit la joacă cu Toci, Arabela, Andrei şi Eugen în parcul Tineretului unde m-am dat cu hamacele la o joacă organizată de Minor Swing şi ne-am jucat cu poi-urile Arabelei.

Le-am adunat la un loc pe toate ca să nu uit că e normal să mai pic din când în când, iar când pic am o mulţime de resurse la îndemână ca să mă ridic, din care acestea 3 cu efect imediat - gânduri bune, vise şi joacă. Să avem zile cu energie bună!

O săptămână. Ești pe cărare?

2010-03-28T11:21:00.004+02:00

La începutul anului mi-am setat o alertă la telefon care sună în fiecare vineri la prânz și-mi aduce în fața ochilor textul ăsta "O săptămână. Ești pe cărare?".

Asta ca să nu uit că sunt pe un drum și dacă uit să mă reîntorc pe el. Mi s-a întâmplat în anumite perioade să fiu absentă din viața mea cu săptămânile sau cu lunile. Să trăiesc ca într-un fel de vis absurd în care sunt mai mult spectator la viața mea. Sunt perioadele în care am făcut cele mai mari greșeli, am ratat cele mai multe oportunități, am trăit cel mai puțin.

Astăzi când m-am gândit la alerta de vineri mi s-a părut că ar fi trebuit să spună "3 luni din anul ăsta. Ești pe cărare?" Am mai fost și pe lângă cărare, dar în cea mai mare parte a timpului am fost pe cărare. Cărarea mea duce anul ăsta la materializat niște lucruri pe care le port cu mine de-o vreme. Și mai ales a unui proiect special pentru mine care începe să capete contur cel puțin pe hârtie. Am mai descoperit câteva lucruri despre mine anul ăsta, am citit mult și ... am început să ascult mai bine. Și să vorbesc mai puțin :) Și să fac liniște înauntru. Uneori e așa de mult zgomot înauntru încât ajung să cad de pe cărare fără să-mi dau seama. Cu cât ajunge să fie mai liniște, cu atât sunt mai pe cărare.

E un an pentru așezat în mine lucruri pe care le-am citit, le-am gândit, le-am simțit. Și care au nevoie să se așeze. Iar liniștea ajută...

Ariciul portocaliu. Despre misiune vs. job

2010-02-18T22:40:00.006+02:00

Îl port cu mine de-o vreme. Nu știu exact de unde a răsărit. Știu că pentru mine înseamnă învățare și energie. Adică despre ce e viața mea. Sunt norocoasă să-l fi găsit și îl port cu drag cu mine oriunde merg.

Am răspuns astă vară la câteva întrebări și am dat de ele zilele ăstea.

Ce este un job?
Cadrul în care îți pui în aplicare/manifești misiunea personală.

Ce este o carieră?
Înșiruirea de etape publice/vizibile ale punerii în aplicare a misiunii personale.

Ce este un scop?
Destinația finală sau destinații intermediare pe drumul tău (misiunea personală)

Pentru că este o perioadă aglomerată, răspunsurile ăstea simțite în interior îmi dau energie să merg mai departe. Mulțumesc tuturor celor care înaintând pe drumurile lor, contribuie și la drumul meu.

Pushing your limits, partea a 2-a

2010-02-16T14:48:00.004+02:00

Zilele trecute am încercat câteva lucruri noi a propos de limite și mi-am dat seama că am învățat din exercițiile de pushing my limits din ultimul an.

Am învățat că o limită o dată depășită rămâne depășită. Când pleci să te confrunți cu următoarea limită, pleci de pe o altă poziție. Ceea ce a fost cucerit rămâne cucerit.

După anul trecut (sărit cu parașuta, maraton-ștafetă și flashmob în Gara de Nord) am căpătat un fel de "inconștiență" - limitele mi se par mai degrabă provocatoare decât dificile/de temut.

Dacă știam asta mai demult aș fi sărit cu parașuta de acum câțiva ani :)

Îmi place de mine, varianta Bucureşti

2010-01-15T15:04:00.006+02:00

Un post scris acum aproape un an, publicat astăzi pentru că s-a întâmplat să port obiectul din poză şi să-mi aduc aminte că am scris rândurile de mai jos :)
---

Primele 2 zile după Bootcamp. Aparent just another week-end, în fapt o mulţime de întâmplări şi simţiri. O să povestesc aici două dintre ele şi o să înţelegeţi de ce încă “îmi place de mine”

Episodul 1 - sâmbătă dimineaţă, Bucureştiul se dezmorţeşte încet. După o săptămână de trezit la 6.45 dimineaţa, deschid ochii mult mai repede decât într-un week-end obişnuit. Primul impuls e să sar din pat şi să mă pregătesc pentru antrenamentul de dimineaţă. Îmi dau seama că sunt acasă şi că … nu se întâmplă nici un antrenament. După câteva minute în care sunt cumva descumpănită, mă îmbrac, iau cu mine cheile, mp3-ul şi nişte bani şi ies pe uşă (da, ştiu, sunt foarte specifică!).

În câteva minute sunt în Cişmigiu, căutând un loc mai retras ca să-mi fac încălzirea. Urmează respiraţia, “ţipeala” şi bătaia (bootcamperii ştiu de ce ). Vine apoi momentul cel mai provocator - cum strig eu, într-un loc public, din toate puterile că-mi place de mine? Nu ştiu cum strig, dar chiar am chef să strig. Cotesc şi-n faţa ochilor îmi răsare un culoar perfect gol, străjuit de copaci înalţi - locul perfect! Entuziasmată încep să alerg povestindu-mi cu voce tare cum îmi place de mine şi cum tot ce am nevoie e în mine acum. Câteva minute mai târziu ajung în celălalt capăt şi îmi dau seama că, după copaci, la câţiva metri de mine … e plin de oameni. Noroc că îmi place suficient de mult de mine încât să mă amuze doar ce-ar putea gândi oamenii care m-au auzit. De altfel e Valentine’s Day, o zi în care poţi să-ţi declari afecţiunea faţă de oricine, chiar şi de tine.

Episodul 2 - duminică după-amiază. În pas de plimbare pe Magheru, simt un impuls subit şi de nerecunoscut de a intra într-un magazin pe lângă care eram în trecere.

5 minute şi 19,9 lei mai târziu sunt mândra proprietară a obiectului vestimentar din poza. În caz că mai uit, să-mi aducă aminte….că-mi place de mine.

Ultimele 3 luni

2009-12-07T22:34:00.002+02:00

îmi aduc aminte cu plăcere de:
revizuit sau creat multe design-uri, manuale, materiale de training şi articole;
Festivalul PLAI (Timişoara);
6 întâlniri Training Café,
maratonul Bucureşti;
2 ToT-uri şi un ToT în Advocacy pregătite;
emisiune Lume Bună;
sărit cu paraşuta (Braşov);
un la mulţi ani special (mulţumesc, kido);
reîntâlnire cu ELSA (workshop pt. recruţi) şi cu un grup de oameni care mă stimulează să mă dezvolt continuu (forum 7-8 nov.);
participat la susţinerea doctoratului Irinei;
o şezătoare cu mulţi oameni dragi la noi acasă;
aniversat 5 ani frumoşi pentru sufletul meu alături de un om fain;
dansat în Gara de Nord :)
un workshop foarte fain week-end-ul trecut.
şi multe poveşti, cafele, descoperiri şi redescoperiri de oameni minunaţi aproape de mine.

WHAT's NEXT?

2009-11-13T16:05:00.002+02:00

M-a întrebat o prietenă. Şi m-am gândit că aşa-i, avem nevoie de lucruri şi întâmplări care să vină spre noi. Care să ne dea energie pentru a munci, a contribui, a ne trezi dimineaţa cu zâmbetul pe buze.

Pentru mine astăzi urmează câteva ore cu studenţi din facultatea de drept care vin să povestim despre ELSA. Vineri seara, la ora 20.00. Asta da dorinţă de voluntariat pe capul lor :)

După care ... mă pregătesc pentru un flash mob alături de nişte oameni foarte faini. Dansul n-a fost niciodată my thing, dar sper că asta nu se va vedea între zecile de oameni cu care o să merg în decembrie în Gara de Nord :) Şi dacă nu mă duc să dansez (dacă nu apuc să învăţ paşii sau descopăr că am 2 picioare stângi), tot mă duc să-i văd :)

So, asta e next

Salt în gol

2009-11-05T11:12:00.002+02:00

De la aprox 3.200 de metri. Un sentiment incredibil de libertate, de împăcare, de linişte interioară.

Învăţarea de la bon ton la uncool şi invers

2009-11-02T19:53:00.002+02:00

O întrebare care mă bântuie de mai multă vreme:

---
Poate aţi trăit în copilărie sau adolescenţă măcar un moment în care un părinte, un bunic sau altcineva din familie v-a ţinut o “prelegere” despre cât e de important să înveţi, “să ai carte”.

În discuţiile de acest gen cu ai mei nu era vorba de note sau diplome, ci de învăţarea în sine. “Lasă televizorul, mai bine citeşte o carte” e o replică pe care am auzit-o de multe ori.

Mai târziu, în toate memoriile pe care le-am citit – de la lideri de state la oameni de afaceri, scriitori, artişti, sportivi, etc. – există multe referiri la procesul de învăţare prin care au trecut înainte de a reuşi, de a se afirma, de a fi foarte buni/ cei mai buni în domeniul lor.

Aşa că am crescut cu sentimentul că învăţarea e de bon ton, e cool, e “foarte tare”. Şi că e interesant să mă uit cum au învăţat acei oameni astfel încât au devenit foarte buni.

---
Întrebarea şi comentariile aici

Pushing your limits

2009-11-02T19:43:00.006+02:00

Am norocul să am aproape oameni care mă inspiră şi mă motivează să-mi depăşesc limitele. Ramona, Letiţia şi Alexandra sunt printre ei. Respectiv sunt echipa alături de care am făcut în 18 octombrie o nebunie participând la proba de ştafetă a maratonului Bucureşti şi alergând 10,548 km într-o duminică friguroasă şi ploioasă.

Filmul evenimentelor:

în variantă narativă - aici
în variantă prezentare mai jos

Mulţumesc frumos pentru provocare şi pentru ocazia de "pushing my limits"!

Visez, muncesc, obosesc, mă poticnesc, mă ridic, visez …

2009-10-09T18:25:00.006+02:00

Visez că învăţând toată viaţa şi punând în aplicare ce învăţăm vom reuşi să lăsăm copiilor noştri o Românie de care să fie mândri
Visez că televizorul va căpăta o funcţie educativă autentică sau va dispărea din viaţa noastră ca popor
Visez că suntem ca ţară mult mai aproape de media europeană de 12,5% populaţie adultă care învaţă toată viaţa decât cei sub 2% de acum
Visez că trainingul va deveni în România un motor pentru schimbare în bine
Visez să ajungem măcar la zi cu ce se întâmplă în training în lume, dacă nu chiar să inovăm
Visez să contribui la cultivarea dorinţei de a învăţa
Visez să adun la un loc toate cursurile din România
Visez că voi fi parte din primul centru mare de training din Bucureşti - un spaţiu de învăţare, de adunare a oamenilor interesaţi de training, un loc unde se pot citi reviste şi cărţi de training, unde se întâmplă evenimente de învăţare în fiecare zi, unde oamenii pot să primească informaţii despre oportunităţi de training, indiferent de bugetul lor
Visez să contribui la construirea unei mari comunităţi de învăţare şi dezvoltare pentru traineri

Ca orice vis, ţel, scop, ideal cele de mai sus nu sunt un job. Sunt mult mai aproape de un rinichi decât de un job. Poţi trăi fără un rinichi? Da, dar nu mai eşti întreg.

Am scris acest post ca să ard nişte bărci în urmă şi ca să nu uit că “If you think you can do a thing or think you can't do a thing, you're right”.

Sunt o norocoasă că am aproape atât de mulţi oameni faini. Dacă vreunul dintre voi de-aproape mă auziţi vreodată plângându-mă că am prea mult de muncă, că sunt obosită, nedormită, nemâncată sau că îmi plâng de milă, vă rog să-mi daţi un link la articolul ăsta. Îmi veţi face un mare bine.

Sedentarii inimii...

2009-09-28T17:34:00.002+02:00

Je n'aime pas les sédentaires du coeur. Ceux-là qui n'échangent rien ne deviennent rien.
de la Citadela - Antoine de Saint Exupery citire

Tu în ce te transformi?

2009-08-13T17:58:00.003+03:00

a fost o zi minunată, în care am povestit şi am rezonat cu câţiva oameni faini, în jurul unor poveşti diferite, dar cu acelaşi fir roşu.

şi mi-am adus aminte de paragraful ăsta din Citadela (o carte specială în viaţa mea).

"Locuiam odată într-un sat clădit pe spinarea liniștitoare a unui deal, bine înfipt în pământ și cer, un sat întemeiat pentru a dăinui și care dăinuia. O uzură minunată strălucea pe ghizdul și pe parapetul fântânilor noastre, pe piatra pragurilor noastre. Dar iată că, într-o noapte, ceva s-a trezit în adâncul temeliei noastre subterane. Am înțeles că, sub picioarele noastre, pământul reîncepea să trăiască și să se plămădească. Ceea ce era împlinit își schimba înfățișarea. Și ni s-a făcut frică. Ne-a fost frică nu atât pentru noi înșine, cât pentru obiectul eforturilor noastre. Pentru acel lucru în care noi ne transformam de-a lungul vieții noastre. Eu eram argintar și mi-a fost frică pentru vasul de argint la care lucram de doi ani. În care îmi îngropasem doi ani de veselie. Altul tremura pentru covoarele lui de lână pe care le țesuse cu bucurie. În fiecare zi le întindea la soare. Era mândru că transformase o parte din carnea sa zbârcită în acest val ce părea adânc. Altuia i-a fost frică pentru măslinii pe care îi plantase. Și susțin că nici unuia dintre noi nu-i era frică de moarte, ci toți tremurau pentru niște obiecte stupide. Descopeream că viața nu are înțeles decât dacă o schimbi puțin câte puțin. Moartea grădinarului nu poate face nici un rău arborelui. Dar dacă arborele este amenințat, grădinarul va muri de două ori. Exista printre noi un bătrân povestitor, care știa cele mai frumoase povești din deșert și care le înfrumusețase și mai mult. El singur le cunoștea, căci nu avea fii. Și, în timp ce pământul începea să alunece, el tremura pentru sărmanele povești ce nu vor mai fi cântate de nimeni, niciodată."

Citadela - Antoine de Saint Exupery

Mitzi vegetariană

2009-07-20T22:05:00.003+03:00

Când am luat-o pe Vânt ne-am gândit ce haios ar fi să o facem vegetariană. N-am reușit de tot (ceea ce nici nu știu dacă e recomandat), dar azi am avut o după-amiază cel puțin interesantă. Subsemnata mâncam ceva lucruri foarte vegetariene, iar Vânt se tot învârtea pe lângă farfuria mea. Din care a poftit la măsline, alune și stafide. În ciuda faptului că avea în străchioara ei bucățele de carne și de brânză.
Dacă într-o după-amiază o găsesc meditând, o să mă pună pe gânduri rău :)
În poză împricinata, în ipostaza ei favorită - la joacă!

So... weekend

2009-07-18T14:38:00.006+03:00

I-am dus dorul weekendului. De vreo 2 luni weekend înseamnă nunţi, drumuri, petreceri de burlăciţe etc. Fun, oameni faini, dansat. Dar mi-au lipsit cafelele cu mine sâmbăta dimineaţa.
Sunt iară într-unul din locurile mele preferate - Chocolat. Papa bună, oranjadă, cafea şi internet. Perfect weekend...
Simt nevoia să mă opresc. Să cobor un pic din caruselul care se învârte de multe luni. Să tac. Să mă ascult tăcând.
Sunt bine şi sunt recunoscătoare pentru asta. Dar sunt mult mai în exterior decât îmi doresc. Şi-mi lipseşte timpul meu cu mine. Cred că deep down sunt cumva o mizantroapă. În ciuda faptului că-mi plac oamenii, îmi place să mă plimb, să ies în lume, să experimentez, să dansez. Un arici portocaliu, aşa cum a ieşit poza anul trecut la Bootcamp.
Tânjesc după câteva zile de nefăcut nimic, de oprit zgomotul din exterior şi din interior. N-am mai simţit asta de pe 8 iunie la Nessebar. Când pentru câteva ore am fost doar eu, pescăruşii, biserica Sf. Ştefan şi marea.
Îmi umblă iar prin vene un dor de ducă. De plecat fără agendă undeva. De lăsat să curgă ziua.
Vine vacanţa. O să-mi iau nişte timp. Să simt. Să experimentez. Să fiu.
Weekend fain să avem!

despre călătorii

2009-07-01T20:32:00.003+03:00

cumva săptămâna asta stă sub semnul călătoriiilor. călătoria de vineri la timişoara. planificat vacanţa de vară. călătoria lui mihail, care doar anunţată m-a marcat atât de tare. şi un bileţel pe care l-am tras la Casa Satya duminică şi pe care scria: "We are not human beings on a spiritual journey. We are spiritual beings on a human journey."Steven Covey.

So, călătorim?

Un om simplu

2009-07-01T20:09:00.005+03:00

Despre Mihail şi călătoria lui simplă.

"Pornind de la noul meu motto (SUNT…un om simplu. TRAIESC…o viata simpla) si de la acest post: Leapsa – Eu cine sunt? am decis sa imi iau o luna pentru o calatorie prin care sa devin un om mai bun." - continuarea aici

Despre prima carte a lui Mihail - Eu cine Sunt?

1000 de comentarii frumoase despre România

2009-06-26T12:26:00.001+03:00

Tudor Chirilă ne provoacă la un exerciţiu de grup aici - http://tudorchirila.blogspot.com/2009/06/1000-de-comentarii-frumoase-despre.html

Tatuează Bucurestiul cu povestirile tale

2009-02-05T15:57:00.003+02:00

starea de bine

2008-12-02T09:05:00.002+02:00

Undeva pe drumul de ieşire din adolescenţă o pierdusem. Se transformase în reguli, condiţii, deadline-uri, examene, depresii, nervi, responsabilităţi şi alte cuvinte pretenţioase şi neprietenoase.

Încep să mă reobişnuiesc cu ea. Şi e tare fain. Începe să-mi ajungă foarte puţin ca să fiu bine. Iubire. Linişte. O carte bună. O vorbă cu oameni dragi. Un puzzle :)

Mi-e aşa de bine încât mi-e din ce în ce mai greu să scriu. Pentru că 10 ani am scris mai ales frământată de ceva. Şi concentrată pe "the way to happiness", I almost missed happiness.

acum (9 dimineaţa) şi aici (o cafenea în piaţa unirii din timişoara) sunt bine. şi e tot ce contează.

Dezîndrăgostirea de ţigară

2008-10-13T18:13:00.004+02:00

S-a întâmplat joi seara, brusc. Exact ca în amor, când o frază sau o imagine face să moară amorul brusc.
Doare, ca orice despărţire de o mare iubire. Îmi vine să ard pozele mele cu ţigara în mână, să arunc toate scrumierele şi să evit cafenelele.
O să treacă. Aştept cu interes să văd ce va ieşi din ecuaţia (suma viciilor = constantă) - fumat = ???
De ziua mea vreau să sar. Cu coarda sau şi mai bine, cu paraşuta...

Mi-e foarte somn

2008-10-10T15:10:00.002+02:00

De azi dimineaţă mă lupt cu pleoapele grele. Să fie vremea? Să fie tantile de la bancă care parţial ne-au ignorat, parţial s-au uitat urât? Să fie chestii adunate din ultimele zile (Mall-ul de Training - prietenii ştiu)?
Visez perne, aşternuturi neîncepute, păturica roşie de fleece, pijamale groase. Şi somn. Somn uşor.....

De ce nu mai scriu în ultima vreme

2008-09-15T15:05:00.002+02:00

sunt ocupată. trăiesc :)

mă plimb, experimentez, simt, iubesc.

sunt bine.

e toamnă şi toamna mă îmbie mereu la scris. o să revin la tastatură.

Citat

2008-08-18T17:21:00.001+03:00

"E mult mai uşoară dezintegrarea unui atom decât a unei prejudecăţi."
Albert Einstein

Mulţumiri celor de la HRD Dezvoltare Resurse Umane pentru Maxima zilei :)

Maraton de dat mâna pentru pace în Georgia

2008-08-12T15:33:00.000+03:00

"Organizatiile societatii civile romanesti te cheama miercuri, 13 august 2008, de la orele 18.45 la un maraton de dat mana. Ne vom intalni in doua grupuri - unul pe Sos. P. Kiseleff in fata Muzeului Taranului Roman si altul la Arcul de Triumf - si vom merge unii spre ceilalti pana la Ambasada Rusiei la Bucuresti (sos. P. Kiseleff nr. 6). Acolo ne vom da mana unii cu altii si vom aprinde lumanari in memoria victimelor din Georgia cerand incetarea confruntarilor armate din aceasta tara."
Citiţi tot articolul pe site-ul APD
See u there!

Coup de foudre sau proba de bebe

2008-08-02T10:43:00.006+03:00

Avertisment: prezentul post nu este recomandat tocilarilor, mai ales tocilarului meu de acasă :)

Îl cheamă Luca şi m-a fermecat din primul moment. Mami de Luca, mă primiţi la baby-sitting?

Web, CV-uri, interviuri şi stârlici

2008-07-16T23:16:00.003+03:00

Descopăr cu surprindere că din asta s-a compus ultima săptămână (Cv-uri nu ale mele, ci ale altora, care au aplicat în număr fantastic de mare la postul de redactor).
Îmi iau revanşa săptămâna următoare - vacanţă (ura, ura!!!) Fără planificare, fără bilete, fără rezervări. Plecăm pur şi simplu duminică la Vamă. Unde o să golesc (sau îmbăiez, dansez, bronzez şi beu) tot hard-disk-ul meu full de informaţii şi o să umplu la loc bateriile care piuie de zor că se descarcă.
S-avem vacanţe frumoase, că le merităm - Cotidianul zice azi că generaţia X (adicătelea noi ăştia născuţi între '63 şi '79) ducem greul şi producem banii patriei :) - Generaţia X duce România în spate

Muzică ţigăneacă cu foc

2008-07-05T14:40:00.006+03:00

Am fost la concert (mulţumesc mult Leti&Mano). Şi toată fascinaţia mea pentru muzica, focul şi trăirea ţigănească a revenit ca şi cum ar fi fost acolo toţi anii ăştia. Şi s-a împletit cu o bucată de citire recentă din Neagu Djuvara şi cu tot ce-am mai citit de-a lungul vremii despre fascinaţia boierilor români pentru roabele ţigănci.

Nu vreau să intru în political correctness sau incorrectness aici. Vreau să zic numai că mă fascinează sclipirile din ochi, sângele fierbinte pe care îl smt pulsând în mişcările psihedelice de dans, vocile şi combinaţia de patetism (în sensul lui de înduioşător, emoţionant, mişcător) şi patos,înflăcărare, ardoare, chef de viaţă.

O lume fascinantă, ebluisantă, autentică. Şi pe care văzând-o de pe margine mi-am adus aminte de ce mi-a spus odată Cristi - colegul meu rom - când l-am întrebat de ce se însoară la 20 de ani - "nu pot să-ţi explic, eşti gadjo, iar aşa ceva nu se explică, se simte".

Aşa că recunosc, sunt gadjo fascinat de focul, muzica şi trăirea ţigănească. Ascultaţi Şaraiman cu Damian Drăgici şi orchestra lui şi vorbim după aia.

Arat pe ogoarele virtuale ale patriei + training

2008-07-01T20:50:00.004+03:00

Asta fac de la începutul anului :) Aratul îmi place, mă ţine în priză, mă ţine vie şi mă face să mă simt utilă societăţii. Aştept cu interes ziua în care plăteşte şi chiria :)

Până atunci mă duc la training :) Declar 2008 anul trainingului pe scaun.
Urmează:
Webcamp, 9 iulie, Bucureşti
Next Online Players, 17-19 iulie, Bucureşti

Plus o combinaţie de training cu vacanţă:
Bootcamp, 22 - 29 august, Făgăraş

După care mă potolesc şi mă apuc de treburi de oameni mari :)
Nu de alta, da' vedeam America Latină cu banii daţi anul ăsta la training :)

ziua pescăruşului

2008-06-13T14:52:00.002+03:00

probabil cea mai puternică din viaţa mea de până acum. 12 iunie.

१२ इउनिए २००८ - यिउया पेस्क[रुşului

2008-06-13T14:48:00.002+03:00

असस्त पोस्ट एस्ते पेंत्रुमिने, का सा-मी अदुक अमिनते का इएरी, १२ इउनिए, अ फोस्त जिउया पेस्कăruşului

O combinaţie perfectă - Amelie şi Michel Fugain

2008-05-22T16:06:00.001+03:00

C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui
Il rentrait chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle descendait dans le midi, le midi
Ils se sont trouvés au bord du chemin
Sur l'autoroute des vacances
C'était sans doute un jour de chance
Ils avaient le ciel à portée de main
Un cadeau de la providence
Alors pourquoi penser au lendemain

Ils se sont cachés dans un grand champ de blé
Se laissant porter par les courants
Se sont racontés leur vies qui commençaient
Ils n'étaient encore que des enfants, des enfants
Qui s'étaient trouvés au bord du chemin
Sur l'autoroute des vacances
C'était sans doute un jour de chance
Qui cueillirent le ciel au creux de leurs mains
Comme on cueille la providence
Refusant de penser au lendemain

C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui
Il rentrait chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle descendait dans le midi, le midi
Ils se sont quittés au bord du matin
Sur l'autoroute des vacances
C'était fini le jour de chance
Ils reprirent alors chacun leur chemin
Saluèrent la providence en se faisant un signe de la main

Il rentra chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle est descendue là-bas dans le midi
C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui

Pentru Luci - Mulţumesc mult is an understatement

2008-05-20T13:37:00.000+03:00

Pentru că mi-ai spus într-o zi de Timişoara că fotografia te scoate din casă şi-ţi deschide ochii la lumea din jur, lume care "înainte" rula cumva în fundal... La un moment dat vorbele ălea au făcut un declic.

Mai jos momentul de declic - 3 ianuarie 2008. Autorul moral - tot Luci, care a tras pe dreapta şi a scos aparatul. L-am urmat cumva mimetic, ebluisată de ce poate fotografia în mijlocul şoselei, după nu ştiu câte ore de condus. În momentul în care am văzut prin obiectiv ce văzuse Luci fără obiectiv, a devenit super simplu şi clar - sunt o mulţime de locuri şi oameni şi lucruri pe care nu mai avem obişnuinţa să le "vedem". Se transformă cumva în "background".

Aşa că mulţumesc tare mult, Luci! Nu ştiu dacă o să am dedicaţia ta pentru a învăţa toate cele ale fotografiei, dar mă bucur din plin de side-effectul ăsta fantastic pe care îl are, de foarte multe ori atunci când nu am aparatul cu mine :)

Living la vida loca, but living

2008-05-19T11:06:00.005+03:00

2 săptămâni. de scris. de vorbit. de trăit. de trăit în scris şi în vorbit.

un nou BYY - cel mai ambiţios de până acuma.
LFPC - mobilizare & dezbatere publică. depus concluzii & propuneri în scris :)
articol pentru ghid de carieră - tras de mine la maxim şi învăţat următoarele - dacă nu-ţi vine să scrii ce ai de scris, scrie orice. după vreo 2-3 posturi pe blog(uri), a ieşit din tastatură şi împricinatul de care aveam nevoie
scris aplicaţie pentru un training super fain şi care îmi vine mănuşă - training pentru jurnalişti covering educational issues :) acuma aştept să-mi scrie ei dacă mă vor.
ziua lu' mama :) - plimbat mamă & vorbit ca fetele fără număr şi fără pauză vreo 4 ore
vreo 50 de posts în portal şi în TC, 2 newslettere
temele de la 3T - scrise pe la ore indecente în noapte
undeva la 200 de emailuri scrise pentru TC, f.i. & LFPC
ziua lui marius - adunare cu oameni dragi care (de obicei) vorbesc mult. acuma abia articulam... gratarul şi berea au vorbit în locul nostru.
scris declaraţie de impozit. scris email cum se scrie declaraţia de impozit :)
testat soft. îl declar numa bun de terminat :). adică alte pagini de googledocs, cu liniuţe multe....
workshop interculturalitate& combaterea discriminării - cunoscut oameni faini (asociaţie de studenţi, cum altfel să fie decât faini!? :-). limitat scrisul la 2 pagini de hand-out :)
LFPC - stă pe loc, de tot! (special thanks la codru, la ion şi la andre, de la care am învăţat atâtea!!!). updates trimise pe email... (oi fi uitat pe cineva??)
scris în jurnal la 5.30 dimineaţa vineri. cred că e cea mai matinală oră ever în care să mă ştiu trează şi cu un pix în mână. post facultate, când de altfel era doar o oră foarte târzie...
3T peste weekend - feedback în scris, 12 bucăţi , la intervale de ~1 şi1/2 ore :) bonus vorbit aproape fără respiraţie 1 h. dacă respiram prea tare cred că adormeam instant :)

Cireaşa de pe tort - mers la Circ. O să scriu despre asta :) Am avut un A-HA moment că trainingul seamănă foarte tare cu acrobaţiile, dansul, dresajul, contorsionismul...

Arici Pogonici

2008-05-10T15:17:00.006+03:00

De la Wikipedia citire şi citare:

Arici-Pogonici a fost o revistă periodică pentru copiii preşcolari, cu caracter de album ilustrat, cu benzi desenate în culori, format A5 pe orizontală, editată de revista „Luminiţa” în România comunistă. A apărut pentru prima dată în 1957 şi şi-a încetat apariţia în 1980.

Revista era mai puţin violent ideologizată şi politizată decât alte reviste pentru copii din epocă. Predominau subiectele ludice sau poveştile "de aventuri" destinate copiilor mici (având drept personaje animale antropomorfizate etc.).

Benzile desenate propriu-zise ocupau doar o parte din paginile revistei, erau publicate şi texte tipărite, eventual cu o ilustraţie în afara textului: mici povestiri, glume, snoave, texte în versuri, ghicitori, desene independente (aşa-zise "caricaturi" cu legendă explicativă, ludică sau burlescă, de regulă).

Desenele apărute în revistă erau semnate între alţii de Radu Duldurescu (seria BD "Cuţu şi Miau", cu aspect foarte "occidental", "disneyan", lucru mai rar, în epocă, în România), Nell Cobar (cu seria de benzi desenate despre aventurile elefantului Trompişor ), N. Nobilescu, Arno, Burschi, Dem ş. a.
Un serial memorabil a fost cel care relata aventurile lui "Nucăpanăghindăfrunză", personaj fantastic al cărui nume indica elementele componente. Ocazional, revista publica şi texte sau desene "preluate" din alte reviste pentru copii (din "ţările socialiste", dar nu exclusiv).

PS de la mine: Mai sus şi mai jos pogoniciul de Maramureş, semi-domesticit din proprie voinţă, având în vedere că în deplinătatea prezumată, dar nedovedită, a facultăţilor mintale a ales să bântuie pe lângă casa unde am stat de Revelion.

The world is your playground

2008-05-10T14:50:00.004+03:00

Vorbeam aseară cu nişte oameni care îmi sunt foarte dragi despre (încă) mirajul plimbatului prin lume la români.
Şi mi-am adus aminte cât suntem de norocoşi că PUTEM să ne plimbăm prin lume. Că avem vârsta, banii sau oportunităţile ieftine sau gratuite, condiţiile politice ca să ne plimbăm. Cred că de multe ori, în timp ce răsfoim oferte de vacanţă, uităm că părinţii noştri nu au avut (cu foarte puţine excepţii) şansa asta...

Mostră de hai-hui

Fetele şi muzicile

2008-05-08T15:41:00.003+03:00

Iacă am dat de curând de melodia asta, de fapt a dat ea peste mine într-o dimineaţă la radio, şi m-a pus necuratul să-i caut şi versurile. Prilej cu care m-a lovit brusc cât de mundan, murdar şi maculat (ca să fac pe deşteapta) sau măcar simplist, comercial şi neinspirat zic multe versuri de pe la noi despre fetele de la românica...

Grazia Di Michele - Le Ragazze Di Gauguin

Ballerine di Degas
Bianche nuvole il vento
Non le scioglierà
Le bambine di Renoir
Fiori gialli a Montparnasse
Le ragazze di Gauguin
Dentro gli occhi hanno il sole
E lampi di uragani
E la notte le accenderà
Fiamme di stelle nell'oscurità
Donne candide donne che si arrendono
Donne in amore l'amore le perdonerà
Donne magiche donne che sorridono
Dolce mistero il tempo non le cambierà
Per noi, per il mondo
Le ragazze di Buñuel
Freddi angeli il sole
Non le scalderà
Le modelle di Chanel
Prigioniere in un atelier
Le ragazze nel metrò
Hanno sguardi lontani e mani fragili
Quale amore le fermerà
Cuori in attesa nell'oscurità

Colecţionez ploi

2008-05-04T15:36:00.005+03:00

3 mai. Plouă cu găleata. Cei 200 de metri de la staţia de autobuz până la prima terasă acoperită din Romană sunt de ajuns ca să fiu leoarcă, în ciuda parpalacului şi a umbrelei care-mi dădeau o falsă impresie de imunitate la ploaie.

Îmi iau o salată şi un suc şi dau drumul la muzică în căşti - Joe Dassin, Nicu Alifantis, Edith Piaf, Georges Moustaki şi altele în acelaşi ton cu ploaia ce se prelinge la câţiva centimetri de mine.

Déjà vu - mă simt brusc în liceu... Atâtea ploi am vânat şi am scris în zona asta între Romană şi Sava. Şi mă gândesc că anul ăsta se face (se face oare?) întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului... Nu cred că sunt melancolică - au fost 10 ani mult prea faini ca să-mi lipsească liceul. Sunt doar pansivă.

Şi-mi aduc aminte de ceva ce a spus mama unei prietene în momentul în care eram în liceu şi ea (prietena, nu mama) împlinea 17 sau 18 ani. Ceva de genul- o să vezi, până aici a fost mai greu, îmediat faci 20 de ani - facultate, serviciu şi te trezeşti că ai 30 şi te împarţi între serviciu, soţ şi copil şi cumva ajungi la 40-50 şi după aia gata! - se termină repede.

La vremea aia m-a şocat cumva. Timpul trecea clar mult mai încet în mintea noastră adolescentină plină de frământări existenţiale, căutări, vise, descoperiri în iubire, scris în jurnale, citiri majore şi colecţionări de ploi.

3 luni de vacanţa mare se târau alene din iulie în septembrie, ziua mea se lăsa foarte mult aşteptată, la fel Crăciunul, iar în ianuarie vacanţa de vară părea aşa departe.

Şi iată-mă 10 ani mai târziu încercând să văd unde s-a dus o bucată din anul ăsta. În momente. Momente dragi, intense, faine, momente de energie, momente de epuizare, momente de entuziasm şi momente de depresie.

În ianuarie am adunat la cutiuţa de momente Maramureş şi mutatul într-un sediu nou şi fain, în februarie Barcelona şi Granada, în martie şi aprilie mult training (pe scaun sau în faţa scaunelor), Timişoara, Sinaia, Predeal, Câmpulung, Haţeg şi Retezat.

4 luni. cărţi noi şi oameni vechi (cum i-am urat o dată lui Mano), 1000 de poze din care vreo 3 fotografii :) câteva mii de km cu avionul, trenul şi maşina, flori în balcon, oraşe noi şi vechi, un Bucureşti ceva mai primenit după summit.

Şi acum o ploaie. De pus la cutie. Ultima din colecţie e undeva la început de toamnă)

S-ar putea să fie destul de adolescentin... Dar aşa e şi viaţa mea, încă... Mă gândeam ce-aş putea răspunde la întrebarea anticipabilă şi repetitivă la întâlnirea de 10 ani

"Ce mai faci? Cum mai eşti? ".
Iacă, sunt bine, stau în chirie într-un apartament boem, iubesc, n-am şef, învăţ, ies la bere (încă şi în Lăptărie şi Green Hours), merg la Vama Veche cu cortul, încerc 2-3 ţări noi în fiecare an, fumez narghilea, ascult muzică franţuzească, citesc, scriu blog.

Sau la şi mai anticipabila:

"Ce-ai făcut în anii ăştia?"
Păi...am crescut, am explorat iubirea, am învăţat, am devenit, am colecţionat momente, oameni faini, cărţi, ţări şi ploi.
Speachless. Falca jos. "Hai mă, serios..."

Mda, aşa credeam şi eu. Aşa că o să zâmbesc frumos şi o să zic că sunt bine. Ceea ce e foarte adevărat.

Sunt bine. Iubesc. Sunt vie. Şi colecţionez ploi.
...
...

Eliade - De ce sunt intelectualii laşi

2008-05-02T12:52:00.004+03:00

Ati vazut vreodata un "intelectual" in timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale? Nu numai ca e uluit si neiformat, asta inca n-ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul inspaimintat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune intrebari oricui, asculta pe oricine ii vorbeste, are o incredere oarba in orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca cel din urma dintre sclavi. Numai atunci isi da el seama ce putin s-a "interesat" de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin, adapost, incurajare. Renunta la orice demnitatee personala, uita cu desavirsire misiunea lui istorica; frica face din ele o lichea si un sclav. De cite ori plutesc in aer psihoze politice, de cite ori se intimpla sau se asteapta ceva grav – o revolutie, o reforma acerba, un atentat, o schimbare esentiala a ordinei sociale – bietul "intelectual" roman pur, de cel fara aderente cu partidele sau gruparile poltice).

Incearca atunci sa faca cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Marturiseste oricarui om intilnit ca aproba anumite gesturi politce, ca si el a gindit asa, ca bine se face ce se face etc.

In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am intilnit un excelent romancier care, aflind de cele ce s-au intimplat, mi-a deschis repede ultimul sau roman, aparut chiar in zilele acelea, ca sa-mi arate ca si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate ca asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s-a grabit sa-si caute puncte de contact cu o miscare sociala despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbinda si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost frica. Tot asa cum le-a fost frica tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier" si au inceput sa o aprobe nu pentru ca le convenea programul "Garzii", ci pentru ca se temeau sa nu fie suspectati si persecutati dupa o eventuala victorie a ei.

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei indemnati de o anumita constiinta sociala sau nationala. Dar imi repugna lasitatea intelectualilor apolitici, care isi descopar deodata aderente cu o miscare sociala in pragul izbinzii (sau care numai pare astfel). Si ei nu fac asta din interes, caci cei mai multi n-au nimic de cistigat ca "intelectuali" dintr-o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce isi are radacina in lipsa de constiinta "functionala" (daca ni se iarta expresia), in lipsa constiintei ca ei ,"intelectualii", reprezinta – in pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura forta invincibila a unei natiuni. Daca orice intelectual si-ar da seama ce reprezinta el in societatea romaneasca, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i-ar pasa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu infrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin taranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gindeste, se descopera si se creeaza intre hotarele ei. Ceasul de azi sau de maine poate fi stapinit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre "intelectualii" unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atitea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru ca nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane traiesc aceiasi experienta periferica, semi-istorica, asteptind ca timpul sa le inghita actuala lor viata "politica".

Deci, asta reprezinta "intelectualii" : lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitatii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n-au de ce sa se teama, sa intre in panica si sa se umileasca in fata unei miscari politice cu sanse de succes. Mai intii pentru ca orice miscare politica isi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).

Si in al doilea rind, pentru ca nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, in orice caz, numai interesele lui de breasla, confortul lui, familia lui). In ceasul in care ceva se intimpla politic, deci se consuma – intelectualul se afla cu mult inainte, ocupat sa creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat in strada, va capata valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se afla prea departe ca sa se mai poata intoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trait, asimilat, consumat pentru el.

Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si intelegere. Dai o mina de ajutor si treci mai departe. Dar in nici un caz nu merita sa-ti pierzi cumpatul, sa-ti iesi din fire si sa pactizezi cu oricine – uitind ca nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimani. Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe care il reprezinti, nu moare niciodata. Daca crezi altfel, renunta la "intelectualitate" si fa-te om politic

Mircea Eliade

Text publicat in revista "Criterion", nr. 2, Bucuresti, 1934

A taste of London. the bitter taste

2008-05-01T14:08:00.016+03:00

Un post care stă în draft de mai bine de 6 luni. Poate pentru că impactul asupra mea a fost destul de mare.

Era ziua mea şi mă baladam prin Londra la vânat imagini de turist :) Am ajuns în faţă la 10 Downing Street fără să mă gândesc că locul ăla e viu şi mai mult decât un obiectiv turistic. Am nimerit în mijlocul unei manifestaţii anti-Turcia a kurzilor din Londra.

Şi mi-am adus aminte de colegul meu Nashuan, kurd, refugiat cu familia în România şi de o lecţie dureroasă de istorie contemporană desenată pe un şerveţel în cantina facultăţii de drept. Era anul 2001.

În 2007 a urmat episodul 2 - în fotografiile de mai jos. Am găsit pe wikipedia 3 evenimente întâmplate în preajma vizitei mele la Londra şi care explică pancartele şi manifestaţia...

On 24 October 2007, Turkish fighter jets bombed several PKK targets on the Iraqi side of the border.^[11]

Oct 21, 2007: 12 Turkish troops killed in PKK ambush near Turkey's border with Iraq. The soldiers died when militants attacked a Turkish Army post, less than three miles from the Iraq border. (see 21 October 2007 cross-border attack on Turkey)

Oct 17, 2007: Turkish Grand National Assembly approves a government request for their troops to cross the Iraqi border to attack Kurdish rebels.^[12]

Le métèque

2008-05-01T13:30:00.005+03:00

Ultima mea obsesie muzicală. Am ascultat peste sărbări melodia asta de zeci de ori.

Le métèque - Georges Moustaki

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Avec mes yeux tout délavés
Qui me donnent l'air de rêver
Moi qui ne rêve plus souvent
Avec mes mains de maraudeur
De musicien et de rôdeur
Qui ont pillé tant de jardins
Avec ma bouche qui a bu
Qui a embrassé et mordu
Sans jamais assouvir sa faim

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
De voleur et de vagabond
Avec ma peau qui s'est frottée
Au soleil de tous les étés
Et tout ce qui portait jupon
Avec mon coeur qui a su faire
Souffrir autant qu'il a souffert
Sans pour cela faire d'histoires
Avec mon âme qui n'a plus
La moindre chance de salut
Pour éviter le purgatoire

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Je viendrai, ma douce captive
Mon âme soeur, ma source vive
Je viendrai boire tes vingt ans
Et je serai prince de sang
Rêveur ou bien adolescent
Comme il te plaira de choisir
Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir

Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir

De la www.dexonline.ro citire:

METÉC, meteci, s.m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum şi de posibilitatea de a dobândi proprietăţi imobiliare, alcătuită din străinii stabiliţi într-o cetate; (şi la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

see you in another life, when we'll both be cats*

2008-04-29T20:52:00.003+03:00

Mâţă de Granada. Trăieşte pe ziduri. Se hrăneşte cu spray colorat şi cu blitzuri de turişti tâmpi ca mine care se entuziasmează şi vor s-o ia cu ei acasă. :)
---
*sărumâna Viv

Blogging my journal

2008-04-29T20:04:00.003+03:00

Acum ceva vreme mi-am uitat jurnalul la birou. acolo unde las seara şi blogul, dată fiind absenţa netului în casă. Şi iată-mă reflectând încurcată asupra trio-ului amoros eu-jurnal-blog :)
Până acum am crezut despre jurnalul meu (chiar dacă nu acelaşi fizic, dat fiind că e probabil la a treizecea copertă diferită) că e un fel de soţie, de camarad, de companion de viaţă pe care îl ştii de mult timp. Care îţi rezervă din când în când "mici surprize" - o înfăţişare nouă, alte linii, alt număr de pagini, altă librărie din care afost achiziţionat. Dar în fond acelaşi - pagina albă la care te întorci în fiecare seară, care te aşteaptă cuminte acasă sau în geantă până când îţi aduci aminte că există.
Relaţia mea cu jurnalul este un fel de căsătorie trecută deja de 10 ani. Stabilă, cuminte, legitimă, cu un rol deja câştigat în viaţa mea. Viaţa mea în care acum un an a intrat blogul. Şi prin care am lăsat să iasă "out there" o parte din lucrurile pe care le ţineam doar pentru mine ... şi pentru jurnalul meu.
Iată de unde sentimentul meu de "trădare", de "înşelare" sau măcar de "împărţire" a scrisului în două. Iată deci amanta. E mai tânără, mai arătoasă, mai dinamică, mai jucăuşă. Ştie să facă lucruri care celeilalte - mai veche şi mai devotată tovarăşă - îi sunt străine: să încarce poze, să aibă linkuri, să-şi schimbe "coperta" foarte repede când mă plictisesc de înfăţişarea veche. E drept că nu are familiaritatea şi intimitatea jurnalului, dar e proaspăt, e nou, e altceva.
Şi dilema morală e gata - cum mă împart în două? Din fericire pentru mine e o dilemă mai mult inventată şi fără consecinţe (sper eu că jurnalul nu suferă prea mult :)
Aşa că azi m-am hotărât să-i dau jurnalului ceva, să-l răsplătesc pentru toţi anii în care m-a suportat, pe mine şi toate depresiile, durerile şi temerile mele. Şi să-l upgradez.
So I'm going to blog my journal - să mă joc mai des cu el, să-i cumpăr pixuri colorate şi să-i lipesc mai des poze, să pun titluri scrierilor de fiecare zi şi să mă gândesc un pic înainte de a aşterne pe hârtie.
Şi în oglindă - să dau blogului mai mult. Şi fără vină. Căci da, sunt convinsă că nu suntem fiinţe "mono" în nimic. Ne trebuie schimbare, dinamism, noutate, provocări. În fiecare zi. Şi asta ne ţine vii. Altceva. Altcumva. Altcineva. Sau altundeva.

Sâmbăta în Bucureşti

2008-04-01T17:04:00.004+02:00

Sâmbăta în Bucureşti are toţi pomii în floare, oameni fără metrou în priviri şi fără corporaţie în haine, sunet de pescăruşi pe Calea Victoriei şi gust de cafea cu lapte abia turnată în ceşti.
Oraşul trece de la fast forward la slow motion. Creierele sunt pline de alcoolul şi ţigările serii sau de lumina plimbării abia făcute în parc.
Bucureştiul sâmbăta are gust de amantă. Cu chef de joacă, de cafenea, de restaurant nou deschis, de club, de shopping, de fugă din lume sau de început de lume. E un fruct copt în nervii întinşi la maxim în timpul săptămânii, numai bun de cules.
Sâmbăta dimineaţa are croissante şi bacşis pentru zâmbetul care însoţeşte cafeaua.
Sâmbăta la amiază are bunici şi copii, lacuri, parcuri şi aer.
Sâmbăta după-amiaza e îmbrăcată în blugi şi tricou, are cercei de flori abia sădite şi tocuri joase de plimbare.
Sâmbăta seara are puls, concerte, vână şi energie încălzită de la 7 seara în cafenele şi baruri.
Sâmbăta Bucureştiul e oraşul meu. Şi al tău. Şi al oricui se simte parte din el. Şi are pahare pline, de băut pentru sâmbete. Pentru toate sâmbetele ce vor să vină.

zbor. şi linişte.sunt mizantroapă.

2008-03-29T20:21:00.001+02:00

în martie n-am scris nimic.
a fost o lună încărcată sufleteşte.
sunt bursucul antisocial.
răspund greu la mesaje.
sun rar.
scriu puţin şi în jurnal.
mizantropie de primăvară?
nu ştiu.
dar conserv starea asta.
e linişte.
ca în răsăritul ăsta deasupra barcelonei.
la început de luna mizantropiei.

De făcut în Bucureşti

2008-02-18T20:45:00.004+02:00

Revista Time Out a "adunat" într-un numar mai vechi o sută de lucruri de făcut/de încercat în Bucureşti. Încerc să găsesc lista electronic de ceva vreme. Am reuşit să adun doar 63. Mai încerc.
Deocamdată stau destul de prost la bilanţ - 34 din 63 :) şi stau în Bucureşti de vreo 28 de ani...

Bea un ceai aromat intr-o pivnita orientala
Mergi pe urmele lui Mircea Eliade pe strada Mantuleasa;
Du-te in cautare de graffiti si stencil pe Lipscani;
Cumpara toale vintage de la Atelierul Andrei Roman;
Placeri de Cismigiu - sa citesti la ruine si sa te plimbi pe lac;
Targuieste-te la piata de peste din Matache;
Plimbare nostalgica prin Cotroceni;
Urca Dealul Mitropoliei si admira privelistea;
Mergi cu taxiul la pranz pe Magheru si roaga-l pe taximetrist sa-si povesteasca viata;
Mergi la manastirea Stavropoleos din centrul vechi;
Fa o baie de flori dimineata, pe la 5.00, in Piata Rahova;
Iesi la picnic intr-o zi cu soare, la Mogosoaia;
Daca mergi din cand in cand la Muzeul Satului, vei avea senzatia ca ai iesit din Bucuresti;
Sa mergi la teatru, uneori poti sa prinzi lucruri bune si biletul nu este chiar scump;
Sa te ratacesti pe stradutele de pe Lipscani, unde atunci cand nu te astepti apare un magazin cu tot felul de chestii ieftine;
Sa faci o vizita la Casa Melic, cea mai veche din oras, in strada Spatarului 22;
Un tuns cu sfoara si foc la arabul din Colentina;
Sa mergi noaptea in parcuri si sa te dai in leagane (parcul de pe arh. Ion Mincu si parcul Floreasca);
Sa-ti compui un super sandwich la Toscana;
Sa iei din gara Obor trenul de navetisti care merge prin toate statiile, in jurul Bucurestiului;
Sa te duci sa calaresti (Corbeanca, Mogosoaia, Baneasa);
Sa te dai cu rolele sau trotineta pe dealul Academiei;
Sa mergi cu barca pe Lacul Herastrau;
Sa mergi pe stadion la un meci de fotbal, eventual Steaua-Dinamo;
Bea dimineata o cafea la Orange Concept Store si continua-ti proiectele (au wireless!); poti comanda si un croissant cu unt;
Sa te plimbi prin Gradina Botanica si sa dai de mancare ratelor de pe lac;
Sa pozezi vecinele care fac vara plaja pe acoperis;
Petrece-ti dupa-amiaza rasfoind noutati din teatru, film, literatura la biblioteca British Council sau la cea a Institutului Francez;
Apus de soare contemporan pe terasa de la MNAC;
Du-te la Muzeul "Antipa" sau la Muzeul "Mina Minovici";
Urca cel putin o data pe acoperisul de la Odeon;
Fii excentric, pentru ca orasul are unde: bea o bere la prima ora la Terasa Argentin, zisa si La betivani (vis-a-vis de Club A), apoi ia pranzul la Mandragora;
Trage o narghilea la ceas de seara la Valea Regilor;
Cei mai buni covrigi raman cei de la Cocor;
Da o raita prin barurile gay - ca sa stii unde, de ce, daca da sau daca nu?;
Urca cel putin o data pe cladirea Universitatii;
Sa cauti o seara intreaga casa lui Ota din Cotroceni;
Sa pui un sticker pe Teapa lui Ghildus;
Sa stai la povesti in parcul de langa piata Sfantul Gheorghe;
Sa iei din talcioc un obiect branduit P.C.R.;
Sa mergi pe strada Virtutii sa admiri fetele cu cea mai veche meserie din lume;
Pozeaza-te pe caprioara din Cismigiu intr-un weekend retro;
O super-saorma in miez de noapte la Dristor;
Sa negociezi cu vanzatorii de DVD-uri piratate de la Sfantul Gheorghe;
Sa stai la o sueta cu doamna din liftul de la Laptarie;
Sa urci cel putin o data pe Intercontinental;
Sa stai de vorba cu mesterul palarier din strada Sepcari;
Sa mergi la Rosettya ca sa bei limonada lui Iorgu Draghicescu;
Sa mergi in weekend la Jolie Ville, pentru ca locul de joaca pentru copii e liber;
Sa citesti ziarul dimineata la CremCaffe;
Cauta-ti un acoperis vara, pe care sa stai cu prietenii;
Sa mergi la cursuri de tango, vara, in Cismigiu;
Sa cumperi capsuni noaptea, iarna, din Piata Amzei;
Sa mergi la un concert de orga la Biserica Lutherana;
Sa-ti cumperi jucarii din lemn (de la Strada Deco);
Sa cumperi primul ziar (cald), la 4.50 a.m., de la chioscul din Unirii;
Sa astepti pe cineva la Universitate;
Sa te saruti in troleibuz, spre indignarea doamnelor in varsta
Sa mergi fara bilet macar o zi intreaga;
Sa joci badminton pe spatiul verde din Herastrau;
Sa faci clubbing in centrul vechi combinat cu opriri la patiserii non-stop + prieteni + ceva beri la bord;
Sa mananci in drum spre aeroport mititei la Cocosatu, ca sa iei cu tine in avion aroma romaneasca;
Sa-ti pierzi serile de august pe terasa la Motoare, cu multi amici si fara griji.

what's in a name? (continuare)

2008-02-02T13:59:00.000+02:00

De la http://www.behindthename.com/ citire (sau citare):

DIANA

Gender: Feminine

Usage: English, Spanish, Italian, Portuguese, German, Romanian, Russian, Lithuanian, Roman Mythology

Other Scripts: Диана (Russian)

Pronounced: die-AN-a (English), dee-AH-nah (German) [key]

Probably derived from an old Indo-European root meaning "heavenly, divine", related to dyeus (see ZEUS). Diana was a Roman goddess of the moon, hunting, forests, and childbirth, often identified with the Greek goddess Artemis. Diana Spencer, the Princess of Wales, was a famous bearer of this name.

MMVIII

2008-02-01T20:02:00.000+02:00

2008 este un an bisect al calendarului gregorian. Îi corespund anii 5768 – 5769 ai Calendarului ebraic. A fost desemnat:

Anul Internaţional al planetei Pământ ^[1]
Anul Internaţional al Salubrităţii ^[2]
Anul Internaţional al Cartofului (declarat de ONU) ^[3]
Anul European al Dialogului Intercultural ^[4]
Anului Astronomiei Româneşti; se celebrează 100 de ani de la înfiinţarea Observatorului din Parcul Carol din Bucureşti ^[5]
Anul oraşelor Liverpool şi Stavanger numite Capitale Europene ale Culturii.

În astrologia chineză, începând cu 7 februarie se va intra în Anul şobolanului (până în 7 februarie a fost Anul porcului). Următorul an al şobolanului va fi în 2020.

flavour of the month: orange

2008-01-28T13:00:00.002+02:00

portocaliu ca în noua faţă a blogului.
portocaliu ca în noul meu birou
portocaliu ca în portocalele de pe masă.
portocalu ca în dosarele cele noi.
portocaliu ca în sucul de lângă cafea.
şi non-portocaliu ca în bara de sus a blogului, pe care n-am reuşit încă să o schimb în portocaliu....

Be A Kid Again

2008-01-25T19:01:00.001+02:00

Do a cartwheel.
Sing into your hairbrush.
Walk barefoot in wet grass.
Play a song you like really loud, over and over.
Dot all your “i”’s with smiley faces.
Read the funnies. Throw the rest of the paper away.
Dunk your cookies.
Play a game where you make up the rules as you go along.
Step carefully over sidewalk cracks.
Change into some play clothes.
Try to get someone to trade you a better sandwich.
Eat ice cream for breakfast.
Kiss a frog, just in case.
Blow the wrapper off a straw.
Have someone read you a story.
Find some pretty stones and save them.
Wear your favorite shirt with you favorite pants even if they don’t match.
Take a running jump over a big puddle.
Get someone to buy you something you really don’t need.
Hide your vegetables under your napkin.
Stay up past your bedtime.
Eat dessert first.
Fuss a little, then take a nap.
Wear red gym shoes.
Put way too much sugar on your cereal.
Make cool screeching noises every time you turn a corner.
Giggle a lot for no reason.
Give yourself a gold star for everything you do today.

Ancient wisdom I just made up. . .

[nota bloggerului: not me.. :) credits should go to www.wordpress.com]

eu şi el.

2008-01-25T15:43:00.000+02:00

noi. doi. unu. doi. amândoi.
eu stabilă. el baladeur prin viaţă şi prin lume.
el energie. eu somn.
eu cărţi. el cluburi.
eu monogamă. el ... ??!! :)
eu colecţionez hărţi, magneţi de frigider, bani vechi şi toate ediţiile posibile din Citadela şi Micul Prinţ. el colecţionează orice.
eu nu gătesc. el da.
eu - Paris. el - India.
eu haine de birou. el haine de vacanţă.
eu zi. el noapte.
eu zăludă. şi el.
el discret. eu pun pe blog. poza cu eu şi cu el. cu noi. unu. doi. noi doi. dintre care unu - eu va fi muştruluit de doi - el. când va citi.

Lăsatul de fumat dăunează grav sănătăţii mentale

2008-01-10T16:44:00.000+02:00

Încercare pe propria piele. 5 zile mai târziu, minus 5-7 pachete de ţigări mai târziu şi plus 2 kg mai târziu sunt un pachet de nervi. Mănânc ciocolată sub orice formă, sunt parţial ţâfnoasă 24/7, descopăr automatisme legate de ţigări pe care nu credeam că le am.

Poate nu-s eu suficient de puternică...

Morala:
Copii, nu bateţi cuie în geam
Pericol de înec!

cartea de weekend

2007-10-08T15:35:00.001+02:00

de fapt de acu' două weekenduri, dar mi-a plăcut "extrem de tare", aşa că o aşez la panoul de onoare :)

pierdut drive. îl declar nul.

2007-10-08T15:29:00.000+02:00

a venit toamna, acoperă-mi spatele cu ceva...

2007-09-17T17:23:00.000+02:00

...cu umbra unui copac sau mai bine... cu uniforma.

clar voi fi un părinte măcar parţial intolerant la capitolul afişat în văzul lumii la şcoală cele mai diverse părţi din trup. să ne acoperim copiii măcar ca şi semn de respect pentru profesori şi ce-o mai fi rămas din instituţia şcolii în românica.

ce-mi veni? iacă începu şcoala azi. batiştei, această calea victoriei a paradei pentru grupa de vârstă 7-18 ani, emana prin toţi porii şi toate străduţele laterale puhoi de pueri de diverse vârste, mai mult sau mai puţin adolescenţi, puberi sau chiar de şcoală primară, purtând o colecţie impresionantă de haine decoltate, decupate, sclipicioase, asortate cu piercinguri şi tatuaje la vedere. câştigătorul (de fapt câştigătoarea) uimirii şi indignării mele bătrânicioaso-uniformistică de acuma a fost o domnişoară minunat îmbrăcată într-un tricou cu spatele perfect crăpat de sus şi până jos, care lăsa să se vadă (fără nici un efort) o lenjerie turbat de fucsia.
asta e, am îmbătrânit. recunosc. mea culpa, mă duc să-mi fac pensie, că tot e obligatoriu.

Miss Holly Golightly. Travelling.

2007-09-03T21:10:00.001+03:00

De prea mulţi ani mă lupt cu mine. Şi pendulez între “a trăi aici şi acum” şi “ce vei face/unde vei fi peste 10 ani”. Între viaţa ca joc, aventură, căutare, experiment şi viaţa ca devenire, clădire, muncă întru ceva. Unde e linia de mijloc? Trăim ca să simţim, experimentăm, vedem sau trăim şi pentru altceva în afara noastră, ca să lăsăm ceva în urmă? Either way e o devenire, o călătorie întru ceva. Şi cred că aşa mă şi simt… un călător. Şi imi aduc aminte de cartea de vizită a lui Holly Golightly din Breakfast at Tiffany’s pe care scria "călătoare". De fapt – "călătorind". Nu-mi aduc aminte dacă în traducerea românească a cărţii s-a păstrat gerunziul, dar el e cheia. Dacă mi-aş scrie ceva pe cartea de vizită probabil că ar suna cam la fel - Călătorind. Experimentând. Devenind. Punct

I noticed that the mailbox belonging to Apt 2 had a name-slot fitted with a curious card. Printed, rather Cartier-formal, it read: Miss Holiday Golightly; and underneath, in the corner, Travelling. It nagged me like a tune: Miss Holiday Golightly, Travelling.

Breakfast at Tiffany’s

oficial e toamnă

2007-09-01T12:20:00.000+03:00

1 septembrie. ziua pe care am aşteptat-o atâţia ani în copilărie pentru ca să mă întorc la Bucureşti. Ca să pot citi în camera mea, ca să se întâmple iară lucruri, ca să mă revăd cu prietenii împrăştiaţi de vacanţă în toate colţurile ţării şi mai apoi ale lumii.

a fost o vară turbată anul ăsta. îmi prinde de minune toamna. am luat laptopul şi am fugit la terasa din colţ să scriu, ferită de ploaie şi legată la un wireless al locului. 12.04 ziua şi sunt primul client. tipa care îmi aduce cafeaua zâmbeşte când mă vede că deschid laptopul. îi e clar că n-am venit pentru masa de prânz, ci pentru wireless. îi zâmbesc la rândul meu şi mă întorc la toamna mea.

oficial e toamnă şi lucrul ăsta îmi trezeşte o bucurie nebănuită. de obicei viaţa se numără în primăveri şi anul următor se planifică în ianuarie. la mine se numără şi se planifică toamna. am strâns 28 de toamne până acuma. cu de toate. cu bine, cu rău, cu muncă, cu leneveală, cu plăceri şi dureri mai mici sau mai mari, cu dor, cu drag, cu strâns din dinţi, cu lipsuri şi cu risipă, cu iubiri, cu singurărăţi, cu eşcuri uneroi, cu reuşite alteori. sufleteşte sunt bogată. am multe sertăraşe cu oameni, cu locuri, cu simţiri de toate felurile. dacă aş avea un copil aş putea să zic că am trăit în 28 de ani cât în 40. şi cu toate astea fiecare toamnă mă surprinde. când iau la numărat anul ce-a trecut descopăr noi sertăraşe inaugurate şi colecţii vechi îmbogăţite. anul ăsta am adunat o nouă casă, 2 încercări (timide, dar reuşite) de explorat 2 continente noi, fotografia, bloggingul, nebunia geloziei (:D), managementul, aproape 100 de cărţi noi, fumatul în excces, dorinţa de a renunţa la fumat, reinstaurarea întâlnirilor cu mine la cafea, narghileaua, 5 sau 6 săptămâni de vacanţă, bugetul de huzur şi bugetul de austeritate, încă 3 caiete scrise, exploratul bucureştiului prin ochii unui turist, libertatea incredibilă dată de zborul cu paraşuta şi încă altele ...

plouă în continuare. bateria arată 1:41 hours remaining, pachetul de pe masă 6 ţigări remaining, cafeaua 2 degete remaining, calendarul 3 luni de toamnă remaining.

oficial e toamnă şi mi-e bine.

ziua stârlicilor şi a elefantului roz

2007-08-31T16:46:00.000+03:00

ca să nu uit că a existat ziua de ieri. un elefant roz şi mulţi stârlici. stârlicii au fost prietenoşi. 2 pachete de ţigări au fost însă total neprietenoase cu stomacul meu. da, tutunul chiar dăunează grav sănătăţii. încercare nereuşită de montat maşina de spălat. cesare pavese pe post de pastilă contra durerilor. n-a funcţionat. dureri de stomac, dureri de ochi, dureri de suflet. incoerenţă de toate felurile. aer tras în piept. merg mai departe. întreagă.

Salata de vacanţă neprogramată

2007-08-20T15:43:00.001+03:00

Mult şi îndelung programata vacanţă de baltice s-a transformat brusc şi irevocabil în salată formată din 3 zile de vama veche, 7 zile de tunisia şi 3 zile de timişoara. Aparent mai puţin interesant, în fapt surprinzător de multe lucruri noi sau vechi, dar faine.

Fredonări de cântece Pasărea Colibri şi Phoenix din spatele gardului boatei lui şoni (căci nu aveam bilete, dar voiam să-l auzim pe baniciu), primul ghid de călătorie care are scris pe cotor Africa, mână pictată cu henna, paraşută cu vedere deasupra mării mediterane, frânturi de conversaţii în limba francezo-germano-italiano-arabă, dromader pe plajă, umbreluţe de stuf (mai puţine în vama veche şi foarte multe pe coasta maghrebiană a mediteranei), vânzători de iasomie pe stradă, chemarea muezinului la rugăciune suprapusă peste cafeaua de după-amiază, sentimentul ciudat că lumea e atât de mare, dar atât de aproape, vânzătorii din bazar strigându-mă "gazelle", cumpărat şi adus acasă aproape una bucată cămilă în diverse forme şi culori (tobe, genţi, brăţări, papuci...), desfăcut şi refăcut bagaje, noapte pe tren şi întâlnire întâmplătoare, circuitul teraselor din Piaţa Unirii într-o vineri, nuntă cu cântec într-o sâmbătă, sfârşit de vacanţă. Bonus - un sentiment foarte fain că ... ne-am întors acasă.

Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii...

2007-07-21T20:07:00.000+03:00

uneori mi se pare că lumea din Veronica, Maria-Mirabela sau desenele animate cu Mihaela e mult mai aproape de "explicaţia de dicţionar" a copilăriei. poate faptul că e vorba de copilăria mea să mă facă să gândesc aşa? în mod cert asta e o bucată din explicaţie. o alta e că lumea care se mişca foarte lent acum 20-25 de ani, a luat-o at some point literalmente la fugă. lumea copiilor varianta 2007 sună cam aşa...

Sâmbătă după-amiază. 35 de grade în termometru, 50 pe asfalt. Canicula a amorţit oraşul. Radio România Actualităţi ne recomandă sfătos (imediat după cotele apelor Dunării în franceză) să bem lichide multe, să nu stăm în soare, să mergem în locuri răcoroase - la spectacole, la cinema sau în "supermagazine". Foarte frumos şi profund capitalisto-consumist din partea lor. Bun. Ca un cetăţean ascultător şi care merge la Mall dacă-i musai, mă urc într-un taxi şi purced spre Vitan.

După o rundă de diverta (parcă plecasem să-mi cumpăr pantofi de nuntă???) hotărăsc să mă regalez la Starbucks cu un suc din ăla de fructe de pădure foarte fain pe care l-am descoperit la Istanbul. Aşa... Brambleberry (Herbal Tea with concentrated blackberry and apple juice - yummi). Mă aşez la rând scanând încântată noul stash de lipici ("activity glue"), "magic scotch", highlightere şi abţibilduri cu pisici, toate proaspăt achiziţionate (se pare că am 28 de ani în buletin).

Pe când cream în gând un model de felicitare făcută de mână (pentru aceeaşi nuntă pentru care nu am încă pantofi. nu contează, e abia...mâine!!!?), mi se agaţă de degete şi o acadea (roz bonbon, Strawberry Fraise Lollipop). Ok, am tot ce-mi trebuie, pot să ies din lumea mea de lipici şi acadele şi să mă uit în jur. În faţa mea, la rând, două păpuşi Barbie de vreo 10-12 ani. Miniaturi ale unor mame probabil aflate la cumpărături - pantofi trendy, păr proaspăt coafat (!), cercei mari, brătări şi inele, haine gen Mango sau Zara, câteva numere mai mici. "Un frapuccino ice coffee tall şi un caffee latte tall", glăsuiesc ele către domnişoara în şorţuleţ Starbucks. Mă uit la ele, mă uit la mine, iar la ele, iar la mine şi calculez.

Pe de o parte pantofi de oameni mari, haine de oameni mari, coafuri de oameni mari, băuturi de oameni mari. Max 24 de ani împreună. Pe de alta, lipici, strawberry fraise lollipop, brambleberry. Cică aprox 28 de ani singură. "Un ice tea, o acadea, altceva mai doriţi?" mă întreabă şorţuleţul Starbucks. 28 de ani... "şi un caramel frapuccino, vă rog. tall ". şi poate un transplant de maturitate, dacă aveţi...

Îmi iau victorioasă toate cele şi mă îndrept spre terasă. Îmi aşez meticulos (deh, 28 de ani, hence tabieturi ...) sucul, cafeaua, caietul de scris, stiloul, îmi aprind o ţigară şi încep să scriu. Şi în timp ce scriu mă gândesc tot mai serios dacă o să am curajul de a face copii. şi dacă îi fac, how do I cope cu a fi foarte repede părinte de copii mari? Parcă noi am crescut mai încet, parcă am fost copii mai mult. Sau poate mi se pare mie pentru că e aşa de departe?

Deşi, dacă fac un exerciţiu de memorie, îmi dă că am descoperit cochetăria pe la 17-18 ani (cam în aceeaşi vreme în care s-au inventat băieţii), alcoolul pe la 20, shoppingul pe la 22-23, ţigările pe la 25 şi Starbucks pe la 27. Pentru droguri I'm too much of a control freak ca să am interes. A fost o pierdere pentru mine? Aş fi fost mai "ancorată în realitate" (how I hate expresia asta) dacă aş fi fost mai puţin copil şi mai repede om mare sau mai puţin fetiţă şi mai repede femeie ? Habar n-am, pentru că asta este singura realitate pe care o ştiu. Şi mi-e bine cu ea, deşi ştiu că sunt un amestec ciudat de copilărie şi "om mare".

Dar nu pot să nu mă gândesc dacă peste 15 ani copilul meu, probabil adolescent, va crede despre mine că sunt o mamă ţăcănită, boemă, pierdută într-o realitate care nu mai există, dar la care ea se încăpătânează să nu renunţe.

Îmi aduc aminte cântecelul din "Occident"-ul lui Cristian Mungiu "Noi în anul 2000..." şi mă gândesc că în anii 2000 nu prea mai sunt copii. Sau sunt, dar nu citesc Pif, ci Barbie Girl sau Cosmopolitan, nu-şi fac vacanţele la bunici, ci la all inclusive, nu citesc cărţi ci pagini web, nu scriu cu stiloul, ci cu pixuri scipicioase, nu mai poartă espadrile, ci snikerşi de firmă, nu mai beau compot de vişine, ci frapuccino...

Mă uit din nou la lipici şi la acadea. Asta e realitatea mea, acum şi aici. Şi mi-e bine să mai fiu un pic copil în anii 2000...

PS. Brâncuşi rulzz

Reinventarea tabieturilor

2007-07-16T09:32:00.000+03:00

Mă încercă de multă vreme ambiţia de a mă aventura pe terenul explorării tabieturilor.

Îmi place mult mai tare definiţia din vechiul DEX, deşi are undeva strecurată şi o conotaţie peiorativă:

TABIÉT, tabieturi, s.n. Deprindere, gust pe care cineva şi-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obişnuinţă; p. ext. manie. ♢ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. ♢ Expr. A-şi face tabietul = a-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziţia, pofta. ♦ Viaţă confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.
Sursa: DEX '98 |

decât cea mult mai puţin expresivă din noul DEX:

TABIÉT ~uri n. înv. Plăcere pe care o persoană şi-o satisface regulat şi cu stricteţe. ♢ Om cu ~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod; confortabil. [Sil. -bi-et] /
Sursa: NODEX |

Acum că ne-am lămurit ce zice dexul, lansez o provocare – reinventarea tabieturilor la români. Ştiu că pe Maslow tabieturile sunt mai puţin importante decât altele (care mai sunt şi la modă – cariere, prestigiu, promovare etc.) Dar pentru unele suflete sunt cu mult mai importante. Pentru sufletele astea e provocarea mea.

Iacă ce am cultivat şi şlefuit (aproape de obsesiv-compulsiv uneori) în ultimii 10-15 ani:

cafeaua de weekend ca răsfăţ, acasă sau într-un loc frumos în oraş. revin cu drag la Chocolat, la CremCaffe, pe Motoare vara peste zi când e gol, la French Backery-ul de pe Câmpineanu îngesuit pe trotuar, La Taifas, în parcul Ateneului, în Cişmigiu şi mai nou în parcul Luiggi Cazzavillan cu cafea adusă la pachet – un French Vanilla sau un Moccachino. Acum 10-15 ani era cafeaua din Lăptărie (asortată cu brânzoaice), cafeaua cu cele mai bune trufe de ciocolată din lume şi cu banana split la cofetăria hotelului Bucureşti, cafeaua cu jazz în Green Hours.

muzica franţuzească în boxe, în căşti sau fredonată în gând (merge foarte bine cu cafeaua de mai sus)

descoperitul de locuri noi în fiecare an, de preferinţă cu harta în mână. cititul despre istoria, geografia, cultura locului unde merg şi planificatul îndelung al unei vacanţe de 1-2 ori pe an.

citit seara măcar 15’ înainte să adorm

albume de vacanţă, mai mult fără mine, dar cu momente adunate pe hârtie fotografică

scrisul zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână

escapadele de weekend vara la Vama Veche (ăstea doar de vreo 8 ani)

baladatul prin anticariate, cu emoţie în stomac când descopăr o carte pe care o căutam de mult sau o ediţie deosebită la un preţ de necunoscător :)

savuratul unei ciocolate bune (amăruie sau cu mentă)

colecţionatul de magneţi de frigider prin locurile în care merg prima dată şi adunatul de pietricele, scoici, bilete de intrare la muzee/concerte, frunze, castane, flori din locurile care îmi plac

scrisul cu stiloul, colecţionatul de instrumente de scris (acum caut cu disperare o călimară veche care să nu coste min. 3 milioane)

coffee with myself – când am de discutat ceva cu mine, de luat o decizie, de făcut o evaluare sau o planificare

hoinăritul prin Bucureşti la descoperit şi “cules” de locuri faine. precum şi cărţile cu şi despre Bucureşti.

etimologiile cuvintelor româneşti. Îmi place să sap în dicţionare, pe http://wikipedia.org sau www.dexonline.ro şi să descopăr care sunt poveştile din spatele unor cuvinte sau expresii. dicţionarele Larousse frazeologice sau idiomatice, de mitologie, de filozofie sau ediţiile vechi cu planşe creionate îmi sunt în mod special aducătoare de bucurii.

citit cărţi de călătorie, jurnale de exploratori, colecţionat de ghiduri şi hărţi. mai ales hărţi vechi. hărţi vechi în orice formă - pe genţi, pe albume foto, înrămate sau doar pruntate pe carton, am avut şi un portofel cu o bucată de hartă, acum am un puzzle ... pentru care nu am loc destul ca să mă apuc de croşetat piese.... Visez la un tapet care să acopere tot tavanul sau măcar un perete în ceea ce va fi cândva camera mea de bine - bibliotecă & birou.

mai de curând escapadele pentru fotografiat. de fapt căratul aparatului foto cu mine pe oriunde merg şi privitul lucrurilor cu un alt ochi, un ochi mai deschis, mai concentrat pe culori, pe lumină, pe forme, pe momente.

şi mai de curând – dezbrăcatul sufletesc în public numit blogging

Artă şi precizie

2007-07-11T17:53:00.000+03:00

Reparaţii ceasuri mecanice, electrice, electromecanice, de perete, de artă şi electronice

Reparaţii şi confecţionări bijuterii din aur si argint
Montări lentile ochelari de vedere, rame şi ochelari de soare, import
Reparaţii şi montări lentile, suduri rame şi balamale

O bucată dintr-un univers evanescent. Pusă aici ca să nu uit că a existat. Pe acelaşi raft cu borcanul de iaurt cu folie de aluminiu, cu bijuteriile de la Fondul Plastic, cu Veronica, Maria Mirabela, Toma Caragiu, rachetele de tenis de lemn, pozele cu ponei pe plajă în Neptun, discurile de vinil... Departe de mine nostalgia după vremuri dictatoriale. Doar că mă încearcă un sentiment că universul primilor 10 ani din viaţa mea dispare încet-încet şi voi uita, cu bune şi cu rele, cum a fost...

By the way, a băut cineva Brifcor ediţia 2007?

pictorial industrial feroviar weekendar

2007-07-09T21:16:00.001+03:00

ce faci 50' în chitila?

2007-07-09T12:17:00.000+03:00

iacă te miri cât eşti de ignorant a propos de lumea aflată la distanţă de 14 min cu trenul de Bucureşti. după care eşti plăcut surpins că sunt străzi curate, pavate, pomişori plantaţi, flori peste tot, o tanti la magazin care ştie mult mai mult customer service decât cele de la hipermarcheturile de lângă casă (de fapt o combinaţie de bun simţ şi 7 ani de-acasă). bei un suc mirându-te că auzi foşnetul vântului, păsări, oameni vorbind la poartă şi nu maşini, claxoane şi înjurături.

şi-ţi doreşti brusc o căsuţă cu un pic de curte (am şi ochit vreo 2 J), cu câteva straturi de flori şi-o băncuţă, cu toate cele importante într-o comunitate aproape … şi ce loc mai potrivit pentru toci şi eu decât unul care se numeşte Banatului colţ cu Păcii (prietenii ştiu de ce!)

foarte duminică

2007-07-08T21:20:00.000+03:00

foarte lene... foarte tolănită pe o terasă în herăstrău, între perne... foarte chefless. atât de foarte duminică încât nu sunt în stare să vorbesc. chil-out care curge din boxe la fel de leneş ca mine. un tip care serveşte la terasă cu aerul că şi el e în weekend şi singura viteză pe care o ştie e ralanti. cafeaua care vine după o jumătate de oră pe care n-am simţit-o decât pe ceas. nu fumez, nu gândesc, nu vorbesc. toci moţăie la câţiva centimetri de mine şi se joacă din când în când cu aparatul foto. sărumâna pentru bucata de lac cu perne :)

Istanbul, cu întârziere

2007-06-12T17:52:00.001+03:00

duceţi-vă acasă!!!

2007-06-11T22:46:00.000+03:00

Bucureşteanca din mine (de care nu eram conştientă până de curând), tocmai ce a suportat ultima picătură de frustrare pe tema Bucureşti şi oficial s-a enervat. Aşa că iacă o revărsare de nervi în public în cele ce urmează (cvasi-public, căci voi citi probabil eu şi personalităţile mele multiple).

Mă găsesc adesea singura bucureşteancă de la o masă plină ... mai ales de ardeleni. Sooner or later... rather sooner...se ajunge invariabil la subiectul "cât e de îngrozitor Bucureştiul", "ce oameni de 2 lei sunt bucureştenii", "ce bine şi frumos e la ...". În ultimii ani, de când mă tot găsesc la mese pline de ne-bucureşteni supăraţi pe Bucureşti, mi se părea haios - mai mult de jumătate din oamenii care înjurau de zor Bucureştiul şi bucureştenii, de fapt nu ştiau prea bine Bucureştiul şi nu cunoşteau nici un bucureştean. Aşa că am început să dau alt+shift+ignore când se ajungea la sesiunea de defrustrări ref Buc.

Foarte neaşteptată pentru mine a fost reacţia mea faţă de Bucureşti în urma nenumăratelor astfel de discuţii la care eram participant pasiv (complimentat pe alocuri cu "nu pari bucureşteancă") şi anume - am ajuns să-mi descopăr şi să-mi iubesc tot mai tare oraşul. Îi ştiu şi bunele şi relele, dar nu mă văd trăind niciunde altundeva (deşi, for the fun of it, mă văd încercând altundeva). Am un raft plin de cărţi de memorii ale oamenilor care au trăit aici, de albume şi ghiduri despre Bucureşti. Chiar fac din când în când pe ghidul şi-mi place.

Cumva paharul meu de "cât e de îngrozitor Bucureştiul" s-a umplut. Moment la care, acum câteva zile, au explodat în mine câţiva ani de "înţelegere" (îmi venea să zic toleranţă şi mi-am adus aminte - sărumâna, Monica! - de cât e de "urât" şi profund fals/nesincer cuvântul toleranţă. de fapt cred că l-am simţit cu toţi porii - în mareamea mărinimie mi se părea că sunt un spirit "înalt", deschis, înţelegător. iacă dovada astăzi că de fapt nu sunt).

Şi mi-a venit să spun "OK, nu vă place? e aşa de îngrozitor? e un supliciu? atunci de ce vă supuneţi singuri la el?. duceţi-vă acasă!!! " Şi luaţi cu voi şi maşinile, poate n-o să mai fie aşa de aglomerat. Sau staţi şi luaţi oraşul ăsta aşa cum este. Că şi eu mă enervez de fiecare dată când ajung în pe partea cealaltă de carpaţi şi nu am unde lua un mic dejun la 8 dimineaţa, sau n-am de unde cumpăra coli de flipchart la 6 seara sau ies oameni cu cagulă în mijlocul străzii să facă o execuţie (da, în Cluj!) şi nu zic că aşa îs toate oraşele pe acolo sau că e îngrozitor că sunt aşa. Dar nu cataloghez un loc prin ceea ce trăiesc eu neplăcut acolo. Pot să mă bucur de ceea ce e bun şi să filtrez ceea ce nu mi se potriveşte.

Aşa că de astăzi mă las de "înţelegere". Nu vă place, go! Vă place, staţi! Dar dacă staţi, bucuraţi-vă de ce are bun oraşul ăsta, care poate nu e acelaşi fel de bun de acasă. Bucuraţi-vă, căci, la urma urmei, de acolo i se trage numele!

demitizare

2007-06-08T20:04:00.000+03:00

iacă nu ştiu cum fac, dar de ceva vreme mă tot învârt în jurul subiectului ăsta. bunoară astăzi (era 8 iunie când am început sa scriu...) - am ieşit la cafea cu o prietenă care anul aceasta face un copil (copilul ei, sorry mariusu' - femeile chiar pot asta) în timp ce divorţează de un bărbat care nu mai e al ei. şi de faptul că reacţia oamenilor este - "şi când te măriţi din nou?". şi trecând prin tot felul de astfel de momente întâmplate recent, am ajuns la faptul că toate poveştile, romanele, filmele de dragoste se termină invariabil ... la nuntă. când de fapt ar trebui să înceapă, căci povestea cotidianului trăit frumos şi palpitant e mult mai interesantă decât povestea unui amor care duce la nuntă şi atât.

şi aici intervine obsesia mea vis-a-vis de miturile pe care ni le construim din copilărie (noi, părinţii, poveştile, filmele etc.) şi le cultivăm cu încăpătânare. nu încerc să desfiinţez nevoia de mit în viaţa omului, rolul mitului. ci încerc să mă întreb de ce alegem mituri atât de previzibile şi de prăfuite şi care conţin "trebuie" - o femeie care are un copil trebuie musai să fie căsătorită, "şi au trăit fericiţi pân' la adânci bătrânţi".

într-o poveste care se întinde pe mai mulţi ani avem nevoie de de mister, de necunoscut, de intrigă, de pasiune, de drive, nu numai de mitul fericirii veşnice. şi de fapt, în absenţa acestora, fericirea e doar comoditate, obişnuinţă, călduţ.

când aud poveşti despre feţi-frumoşi îmi vine să protestez (poate lucky me că n-am avut niciodată mitul vreunui prince charming scos dintre filele poveştii). îmi vine să spun că relaţia aia nu e adevărată. suntem "perfecţi" şi minunaţi doar în perioada, mai scurtă sau mai lungă, de căutare, de cunoaştere, de tatonare. numai în filmele americane şi-n telenovele femeile se trezesc dimineaţa gata machiate, duşate şi coafate, iar bărbaţii sunt nişte cavaleri perfecţi, raşi la sânge, rasaţi, care nu se uită la televizor, nu au singurătăţi, ci doar o carieră de succes. prefer însă un film bun european în care femeia e delicios de ciufulită dimineaţa, iar el un pic neras, poate mahmur sau îmbufnat, dar mult mai autentici amândoi.

aşa că m-am gândit să inventez un nou sfârşit pentru poveşti. ar suna ceva de genul: şi au trăit!

"ş'am încălecat pe-o şa..."

strada cărţii

2007-06-04T19:48:00.000+03:00

[de pe http://ilovebucharest.blogspot.com/2007/05/strada-crii.html]

"STRADA CARTII" se deschide la Universitate

incepand cu 16 mai

Magia cartii prinde viata pe zidurile Universitatii.
Initiaza-te cu o privire!

BUCURESTI, 16 mai, ora 15.00, zona buchinistilor de la Universitate:

"I love Bucharest" , program de arta publica si comunitara sustinut de Galeria "Grigore Mora " si Asociatia din Pod desfasoara, incepand cu 16 mai, ora 15.00, "STRADA CARTII", un nou proiect din seria de proiecte dedicate reabilitarii estetice si culturale a spatiului public bucurestean.

"STRADA CARTII" are ca parteneri Universitatea din Bucuresti si Asociatia "Cartea Veche" si se desfasoara cu sprijinul sponsorilor Porsche Bucuresti, Avantgarde Printing, Rulez, Avrig35 si Since advertising. Partenerii media ai proiectului sunt 24FUN, TimeOut Bucuresti si Tabu.

Proiectul "Strada Cartii", votat de majoritatea publicului expozitiei organizate la Carturesti la inceputul acestui an, a ajuns la etapa finala, care se va desfasura la Universitate incepand cu 16 mai.

Cele doua componente ale proiectului: bannere cu citate amplasate pe cladirea Universitatii (16-31 mai) si interventia artistica pe dulapurile comerciantilor de carte veche, cu stenciluri realizate de artisti plastici ai echipei "I love Bucharest " (cu incepere din 22 mai) vor aduce un plus de culoare si bucurie acestui spatiu cultural.

Feed-back-ul inregistrat de proiect din partea publicului bucurestean va determina continuarea proiectului cu noi tematici surprinse in citate.

herastrau by night

2007-06-04T12:53:00.001+03:00

oboseală

2007-05-30T14:16:00.000+03:00

mâini care tremură. imagini pe care nu poţi să le focusezi, ca şi cum ai vedea printr-o lentilă de aparat foto plină de urme de degete. senzaţie de nisip în ochi şi de ghimpi în ficat. îţi aduci aminte clar că n-ai băut nimic aseară. dar că n-ai putut adormi până târziu, atât de târziu încât se făcuse prea devreme.
2 cafele mai târziu privirea se dezîmpăienjeneşte un pic. cu greu. stomacul boceşte după ceva uşor şi cald. supă. sărutmâna, mama!

o bijuterie - Luli August Studza

2007-05-28T11:10:00.000+03:00

Luli August Studza ...aşa s'au întâmplat, aşa le-am însemnat... ţie, care le citeşti

o cărticică scrisă cu acel talent al omului rasat de a prezenta cu un umor fin situaţiile delicate sau tragice din viaţa lui. un om cu o viaţă de roman şi cu un real talent de a evoca pictural, cinematografic şi emoţional în acelaşi timp oameni, locuri, mirosuri, gusturi, simţiri, trăiri din alte vremi. îndeosebi episodul întâlnirii cu noica este de o modestie, simplitate şi ... şi, aşa cum se zice în ţara în care s-a refugiat...very touching.

IOANA LULI AUGUST STURDZA
(24 ianuarie 1922 - 29 iulie 2000)

Pictorita, Graficiana, Artista Decoratoare

S-a nascut la 24 ianuarie 1922 in Bucuresti, ca fiica Elenei si a lui Henri August. A studiat la Liceul "Regina Maria" din Bucuresti. A absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, promotia 1948, avandu-i ca profesori pe Eustasiu Stoienescu, la Pictura si Simion Iuca, la Gravura. In paralele cu Artele Plastice, a urmat cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti.

Intre anii 1949 si 1958 a trait in clandestinitate. In aprilie 1949, a fugit de acasa cand Securitatea venea sa o aresteze. Pana l;a sfirsitul lui 1950 s-a ascuns pe la diversi prieteni schimbandu-si mereu adresa si iesind din casa numai noaptea. La 30 decembrie 1950, cu un buletin de identitate fals, s-a casatorit la Primaria din Piata Amzei, din Bucuresti cu inginerul Petre Sturdza, numelei ei Devenind Ioana Sturdza. S-a mutat la Braila unde lucra sotul ei, apoi la Lupeni si Petrosani (judetul Hunedoara).

In anul 1958, inainte de Craciun, a fost arestata in urma unui denunt, dar peste o luna a fost eliberata, caci informatiile pe care le-ar fi putut da Securitatii devenisera inutile (persoanele ajutate de ea cu zece ani inainte fusesera intre timp arestate si majoritatea iesisera deja din inchisoare).

Intre anii 1960-1979 a particdipat cu regularitate la expozitii de Arta Decorativa din tara si din strainatate, unde a expus: ceramica, textile, broderie, pictura pe lemn si sticla, colaje, postere. In anul 1961 a obtinut unj premiu pentru Ceramica la Praga. Intre anii 1970 si 1978 a avut sase expozitii personale: in 1970 la Bucuresti si Londra; 1971 la Paris si Munchen; 1978 la Bucuresti.

Incepand din anul 1963, a realizat costume si Decoruri de Film si de Teatru. In anul 1964 a colaborat la scurt-metrajul "Policitica si Delicatese" dupa I. L. Caragiale si a obtinut premiul de Plastica de Film la Oberhausen, Austria. In anul 1967 a realizatcostume pentru Tom Sawyer dupa Mark Twain, scurt-metraj produs cde Studiourile Buftea, in colaborare cu Franco-London Film. In anul 1976 a realizat Costumele pentur "Aurul disparut al Incasilor" dupa Jack London, serial produs de Telemunchen. In anmul 1978 a realizat Costumele pentru "Unchiul Vanea" de A. P Cehov, piesa jucata la Teatrul Mic din Bucuresti si a obtinut un premiu la Novisad, Iugoslavia.

Intre anii 1967 si 1975 a fost director Artistic la Intreprinderea Decorativa din Bucuresti., La sfirsitul anului 1978 a plecat definitiv din tara. Vreme de un an a lucrat in Europa. In anul 1979 a avut expozitii personale la Londra si Geneva. In anul 1980 s-a stabilit in SUA, la Los Angeles unde si-a continuat activitatea de artist plastic.

Intre anii 1984 si 1988 a avut expozitii personale in Hollywood. In anii 1984, 1985 si 1986 a obtinut premiul Intii la Concursul Anual de Palarii "Marylin Clark's Easter Parade". In anul 1988 a realizat Costumele pentru Cenetarul Eugene O'Neil, sarbatorit la Teatrul "Gene Dynarski" din Hollywood. In anul 1989 a realizat costumele pentru piesa "Scaunele" de Eugen Ionescu, jucata la "Friends and Artists Theater" din Hollywood.

Si-a scris memoriile in cartea "... asa s-au intimplat, asa le-am insemnat... tie care le citesti..."

S-a stins din viata la 29 iulie 2000 la Newport Beach, California.

noapte în bulgaria

2007-05-28T10:49:00.001+03:00

aprilie. vacanţă. o şosea in the middle of nowhere. 5 minute de pus la cutia cu momente...

what's in a name?

2007-05-27T17:45:00.000+03:00

de când mă ştiu mi s-a spus în mai multe feluri. poate parţial pentru că eu n-am protestat. poate pentru că îmi place să văd cum le sună oamenilor numele meu sau cum li se pare că mi se potriveşte să mă strige.
când eram mică, pentru că nu puteam pronunţa diana, ziceam că mă cheamă dida. mama, soră-mea şi prietenii foarte apropiaţi mă alintă dia sau diuţa. iar când e ceva grav, important sau într-un registru apropiat, brusc mă aud din jur strigată pe numele de familie.
în liceu la un moment dat, pentru că eram mai multe diane prin preajmă, mi se spunea tina, short de la cel de-al doilea nume, asta până când taică-miu, dumnezeu să-l ierte, care era un mare fan al numelui de diana, a început să închidă telefonul (fix, căci nu existau mobile la vremea aceea) colegilor mei care mă sunau, spunând că acolo nu stă nici o tina :) străinii pe care i-am întâlnit de-a lungul vremii, mi-au zis deanna sau diana [daiana], pentru că era mai uşor de pronunţat. o prietenă îmi zice de mulţi ani didi.
o persoană specială în viaţa mea îmi zicea kido (şi până azi cel mai mare regret al meu vis-a-vis de pierderea unui nume, e legat de kido...). iubitul îmi zice kiku (cu accent pe ultima silabă) sau gagique (un cuvânt, bineînţeles, inventat, care combină fascinaţia lui pentru limba rromani şi a mea pentru limba franceză).
so, what's in a name?

Patriotismul e de bon ton

2007-05-23T11:48:00.000+03:00

dexonline PATRIOTÍSM. Sentiment profund de dragoste şi devotament faţă de patrie şi popor. [Sil. -tri-o-] /patriotisme Sursa: NODEX

Wikipedia zice: patriotism (din latină patria, patrie) - legătura emoţională faţă de o naţiune din motive etnice, politice, culturale sau altele.

Bătrânul şi desuetul patriotism (în formele sale autentice, pre-comuniste) e poate ceea ce ne-ar aduce aminte zilnic să ne facem bine treaba, să plantăm un pom din când în când, să jucăm cinstit, să n-o luăm pe scurtături, să nu îi admirăm pe cei care reuşesc încălcând pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, legea, moralitatea, etica, bunul-simţ.
Mi-ar plăcea să am pentru un timp cât de scurt puterea unui deţinător de trust de presă şi să pornesc o campanie de readucere a patriotismului din cărţile de istorie în stradă. "Patriotismul e de bon ton", "Se poartă din nou patriotismul", "New Patriotism - ® Since 1848", "E cool să fii patriot"... şi alte sloganuri în aceeaşi temă. La un popor care suferă atât de crunt de mimetism, s-ar putea să prindă.

Tinereţea fără tinereţe, dar cu Eliade

2007-05-22T19:32:00.000+03:00

Iacă vine o vreme când te apuci de recitit cărţile adolescenţei. [Din cele ale copilăriei mă întorc de obicei la Micul Prinţ, la Alice în Tara Minunilor şi pe alocuri la Jules Verne (mai ales iarna şi dacă e un foc în sobă prin apropiere. şi bunătăţi de iarnă.)].
La capitolul adolescenţă mă tot întorc la Eliade, la bucăţi din Cioran şi la Pierre Loti. Drept îi că mă ajută şi faptul că am memoria scurtă :P, astfel încât uneori e chiar ca şi cum aş citi prima oară ceva. Alteori citesc cu alţi ochi la diverse vârste. În adolescenţă m-a fermecat Tinereţe fără tinereţe pentru fantasticul din povestire, pentru recuperarea fabuloasă de memorie pe care o trăia eroul, o memorie pe care nu o avusese.
N-am înţeles la vremea aia mare lucru din ce trăia omul de şaptezeci de ani care s-a trezit brusc într-o tinereţe mai tânără , mai imposibilă şi mai poaspătă fizic decât cea pe care o trăise (de genul să ai 30 de ani şi dantură de 2 săptămâni:D). Nu am înţeles pentru că nu simţisem deloc ce înseamnă să simţi că îmbătrâneşti. Că învelişul se uzează, se deteriorează, se învecheşte. Că poţi uita lucruri pe care le ştiai acum 10 sau 15 ani.
Continuu să cred că suntem pe atât de tineri pe cât e ce e sub înveliş. Mintea, spiritul, sufletul. Din punctul ăsta de vedere am undeva cu 5-6 ani mai puţin decât scrie la buletin. Dar mai cred şi că tinereţea se întreţine, se cultivă. E un muschi care trebuie antrenat mereu. Şi că da, trebuie un pic luptat pentru tinereţea din tine. Căci altfel foarte uşor intră peste ea maturitatea prost înţeleasă uneori ca absenţă a jocului, a fantasticului, a minunii, a pasiunii.
Nu ştiu din ce cochetărie nu-şi spun femeile vârsta. Oricât ar fi, nu-i nici mai mult, nici mai puţin decât te simţi. Am văzut femei de 50 de ani mai tinere decât colege ale mele de facultate bătrânicioase mult înainte de vremea bătrâneţii. Asta aş numi eu tinereţe fără tinereţe. Şi în oglindă - bătrâneţe fără bătrâneţe.
Să fiţi tineri!

Rămurica sau obsesia detaliului

2007-05-18T11:44:00.001+03:00

Două lucruri îmi place obsesiv-compulsiv să văd prin obiectivul aparatului. Oameni atunci când nu ştiu că sunt fotografiaţi şi aparatul prinde acel moment firesc, unic şi nereproductibil în fotografiile care încep cu "cheers". O colecţie de trăiri în detaliu.
Al doilea e format tot din detalii, amănunte, lucruri "obişnuite". Precum rămurica asta înflorită "culeasă" de aparat într-un parc din Oradea. Mi-a fost bine în ziua aia, mi-a fost soare, mi-a fost vacanţă....

Film franţuzesc - scena 1

2007-05-18T11:39:00.000+03:00

10 seara, o cameră, lumină caldă de lampadar ascuns într-un cotlon, un colţ voluptos improvizat pe covor, perne şi pleduri în culori orientale, o sticlă de Bailey's începută.

Iubitul adormit de plăcere între perne. Caut în scrumieră un muc de ţigară din care să mai pot fura două fumuri şi sorb cu voluptate tutunul cu aromă de tandafiri.

În jur totul leneş. O lume care se petrece la gerunziu. Cufărul de lemn veghind lângă pat, ultragiat în conservatorismul său de scenele cărora tocmai le-a fost martor. Ţeava din bucătărie măsurând de două ori pe minut timpul care se scurge şi cîntărindu-l în picături ce se preling. Fotografiile de pe pereţi căutând din ochi un loc în care să lenevească. Mobilierul şui şi desperecheat zâmbind pe sub mustăţi, ştiind că e doar o acoperire cuminte pentru zbaterile şi căutările din mine. Jazzul alunecând leneş din boxe, covorul şi pernele luând forma trupurilor noastre, ţigara conservându-şi cu grijă cele două fumuri rămase, Bailey's-ul amestecându-se cu plăcerea ce-mi curge prin vene.

Strălucirea din ochi trădându-mi simţurile – miros de ulei de trandafir, iasomie şi dragoste, muzica curgând molcom în auz, lumina filtrând amestecul de ocru, maro, portocaliu, bordeaux din cameră, gust de Bailey's amestecat cu ţigară şi cu sărutări.

Iubitul tuşeşte şi rupe vraja de film. Sau poate doar spune “cut!” cu plăcerea unui regizor care ştie că tocmai a turnat o scenă perfectă ... dintr-un film franţuzesc.

Chanel no 5 şi la madeleine de Proust

2007-05-14T14:16:00.000+03:00

Aveam, cred, 18 ani când am hotărât să mă rup câteva luni de Bucureşti şi să petrec o vară în casa bunicilor mei din Vrancea. Au fost câteva luni în care am reînvăţat lucrurile mici şi simple, dar atât de necesare sufletului meu - cititul până la 5 dimineaţa, scris scrisori către oamenii din Bucureşti (şi Bucureştiul părea brusc atât de departe şi din altă lume...), uitat la fluturi, mirosit fânul, mâncat cireşe direct din pom...

Undeva în prima săptămână am ajuns cumva să explorez dulapurile bunicii. Deşi fizic nu mai era mare lucru în ele, deschisul uşii grele de lemn vechi a însemnat un fel de acces la o lume pe care credeam că o uitasem, dar care era extrem de bine întipărită undeva pe "hard" :) o lume de vacanţe de vară în care eram mereu veselă şi în care fiecare zi era prilej de noi aventuri şi explorări. Nu ştiu să spun cum mirosea dulapul bunicii, dar cred că era o combinaţie de levănţică uscată, cu parfum de săpun Lux (căci fac parte din generaţia a căror părinţi şi bunici nu introduseseră în cotidian, căci nu aveau cum, balsamul de rufe cel imperialist). Deschisul dulapului bunicii e prima memorie conştientă asociată cu madelaina lui Proust, poate şi pentru că citisem Swann doar cu vreo 1-2 ani înainte.

De atunci am tot felul de madeleine în viaţă, poate pentru că au mai trecut 10 ani, poate pentru că elementele universului copilăriei mele se sting tot mai tare de la un an la altul. Zilele trecute am descoperit la o prietenă un borcan de iaurt, din ăla reciclabil, pe care scria din fabricaţie, în sticlă "a se clăti după golire". Am simţiti brusc gustul un pic acrişor al iaurtului amestecat un pic cu linguriţa, imediat după ce dădeai la o parte folia de aluminiu zimţat. Mi-e clar că o să fiu cu ochii pe târgurile de vechituri şi o să-mi caut un borcan din ăla...

Şi aici intevine Chanel no 5. Mai precis azi. Când mama a primit cadou o sticlă din parfumul cu care am asociat-o toată copilăria. Nu-mi dau seama prin ce acrobaţii reuşea mama să aibă mereu în casă Chanel no 5 şi rimel Helena Rubinstein. Probabil prin sistemul subteran, despre care se vorbea doar în şoaptă, "cineva care ştia pe cineva care primea pachete de afară" sau "cineva care are şi schimbă pentru cutare lucru sau vinde cu atât (probabil o mică avere pentru un parfum)".

Iacă mai jos şi bucata cu madeleina... am căutat-o astăzi, după mulţi ani. Enjoy it! I did.

II y avait déjà bien des années que, de Combray, tout ce qui n'était pas le théâtre et le drame de mon coucher, n'existait plus pour moi, quand un jour d'hiver, comme je rentrais à la maison, ma mère, voyant que j'avais froid, me proposa de me faire prendre, contre mon habitude, un peu de thé. Je refusai d'abord et, je ne sais pourquoi, me ravisai. Elle envoya chercher un de ces gâteaux courts et dodus appelés Petites Madeleines qui semblent avoir été moulés dans la valve rainurée d'une coquille de Saint-Jacques. Et bientôt, machinalement, accablé par la morne journée et la perspective d'un triste lendemain, je portai à mes lèvres une cuillerée du thé où j'avais laissé s'amollir un morceau de madeleine. Mais à l'instant même où la gorgée mêlée des miettes du gâteau toucha mon palais, je tressaillis, attentif à ce qui se passait d'extraordinaire en moi. Un plaisir délicieux m'avait envahi, isolé, sans la notion de sa cause. II m'avait aussitôt rendu les vicissitudes de la vie indifférentes, ses désastres inoffensifs, sa brièveté illusoire, de la même façon qu'opère l'amour, en me remplissant d'une essence précieuse : ou plutôt cette essence n'était pas en moi, elle était moi. J'avais cessé de me sentir médiocre, contingent, mortel. D'où avait pu me venir cette puissante joie ? Je sentais qu'elle était liée au goût du thé et du gâteau, mais qu'elle le dépassait infiniment, ne devait pas être de même nature. D'où venait-elle ? Que signifiait-elle ? Où l'appréhender ? Je bois une seconde gorgée où je ne trouve rien de plus que dans la première, une troisième qui m'apporte un peu moins que la seconde. II est temps que je m'arrête, la vertu du breuvage semble diminuer. Il est clair que la vérité que je cherche n'est pas en lui, mais en moi. [...] Je pose la tasse et me tourne vers mon esprit. C'est à lui de trouver la vérité. Mais comment ? Grave incertitude, toutes les fois que l'esprit se sent dépassé par lui-même ; quand lui, le chercheur, est tout ensemble le pays obscur où il doit chercher et où tout son bagage ne lui sera de rien. Chercher ? pas seulement : créer. II est en face de quelque chose qui n'est pas encore et que seul il peut réaliser, puis faire entrer dans sa lumière. Et je recommence à me demander quel pouvait être cet état inconnu, qui n'apportait aucune preuve logique, mais l'évidence, de sa félicité, de sa réalité devant laquelle les autres s'évanouissaient. Je veux essayer de le faire réapparaître. Je rétrograde par la pensée au moment où je pris la première cuillerée de thé. Je retrouve le même état, sans une clarté nouvelle. Je demande à mon esprit un effort de plus, de ramener encore une fois la sensation qui s'enfuit. Et, pour que rien ne brise l'élan dont il va tâcher de la ressaisir, j'écarte tout obstacle, toute idée étrangère, j'abrite mes oreilles et mon attention contre les bruits de la chambre voisine. Mais sentant mon esprit qui se fatigue sans réussir, je le force au contraire à prendre cette distraction que je lui refusais, à penser à autre chose, à se refaire avant une tentative suprême. Puis une deuxième fois, je fais le vide devant lui, je remets en face de lui la saveur encore récente de cette première gorgée et je sens tressaillir en moi quelque chose qui se déplace, voudrait s'élever, quelque chose qu'on aurait désancré, à une grande profondeur ; je ne sais ce que c'est, mais cela monte lentement ; j'éprouve la résistance et j'entends la rumeur des distances traversées. Certes, ce qui palpite ainsi au fond de moi, ce doit être l'image, le souvenir visuel, qui, lié à cette saveur, tente de la suivre jusqu'à moi. Mais il se débat trop loin, trop confusément ; à peine si je perçois le reflet neutre où se confond l'insaisissable tourbillon des couleurs remuées ; mais je ne peux distinguer la forme, lui demander, comme au seul interprète possible, de me traduire le témoignage de sa contemporaine, de son inséparable compagne, la saveur, lui demander de m'apprendre de quelle circonstance particulière, de quelle époque du passé il s'agit. Arrivera-t-il jusqu'à la surface de ma claire conscience, ce souvenir, l'instant ancien que l'attraction d'un instant identique est venue de si loin solliciter, émouvoir, soulever tout au fond de moi ? Je ne sais. Maintenant je ne sens plus rien, il est arrêté, redescendu peut-être ; qui sait s'il remontera jamais de sa nuit ? Dix fois il me faut recommencer, me pencher vers lui. Et chaque fois la lâcheté qui nous détourne de toute tâche difficile, de toute œuvre importante, m'a conseillé de laisser cela, de boire mon thé en pensant simplement à mes ennuis d'aujourd'hui, à mes désirs de demain qui se laissent remâcher sans peine. Et tout d'un coup le souvenir m'est apparu. Ce goût, c'était celui du petit morceau de madeleine que le dimanche matin à Combray (parce que ce jour-là je ne sortais pas avant l'heure de la messe), quand j'allais lui dire bonjour dans sa chambre, ma tante Léonie m'offrait après l'avoir trempé dans son infusion de thé ou de tilleul. La vue de la petite madeleine ne m'avait rien rappelé avant que je n'y eusse goûté ; peut-être parce que, en ayant souvent aperçu depuis, sans en manger, sur les tablettes des pâtissiers, leur image avait quitté ces jours de Combray pour se lier à d'autres plus récents ; peut-être parce que, de ces souvenirs abandonnés si longtemps hors de la mémoire, rien ne survivait, tout s'était désagrégé ; les formes - et celle aussi du petit coquillage de pâtisserie, si grassement sensuel sous son plissage sévère et dévot - s'étaient abolies, ou, ensommeillées, avaient perdu la force d'expansion qui leur eût permis de rejoindre la conscience. Mais, quand d'un passé ancien rien ne subsiste, après la mort des êtres, après la destruction des choses, seules, plus frêles mais plus vivaces, plus immatérielles, plus persistantes, plus fidèles, l'odeur et la saveur restent encore longtemps, comme des âmes, à se rappeler, à attendre, à espérer, sur la ruine de tout le reste, à porter sans fléchir, sur leur gouttelette presque impalpable, l'édifice immense du souvenir.

Marcel Proust, À la recherche du temps perdu. Du côté de chez Swann, 1913.

monday morning...

2007-05-14T11:10:00.000+03:00

luni dimineaţă. afară vară. înauntru emailuri, deadline-uri, şedinţe, meetinguri şi alte chestii care sună a romgleză corporatistă. weekendul se retrage alene din vene. cafeaua cu poveşti de weekend e un fel de outro la starea de leneveală din ultimele 2 zile. încep să sune reminderele şi să se umple listele cu to do-uri.

îmi place lunea de dimineaţă devreme. pe la ora 7-7.30, când oraşul se dezmorţeşte încet. florăresele, câte mai sunt, udă trotoarele, maşinile de la REBU termină de strâns urmele nopţii. Calea Victoriei încă doarme, aşteptând ora 10 pentru a-şi primeni vitrinele. Abia spre Ateneu oraşul e mai treaz şi parcările încep să se umple. La Universitate deja trezirea generală a fost dată. Şuvoiul uman care răsare de sub pământ din metrou e deja intrat în freamătul începutului de săptămână. Tipul de la care iau ziare e deja obosit, căci de vreo 2 ore e asaltat de cumpărătorii de cultură la superofertă - Cotidianul de luni cu bonus cărţulii frumos colorate.

nu mai ştiu dacă mersul pe jos înainte ca oraşul să se dezmorţească era pe lista celor 100 de lucruri pe care să le faci în Bucureşti :) dar merită încercat măcar o dată.

Întoarcerea la firesc

2007-05-13T20:18:00.000+03:00

Două cărţi pe care le-am citit în ultimul an m-au bucurat nespus pentru pledoariile lor pro întoarcere la firesc. Cartea lui Paleologu am savurat-o pe îndelete, cumva temându-mă să nu se termine prea repede. Cartea lui Pleşu mi-a umplut fericit orele într-un intercity Bucureşti-Timişoara. Am recitit apoi bucăţi din ea şi am dat-o în dar.

Am dat astăzi peste o a treia carte pe care cumva firesc, deşi probabil oripilând lumea :), o aşez lângă celelalte două. Cea mai mare parte a vieţii mele post liceu n-am avut televizor. Aşa încât judecatul aomenilor după ceea ce apare "pe sticlă" mi-e cumva ne-la-ndemână. Cu toate astea am urmărit, nu neapărat voit, dar cu interes, câteva dintre persoanele care se cheamă astăzi vedete. Mai ales din 2002 încoace, după ce am urmat un curs despre elite. Mă fascinează teoriile privitoare la modele şi impactul modelelor în viaţa oamenilor "obişnuiţi".

Am citit în ultimii ani mai multe bucăţi scrise de Mihaela Rădulescu şi recunosc că mi-au plăcut. Aşa cum îmi place uneori să citesc bucăţile de articole din B-24-FUN. Şi cred că ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în articolele ei este tocmai faptul că scrie despre lucrurile mici, cotidiene, dar importante pentru sufletele noastre.

Sunt sigură că alăturarea cărţilor de mai jos o să-mi atragă replici mai mult sau mai puţin dure de genul "Come on! Paleologu, Pleşu şi Răduleasca!" :) Nu compar, nu critic, nu categoriesesc. Ci simplu - m-au bucurat toate trei pentru firescul din ele.

Alexandru Paleologu - Breviar pentru păstrarea clipelor

Andrei Pleşu - Despre bucurie în est şi în vest

Mihaela Rădulescu - Despre lucrurile simple

Dezruginirea stiloului şi îmblânzirea tastaturii

2007-05-13T19:29:00.000+03:00

Undeva prin '95 am descoperit magia scriiturii sub formă de jurnale, scrisori, eseuri. Îmi plăcea să scriu pentru mine, terifiată cumva de faptul că, deşi aveam numai 15-16 ani, începusem să uit. Simţeam un fel de envie de a conserva momentele din viaţa mea, momente importante, marcante, dar mai ales momentele preţioase, cumva mici şi neimportante, zilnice. Am inventat atunci ceea ce se se cheamă şi azi cutia mea cu momente. În cutia asta s-au adunat în 12 ani zeci de caiete, de scisori, de fragmente de eseuri scrise pe te-miri-ce-bucăţi-de-hârtie, fotografii, bilete de intrare la muzee, flori uscate, decupaje din ziare... Sunt îngrămădite toate într-un cufăr de lemn, în coşuri împletite pitite în rafturile bibliotecii, în dulăpiorul de lemn sculptat în care păstrez bijuteriile şi lucruri care ţin de sufletul meu.

Scrisul s-a transformat în timp în ceva firesc, cotidian. Ceva doar al meu, care îmi făcea bine, îmi decanta experienţele, mă ajuta să cresc, să învăţ. Uitasem de ce am început să scriu. Îmi aduceam aminte de obicei în octombrie, în jurul zilei mele de naştere, când scoteam la lumină ceea ce scrisesem în anul ce trecuse. Îmi rezervam de obicei o zi întreagă pentru asta şi mă surprindeam cu uimire tresărind citind fragmente de la începutul anului sau din anii trecuţi, având cumva sentimentul că citesc, pe alocuri, despre viaţa altcuiva. E înfricoşător cât de repede uităm. În urmă cu câteva luni am văzut un film împrumutat de la o prietenă (Before Sunrise, 1995). Aveam cumva sentimentul că am auzit de filmul ăsta... până când am descoperit într-un jurnal de acum 10 ani că îl văzusem la vremea aceea... Dar peste filmul ăsta au intrat ultimii ani de liceu, toate manualele de drept din facultate, câteva organizaţii cu slang-ul şi proiectele lor, participanţii din traininguri, locuri, oameni, iubiri, tragedii mai mici sau mai mari, bucurii de toate felurile. Şi filmul a ajuns undeva departe, uitat ca într-o arhivă prăfuită.

Prin 2004 undeva along the way scrisul a început să iasă din viaţa mea. Am scris mai rar, cumva mai nefiresc (din obişnuinţă, mai degrabă). Jurnalele mele s-au transformat în agende narative, cu bucăţi de recenzii de cărţi şi citate, cu fragmente începute şi lăsate la jumătatea primei fraze. Mi-am pierdut envie-ul. Am pierdut plăcerea foii goale, a scrisorii pe care tocmai am trecut cu stiloul data, a mirosului de cerneală. A scrisului în general, pentru că din '98 până în 2004 scriam de multe ori emailuri în loc de scrisori, dar emailuri cu parfum de scrisoare, pe care apoi le printam şi le puneam lângă celelalte scrisori.

Şi iată-mă după mai bine de 10 ani în care am fost obişnuită să scriu zilnic sau aproape zilnic paralizată în faţa foii albe, fie ea însoţită de stilou sau de tastatură.

E o vorbă care spune că suntem ceea ce facem în cea mai mare parte a timpului. Respectiv nu mai suntem ceea ce nu mai facem... Scrisul, ca multe alte lucruri în viaţă, este o chestiune de obişnuinţă. De încercări, de poticniri şi ridicări, de "furat" şi "mixat" din ceea ce trăim, citim, simţim sau auzim şi vedem în jur.

Sper să descopăr că e ... ca mersul pe bicicletă. Că odată ce-mi recapăt obişnuinţa foii albe dinainte, vor curge şi cuvintele un pic uscate şi ruginite din peniţă sau din tastatură. Oricum ar fi experienţa mea de întoarcere la scris ... o să scriu despre ea :)

Citadela - Antoine de Saint Exupery

2007-03-20T20:20:00.001+02:00

O carte la care mă întorc de mulţi ani...

Ce que pour quoi tu acceptes de mourir, c'est cela seul dont tu peux vivre.
--------------------------------------------------------------------------------
La contrainte te délivre et t'apporte la seule liberté qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Je ne te dirai point les raisons que tu as de m'aimer. Car tu n'en as point. La raison d'aimer, c'est l'amour.
--------------------------------------------------------------------------------
Moi qui règne, je suis plus soumis à mon peuple qu'aucun de mes sujets ne l'est à moi.
--------------------------------------------------------------------------------
N'espère rien de l'homme s'il travaille pour sa propre vie et non pour son éternité.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu veux comprendre le mot de bonheur, il faut l'entendre comme récompense et non comme but.
--------------------------------------------------------------------------------
Le disparu si l'on vénère sa mémoire est plus présent et plus puissant que le vivant.
--------------------------------------------------------------------------------
La charité selon le sens de mon empire, c'est la collaboration.
--------------------------------------------------------------------------------
Tout acte est prière, s'il est don de soi.
--------------------------------------------------------------------------------
L'amour est avant tout audience dans le silence. Aimer, c'est contempler.
--------------------------------------------------------------------------------
Qualité de ma contrainte, qualité de ma liberté.
--------------------------------------------------------------------------------
Tu ne luttes point contre la mort en ensevelissant les cadavres.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point être libre que de n'être pas.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point donner que de perdre.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu ne donnes plus, tu n'as rien donné.
--------------------------------------------------------------------------------
Il est facile de combler celui-là qui n'a point d'espace dans le coeur.
--------------------------------------------------------------------------------
L'occasion manquée est celle-là même qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Pourquoi prendrais-je le parti de ce qui est contre ce qui sera.
--------------------------------------------------------------------------------
Telle fleur est un refus d'abord de toutes les autres fleurs. Et cependant à cette condition seulement elle est belle.
--------------------------------------------------------------------------------
Je n'aime pas les sédentaires du coeur. Ceux-là qui n'échangent rien ne deviennent rien.
--------------------------------------------------------------------------------
Celui-là qui se plaint que le monde lui a manqué, c'est qu'il a manqué au monde.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point dans l'objet que réside le sens des choses, mais dans la démarche.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.
--------------------------------------------------------------------------------
La grandeur de la prière réside d'abord en ce qu'il n'y est point répondu.

bloguiala de uichend

2007-03-18T00:43:00.000+02:00

mi-am petrecut ultimele 30 de minute incercand sa scriu un post (sau cum s-o chema in limba română care de obicei mi-e foarte dragă, dar care la ora asta îmi dă eroare). dar surpriză, nu puteam să intru in cont, căci pe lângă username şi password (pe care am talentul să le uit şi să le tot recuperez pentru orice adresă nouă pe care mi-o fac) oamenii ăştia de la blogspot mai au o invenţie mirifică - cum că intrii în cont cu adresa de gamil... aşa că m-am învârtit nişte minute bune între recover your password, ţine minte să intri în cont data viitoare cu adresa de gmail şi multe alte lucruri pe care bineînţeles că o să le uit iară...
cert e că am intrat şi scriu acuma... incert e dacă mai pot repeta figura asta peste 2-3 zile când o să mă apuce din nou cheful de bloguit...

weekend, partea 3 ... viaţa bate filmul

2007-03-12T10:25:00.000+02:00

duminică. salată de senzaţii - plimbare în cimitirul Bellu (la făcut poze, dar uitat aparatul acasă...), gură de aer lângă lacul din Parcul Tineretului, 45 de minute din Paris Je T'Aime, după care ameninţare de atentat cu bombă, întrerupt filmul şi evacuat sala, ca nişte cetaţeni cuminţi care s-au uitat atent la filmele americane cu terorişti.
morala - ştiam eu de ce nu-mi plac mall-urile :) europa, studio şi elvira popescu să trăiască, pentru că nişte oameni care se duc la filme europene nu sunt o ţintă suficient de interesantă pentru un potenţial atac terorist.

weekend, partea 2 - la vie en rose

2007-03-12T10:17:00.000+02:00

Edith Piaf - Non Je Ne Regrette Rien

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal

Tout Ca M`est Bien Egal

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

C`est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe

Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu

Mes Shagrins, Mes Plaisirs,

Je N`ai Plus Besoin D`eux

Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos

Balaye Pour Toujours

Je Reparas A Zero

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal

Tout Ca M`est Bien Egal

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Car Ma Vie, Car Me Joies

Aujourd`hui Ca Commence Avec Toi

weekend, partea 1 - Apolodor

2007-03-12T10:14:00.000+02:00

„Şi toti cântau, cântau in cor
Urările prieteneşti:
Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el ofta încetişor:
Ce bine e la Bucureşti!”

Sunt un om viu

2007-03-12T10:12:00.000+02:00

sunt un om viu, un pic amorţit în ultimii ani de ceea ce numim viaţă urbană, de job, de deadline-uri, de emailuri, rapoarte, exceluri şi proofreadinguri, de first draft, de second draft, de romgleza vorbită în jur, de simţirea lipsă uneori în jur, de singurătatea între zeci de oameni...
o vreme nu mi-am mai împletit părul şi mi-am scos brăţările de la picioare, ca o formă de defetism...am lăsat urbanul din jur să intre peste mine, în sufletul meu, să-l macine încet, să-l despoaie, să-l videze. citeam mai puţin, scriam mai puţin, simţeam mai puţin, iubeam mai puţin. trăiam călduţ. corect. un pic corporatist.
de câtăva vreme însă sunt înapoi în tranşee, ca să recuperez încet-încet tot ce-i al meu. am redescoperit magia foii albe şi a stiloului cu cerneală, copilăria scrisului cu creta pe stradă, plăcerea unei fotografii căutate, muncite şi care răsplăteşte din plin, a umblatului hai-hui pe străzi, a mersului ritualic pe jos dimineaţa spre birou cu simţurile deschise la maxim, culegând doar acele culori, sunete şi mirosuri care-mi spun ceva despre viaţă.
căutam de 3 zile o încheiere pentru rândurile ăstea. azi dimineaţă am găsit în poştă (mulţumesc mult, anca) poemul de mai jos, pe care l-am recitit după mai bine de 10 ani. am copiat mai jos o bucată din el ... ca un fel de misiune asumată a războiului meu cu mine.

Sînt un om viu - Nichita Stănescu
Sînt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir ca exist, dar
mă bucur totdeauna ca sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întîmplătoare la mînă
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să rîd, deşi
rîd rar, avînd mereu cîte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfîrşit,
pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a ştii,
de a descoperi
harta universului in expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău, vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ti oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii.