Învăţarea de la bon ton la uncool şi invers

O întrebare care mă bântuie de mai multă vreme:

---
Poate aţi trăit în copilărie sau adolescenţă măcar un moment în care un părinte, un bunic sau altcineva din familie v-a ţinut o “prelegere” despre cât e de important să înveţi, “să ai carte”.

În discuţiile de acest gen cu ai mei nu era vorba de note sau diplome, ci de învăţarea în sine. “Lasă televizorul, mai bine citeşte o carte” e o replică pe care am auzit-o de multe ori.

Mai târziu, în toate memoriile pe care le-am citit – de la lideri de state la oameni de afaceri, scriitori, artişti, sportivi, etc. – există multe referiri la procesul de învăţare prin care au trecut înainte de a reuşi, de a se afirma, de a fi foarte buni/ cei mai buni în domeniul lor.


Aşa că am crescut cu sentimentul că învăţarea e de bon ton, e cool, e “foarte tare”. Şi că e interesant să mă uit cum au învăţat acei oameni astfel încât au devenit foarte buni.

---
Întrebarea şi comentariile aici