Saturday, July 18, 2009

So... weekend

I-am dus dorul weekendului. De vreo 2 luni weekend înseamnă nunţi, drumuri, petreceri de burlăciţe etc. Fun, oameni faini, dansat. Dar mi-au lipsit cafelele cu mine sâmbăta dimineaţa.
Sunt iară într-unul din locurile mele preferate - Chocolat. Papa bună, oranjadă, cafea şi internet. Perfect weekend...
Simt nevoia să mă opresc. Să cobor un pic din caruselul care se învârte de multe luni. Să tac. Să mă ascult tăcând.
Sunt bine şi sunt recunoscătoare pentru asta. Dar sunt mult mai în exterior decât îmi doresc. Şi-mi lipseşte timpul meu cu mine. Cred că deep down sunt cumva o mizantroapă. În ciuda faptului că-mi plac oamenii, îmi place să mă plimb, să ies în lume, să experimentez, să dansez. Un arici portocaliu, aşa cum a ieşit poza anul trecut la Bootcamp.
Tânjesc după câteva zile de nefăcut nimic, de oprit zgomotul din exterior şi din interior. N-am mai simţit asta de pe 8 iunie la Nessebar. Când pentru câteva ore am fost doar eu, pescăruşii, biserica Sf. Ştefan şi marea.
Îmi umblă iar prin vene un dor de ducă. De plecat fără agendă undeva. De lăsat să curgă ziua.
Vine vacanţa. O să-mi iau nişte timp. Să simt. Să experimentez. Să fiu.
Weekend fain să avem!

No comments: