O carte la care mă întorc de mulţi ani...
Ce que pour quoi tu acceptes de mourir, c'est cela seul dont tu peux vivre.
--------------------------------------------------------------------------------
La contrainte te délivre et t'apporte la seule liberté qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Je ne te dirai point les raisons que tu as de m'aimer. Car tu n'en as point. La raison d'aimer, c'est l'amour.
--------------------------------------------------------------------------------
Moi qui règne, je suis plus soumis à mon peuple qu'aucun de mes sujets ne l'est à moi.
--------------------------------------------------------------------------------
N'espère rien de l'homme s'il travaille pour sa propre vie et non pour son éternité.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu veux comprendre le mot de bonheur, il faut l'entendre comme récompense et non comme but.
--------------------------------------------------------------------------------
Le disparu si l'on vénère sa mémoire est plus présent et plus puissant que le vivant.
--------------------------------------------------------------------------------
La charité selon le sens de mon empire, c'est la collaboration.
--------------------------------------------------------------------------------
Tout acte est prière, s'il est don de soi.
--------------------------------------------------------------------------------
L'amour est avant tout audience dans le silence. Aimer, c'est contempler.
--------------------------------------------------------------------------------
Qualité de ma contrainte, qualité de ma liberté.
--------------------------------------------------------------------------------
Tu ne luttes point contre la mort en ensevelissant les cadavres.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point être libre que de n'être pas.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point donner que de perdre.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu ne donnes plus, tu n'as rien donné.
--------------------------------------------------------------------------------
Il est facile de combler celui-là qui n'a point d'espace dans le coeur.
--------------------------------------------------------------------------------
L'occasion manquée est celle-là même qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Pourquoi prendrais-je le parti de ce qui est contre ce qui sera.
--------------------------------------------------------------------------------
Telle fleur est un refus d'abord de toutes les autres fleurs. Et cependant à cette condition seulement elle est belle.
--------------------------------------------------------------------------------
Je n'aime pas les sédentaires du coeur. Ceux-là qui n'échangent rien ne deviennent rien.
--------------------------------------------------------------------------------
Celui-là qui se plaint que le monde lui a manqué, c'est qu'il a manqué au monde.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point dans l'objet que réside le sens des choses, mais dans la démarche.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.
--------------------------------------------------------------------------------
La grandeur de la prière réside d'abord en ce qu'il n'y est point répondu.
Tuesday, March 20, 2007
Sunday, March 18, 2007
bloguiala de uichend
mi-am petrecut ultimele 30 de minute incercand sa scriu un post (sau cum s-o chema in limba română care de obicei mi-e foarte dragă, dar care la ora asta îmi dă eroare). dar surpriză, nu puteam să intru in cont, căci pe lângă username şi password (pe care am talentul să le uit şi să le tot recuperez pentru orice adresă nouă pe care mi-o fac) oamenii ăştia de la blogspot mai au o invenţie mirifică - cum că intrii în cont cu adresa de gamil... aşa că m-am învârtit nişte minute bune între recover your password, ţine minte să intri în cont data viitoare cu adresa de gmail şi multe alte lucruri pe care bineînţeles că o să le uit iară...
cert e că am intrat şi scriu acuma... incert e dacă mai pot repeta figura asta peste 2-3 zile când o să mă apuce din nou cheful de bloguit...
cert e că am intrat şi scriu acuma... incert e dacă mai pot repeta figura asta peste 2-3 zile când o să mă apuce din nou cheful de bloguit...
Monday, March 12, 2007
weekend, partea 3 ... viaţa bate filmul
duminică. salată de senzaţii - plimbare în cimitirul Bellu (la făcut poze, dar uitat aparatul acasă...), gură de aer lângă lacul din Parcul Tineretului, 45 de minute din Paris Je T'Aime, după care ameninţare de atentat cu bombă, întrerupt filmul şi evacuat sala, ca nişte cetaţeni cuminţi care s-au uitat atent la filmele americane cu terorişti.
morala - ştiam eu de ce nu-mi plac mall-urile :) europa, studio şi elvira popescu să trăiască, pentru că nişte oameni care se duc la filme europene nu sunt o ţintă suficient de interesantă pentru un potenţial atac terorist.
morala - ştiam eu de ce nu-mi plac mall-urile :) europa, studio şi elvira popescu să trăiască, pentru că nişte oameni care se duc la filme europene nu sunt o ţintă suficient de interesantă pentru un potenţial atac terorist.
weekend, partea 2 - la vie en rose
Edith Piaf - Non Je Ne Regrette Rien
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
C`est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe
Avec Mes Souvenirs J`ai Allume Le Feu
Mes Shagrins, Mes Plaisirs,
Je N`ai Plus Besoin D`eux
Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos
Balaye Pour Toujours
Je Reparas A Zero
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Ni Le Bien Qu`on M`a Fait, Ni Le Mal
Tout Ca M`est Bien Egal
Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien
Car Ma Vie, Car Me Joies
Aujourd`hui Ca Commence Avec Toi
weekend, partea 1 - Apolodor
„Şi toti cântau, cântau in cor
Urările prieteneşti:
Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el ofta încetişor:
Ce bine e la Bucureşti!”
Urările prieteneşti:
Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el ofta încetişor:
Ce bine e la Bucureşti!”
Sunt un om viu
sunt un om viu, un pic amorţit în ultimii ani de ceea ce numim viaţă urbană, de job, de deadline-uri, de emailuri, rapoarte, exceluri şi proofreadinguri, de first draft, de second draft, de romgleza vorbită în jur, de simţirea lipsă uneori în jur, de singurătatea între zeci de oameni...
o vreme nu mi-am mai împletit părul şi mi-am scos brăţările de la picioare, ca o formă de defetism...am lăsat urbanul din jur să intre peste mine, în sufletul meu, să-l macine încet, să-l despoaie, să-l videze. citeam mai puţin, scriam mai puţin, simţeam mai puţin, iubeam mai puţin. trăiam călduţ. corect. un pic corporatist.
de câtăva vreme însă sunt înapoi în tranşee, ca să recuperez încet-încet tot ce-i al meu. am redescoperit magia foii albe şi a stiloului cu cerneală, copilăria scrisului cu creta pe stradă, plăcerea unei fotografii căutate, muncite şi care răsplăteşte din plin, a umblatului hai-hui pe străzi, a mersului ritualic pe jos dimineaţa spre birou cu simţurile deschise la maxim, culegând doar acele culori, sunete şi mirosuri care-mi spun ceva despre viaţă.
căutam de 3 zile o încheiere pentru rândurile ăstea. azi dimineaţă am găsit în poştă (mulţumesc mult, anca) poemul de mai jos, pe care l-am recitit după mai bine de 10 ani. am copiat mai jos o bucată din el ... ca un fel de misiune asumată a războiului meu cu mine.
Sînt un om viu - Nichita Stănescu
Sînt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir ca exist, dar
mă bucur totdeauna ca sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întîmplătoare la mînă
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să rîd, deşi
rîd rar, avînd mereu cîte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfîrşit,
pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a ştii,
de a descoperi
harta universului in expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău, vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ti oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii.
o vreme nu mi-am mai împletit părul şi mi-am scos brăţările de la picioare, ca o formă de defetism...am lăsat urbanul din jur să intre peste mine, în sufletul meu, să-l macine încet, să-l despoaie, să-l videze. citeam mai puţin, scriam mai puţin, simţeam mai puţin, iubeam mai puţin. trăiam călduţ. corect. un pic corporatist.
de câtăva vreme însă sunt înapoi în tranşee, ca să recuperez încet-încet tot ce-i al meu. am redescoperit magia foii albe şi a stiloului cu cerneală, copilăria scrisului cu creta pe stradă, plăcerea unei fotografii căutate, muncite şi care răsplăteşte din plin, a umblatului hai-hui pe străzi, a mersului ritualic pe jos dimineaţa spre birou cu simţurile deschise la maxim, culegând doar acele culori, sunete şi mirosuri care-mi spun ceva despre viaţă.
căutam de 3 zile o încheiere pentru rândurile ăstea. azi dimineaţă am găsit în poştă (mulţumesc mult, anca) poemul de mai jos, pe care l-am recitit după mai bine de 10 ani. am copiat mai jos o bucată din el ... ca un fel de misiune asumată a războiului meu cu mine.
Sînt un om viu - Nichita Stănescu
Sînt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir ca exist, dar
mă bucur totdeauna ca sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect, un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întîmplătoare la mînă
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
admiraţia ce i-o port
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-as putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să rîd, deşi
rîd rar, avînd mereu cîte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfîrşit,
pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a ştii,
de a descoperi
harta universului in expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău, vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ti oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii.
Subscribe to:
Posts (Atom)