Muzică ţigăneacă cu foc

Am fost la concert (mulţumesc mult Leti&Mano). Şi toată fascinaţia mea pentru muzica, focul şi trăirea ţigănească a revenit ca şi cum ar fi fost acolo toţi anii ăştia. Şi s-a împletit cu o bucată de citire recentă din Neagu Djuvara şi cu tot ce-am mai citit de-a lungul vremii despre fascinaţia boierilor români pentru roabele ţigănci.

Nu vreau să intru în political correctness sau incorrectness aici. Vreau să zic numai că mă fascinează sclipirile din ochi, sângele fierbinte pe care îl smt pulsând în mişcările psihedelice de dans, vocile şi combinaţia de patetism (în sensul lui de înduioşător, emoţionant, mişcător) şi patos,înflăcărare, ardoare, chef de viaţă.

O lume fascinantă, ebluisantă, autentică. Şi pe care văzând-o de pe margine mi-am adus aminte de ce mi-a spus odată Cristi - colegul meu rom - când l-am întrebat de ce se însoară la 20 de ani - "nu pot să-ţi explic, eşti gadjo, iar aşa ceva nu se explică, se simte".

Aşa că recunosc, sunt gadjo fascinat de focul, muzica şi trăirea ţigănească. Ascultaţi Şaraiman cu Damian Drăgici şi orchestra lui şi vorbim după aia.