Tu în ce te transformi?

a fost o zi minunată, în care am povestit şi am rezonat cu câţiva oameni faini, în jurul unor poveşti diferite, dar cu acelaşi fir roşu.

şi mi-am adus aminte de paragraful ăsta din Citadela (o carte specială în viaţa mea).

"Locuiam odată într-un sat clădit pe spinarea liniștitoare a unui deal, bine înfipt în pământ și cer, un sat întemeiat pentru a dăinui și care dăinuia. O uzură minunată strălucea pe ghizdul și pe parapetul fântânilor noastre, pe piatra pragurilor noastre. Dar iată că, într-o noapte, ceva s-a trezit în adâncul temeliei noastre subterane. Am înțeles că, sub picioarele noastre, pământul reîncepea să trăiască și să se plămădească. Ceea ce era împlinit își schimba înfățișarea. Și ni s-a făcut frică. Ne-a fost frică nu atât pentru noi înșine, cât pentru obiectul eforturilor noastre. Pentru acel lucru în care noi ne transformam de-a lungul vieții noastre. Eu eram argintar și mi-a fost frică pentru vasul de argint la care lucram de doi ani. În care îmi îngropasem doi ani de veselie. Altul tremura pentru covoarele lui de lână pe care le țesuse cu bucurie. În fiecare zi le întindea la soare. Era mândru că transformase o parte din carnea sa zbârcită în acest val ce părea adânc. Altuia i-a fost frică pentru măslinii pe care îi plantase. Și susțin că nici unuia dintre noi nu-i era frică de moarte, ci toți tremurau pentru niște obiecte stupide. Descopeream că viața nu are înțeles decât dacă o schimbi puțin câte puțin. Moartea grădinarului nu poate face nici un rău arborelui. Dar dacă arborele este amenințat, grădinarul va muri de două ori. Exista printre noi un bătrân povestitor, care știa cele mai frumoase povești din deșert și care le înfrumusețase și mai mult. El singur le cunoștea, căci nu avea fii. Și, în timp ce pământul începea să alunece, el tremura pentru sărmanele povești ce nu vor mai fi cântate de nimeni, niciodată."

Citadela - Antoine de Saint Exupery

Eliade - De ce sunt intelectualii laşi

Ati vazut vreodata un "intelectual" in timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale? Nu numai ca e uluit si neiformat, asta inca n-ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul inspaimintat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune intrebari oricui, asculta pe oricine ii vorbeste, are o incredere oarba in orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca cel din urma dintre sclavi. Numai atunci isi da el seama ce putin s-a "interesat" de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin, adapost, incurajare. Renunta la orice demnitatee personala, uita cu desavirsire misiunea lui istorica; frica face din ele o lichea si un sclav. De cite ori plutesc in aer psihoze politice, de cite ori se intimpla sau se asteapta ceva grav – o revolutie, o reforma acerba, un atentat, o schimbare esentiala a ordinei sociale – bietul "intelectual" roman pur, de cel fara aderente cu partidele sau gruparile poltice).

Incearca atunci sa faca cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Marturiseste oricarui om intilnit ca aproba anumite gesturi politce, ca si el a gindit asa, ca bine se face ce se face etc.

In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am intilnit un excelent romancier care, aflind de cele ce s-au intimplat, mi-a deschis repede ultimul sau roman, aparut chiar in zilele acelea, ca sa-mi arate ca si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate ca asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s-a grabit sa-si caute puncte de contact cu o miscare sociala despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbinda si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost frica. Tot asa cum le-a fost frica tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier" si au inceput sa o aprobe nu pentru ca le convenea programul "Garzii", ci pentru ca se temeau sa nu fie suspectati si persecutati dupa o eventuala victorie a ei.

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei indemnati de o anumita constiinta sociala sau nationala. Dar imi repugna lasitatea intelectualilor apolitici, care isi descopar deodata aderente cu o miscare sociala in pragul izbinzii (sau care numai pare astfel). Si ei nu fac asta din interes, caci cei mai multi n-au nimic de cistigat ca "intelectuali" dintr-o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce isi are radacina in lipsa de constiinta "functionala" (daca ni se iarta expresia), in lipsa constiintei ca ei ,"intelectualii", reprezinta – in pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura forta invincibila a unei natiuni. Daca orice intelectual si-ar da seama ce reprezinta el in societatea romaneasca, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i-ar pasa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu infrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin taranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gindeste, se descopera si se creeaza intre hotarele ei. Ceasul de azi sau de maine poate fi stapinit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre "intelectualii" unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atitea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru ca nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane traiesc aceiasi experienta periferica, semi-istorica, asteptind ca timpul sa le inghita actuala lor viata "politica".

Deci, asta reprezinta "intelectualii" : lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitatii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n-au de ce sa se teama, sa intre in panica si sa se umileasca in fata unei miscari politice cu sanse de succes. Mai intii pentru ca orice miscare politica isi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).

Si in al doilea rind, pentru ca nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, in orice caz, numai interesele lui de breasla, confortul lui, familia lui). In ceasul in care ceva se intimpla politic, deci se consuma – intelectualul se afla cu mult inainte, ocupat sa creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat in strada, va capata valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se afla prea departe ca sa se mai poata intoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trait, asimilat, consumat pentru el.

Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si intelegere. Dai o mina de ajutor si treci mai departe. Dar in nici un caz nu merita sa-ti pierzi cumpatul, sa-ti iesi din fire si sa pactizezi cu oricine – uitind ca nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimani. Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe care il reprezinti, nu moare niciodata. Daca crezi altfel, renunta la "intelectualitate" si fa-te om politic

Mircea Eliade

Text publicat in revista "Criterion", nr. 2, Bucuresti, 1934

cartea de weekend

de fapt de acu' două weekenduri, dar mi-a plăcut "extrem de tare", aşa că o aşez la panoul de onoare :)

strada cărţii

[de pe http://ilovebucharest.blogspot.com/2007/05/strada-crii.html]

"STRADA CARTII" se deschide la Universitate

incepand cu 16 mai


Magia cartii prinde viata pe zidurile Universitatii.
Initiaza-te cu o privire!

BUCURESTI, 16 mai, ora 15.00, zona buchinistilor de la Universitate:

"I love Bucharest" , program de arta publica si comunitara sustinut de Galeria "Grigore Mora " si Asociatia din Pod desfasoara, incepand cu 16 mai, ora 15.00, "STRADA CARTII", un nou proiect din seria de proiecte dedicate reabilitarii estetice si culturale a spatiului public bucurestean.

"STRADA CARTII" are ca parteneri Universitatea din Bucuresti si Asociatia "Cartea Veche" si se desfasoara cu sprijinul sponsorilor Porsche Bucuresti, Avantgarde Printing, Rulez, Avrig35 si Since advertising. Partenerii media ai proiectului sunt 24FUN, TimeOut Bucuresti si Tabu.

Proiectul "Strada Cartii", votat de majoritatea publicului expozitiei organizate la Carturesti la inceputul acestui an, a ajuns la etapa finala, care se va desfasura la Universitate incepand cu 16 mai.

Cele doua componente ale proiectului: bannere cu citate amplasate pe cladirea Universitatii (16-31 mai) si interventia artistica pe dulapurile comerciantilor de carte veche, cu stenciluri realizate de artisti plastici ai echipei "I love Bucharest " (cu incepere din 22 mai) vor aduce un plus de culoare si bucurie acestui spatiu cultural.

Feed-back-ul inregistrat de proiect din partea publicului bucurestean va determina continuarea proiectului cu noi tematici surprinse in citate.

o bijuterie - Luli August Studza

Luli August Studza ...aşa s'au întâmplat, aşa le-am însemnat... ţie, care le citeşti

o cărticică scrisă cu acel talent al omului rasat de a prezenta cu un umor fin situaţiile delicate sau tragice din viaţa lui. un om cu o viaţă de roman şi cu un real talent de a evoca pictural, cinematografic şi emoţional în acelaşi timp oameni, locuri, mirosuri, gusturi, simţiri, trăiri din alte vremi. îndeosebi episodul întâlnirii cu noica este de o modestie, simplitate şi ... şi, aşa cum se zice în ţara în care s-a refugiat...very touching.


IOANA LULI AUGUST STURDZA
(24 ianuarie 1922 - 29 iulie 2000)

Pictorita, Graficiana, Artista Decoratoare

S-a nascut la 24 ianuarie 1922 in Bucuresti, ca fiica Elenei si a lui Henri August. A studiat la Liceul "Regina Maria" din Bucuresti. A absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, promotia 1948, avandu-i ca profesori pe Eustasiu Stoienescu, la Pictura si Simion Iuca, la Gravura. In paralele cu Artele Plastice, a urmat cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti.

Intre anii 1949 si 1958 a trait in clandestinitate. In aprilie 1949, a fugit de acasa cand Securitatea venea sa o aresteze. Pana l;a sfirsitul lui 1950 s-a ascuns pe la diversi prieteni schimbandu-si mereu adresa si iesind din casa numai noaptea. La 30 decembrie 1950, cu un buletin de identitate fals, s-a casatorit la Primaria din Piata Amzei, din Bucuresti cu inginerul Petre Sturdza, numelei ei Devenind Ioana Sturdza. S-a mutat la Braila unde lucra sotul ei, apoi la Lupeni si Petrosani (judetul Hunedoara).

In anul 1958, inainte de Craciun, a fost arestata in urma unui denunt, dar peste o luna a fost eliberata, caci informatiile pe care le-ar fi putut da Securitatii devenisera inutile (persoanele ajutate de ea cu zece ani inainte fusesera intre timp arestate si majoritatea iesisera deja din inchisoare).

Intre anii 1960-1979 a particdipat cu regularitate la expozitii de Arta Decorativa din tara si din strainatate, unde a expus: ceramica, textile, broderie, pictura pe lemn si sticla, colaje, postere. In anul 1961 a obtinut unj premiu pentru Ceramica la Praga. Intre anii 1970 si 1978 a avut sase expozitii personale: in 1970 la Bucuresti si Londra; 1971 la Paris si Munchen; 1978 la Bucuresti.

Incepand din anul 1963, a realizat costume si Decoruri de Film si de Teatru. In anul 1964 a colaborat la scurt-metrajul "Policitica si Delicatese" dupa I. L. Caragiale si a obtinut premiul de Plastica de Film la Oberhausen, Austria. In anul 1967 a realizatcostume pentru Tom Sawyer dupa Mark Twain, scurt-metraj produs cde Studiourile Buftea, in colaborare cu Franco-London Film. In anul 1976 a realizat Costumele pentur "Aurul disparut al Incasilor" dupa Jack London, serial produs de Telemunchen. In anmul 1978 a realizat Costumele pentru "Unchiul Vanea" de A. P Cehov, piesa jucata la Teatrul Mic din Bucuresti si a obtinut un premiu la Novisad, Iugoslavia.

Intre anii 1967 si 1975 a fost director Artistic la Intreprinderea Decorativa din Bucuresti., La sfirsitul anului 1978 a plecat definitiv din tara. Vreme de un an a lucrat in Europa. In anul 1979 a avut expozitii personale la Londra si Geneva. In anul 1980 s-a stabilit in SUA, la Los Angeles unde si-a continuat activitatea de artist plastic.

Intre anii 1984 si 1988 a avut expozitii personale in Hollywood. In anii 1984, 1985 si 1986 a obtinut premiul Intii la Concursul Anual de Palarii "Marylin Clark's Easter Parade". In anul 1988 a realizat Costumele pentru Cenetarul Eugene O'Neil, sarbatorit la Teatrul "Gene Dynarski" din Hollywood. In anul 1989 a realizat costumele pentru piesa "Scaunele" de Eugen Ionescu, jucata la "Friends and Artists Theater" din Hollywood.

Si-a scris memoriile in cartea "... asa s-au intimplat, asa le-am insemnat... tie care le citesti..."

S-a stins din viata la 29 iulie 2000 la Newport Beach, California.

Tinereţea fără tinereţe, dar cu Eliade

Iacă vine o vreme când te apuci de recitit cărţile adolescenţei. [Din cele ale copilăriei mă întorc de obicei la Micul Prinţ, la Alice în Tara Minunilor şi pe alocuri la Jules Verne (mai ales iarna şi dacă e un foc în sobă prin apropiere. şi bunătăţi de iarnă.)].
La capitolul adolescenţă mă tot întorc la Eliade, la bucăţi din Cioran şi la Pierre Loti. Drept îi că mă ajută şi faptul că am memoria scurtă :P, astfel încât uneori e chiar ca şi cum aş citi prima oară ceva. Alteori citesc cu alţi ochi la diverse vârste. În adolescenţă m-a fermecat Tinereţe fără tinereţe pentru fantasticul din povestire, pentru recuperarea fabuloasă de memorie pe care o trăia eroul, o memorie pe care nu o avusese.
N-am înţeles la vremea aia mare lucru din ce trăia omul de şaptezeci de ani care s-a trezit brusc într-o tinereţe mai tânără , mai imposibilă şi mai poaspătă fizic decât cea pe care o trăise (de genul să ai 30 de ani şi dantură de 2 săptămâni:D). Nu am înţeles pentru că nu simţisem deloc ce înseamnă să simţi că îmbătrâneşti. Că învelişul se uzează, se deteriorează, se învecheşte. Că poţi uita lucruri pe care le ştiai acum 10 sau 15 ani.
Continuu să cred că suntem pe atât de tineri pe cât e ce e sub înveliş. Mintea, spiritul, sufletul. Din punctul ăsta de vedere am undeva cu 5-6 ani mai puţin decât scrie la buletin. Dar mai cred şi că tinereţea se întreţine, se cultivă. E un muschi care trebuie antrenat mereu. Şi că da, trebuie un pic luptat pentru tinereţea din tine. Căci altfel foarte uşor intră peste ea maturitatea prost înţeleasă uneori ca absenţă a jocului, a fantasticului, a minunii, a pasiunii.
Nu ştiu din ce cochetărie nu-şi spun femeile vârsta. Oricât ar fi, nu-i nici mai mult, nici mai puţin decât te simţi. Am văzut femei de 50 de ani mai tinere decât colege ale mele de facultate bătrânicioase mult înainte de vremea bătrâneţii. Asta aş numi eu tinereţe fără tinereţe. Şi în oglindă - bătrâneţe fără bătrâneţe.
Să fiţi tineri!

Întoarcerea la firesc

Două cărţi pe care le-am citit în ultimul an m-au bucurat nespus pentru pledoariile lor pro întoarcere la firesc. Cartea lui Paleologu am savurat-o pe îndelete, cumva temându-mă să nu se termine prea repede. Cartea lui Pleşu mi-a umplut fericit orele într-un intercity Bucureşti-Timişoara. Am recitit apoi bucăţi din ea şi am dat-o în dar.

Am dat astăzi peste o a treia carte pe care cumva firesc, deşi probabil oripilând lumea :), o aşez lângă celelalte două. Cea mai mare parte a vieţii mele post liceu n-am avut televizor. Aşa încât judecatul aomenilor după ceea ce apare "pe sticlă" mi-e cumva ne-la-ndemână. Cu toate astea am urmărit, nu neapărat voit, dar cu interes, câteva dintre persoanele care se cheamă astăzi vedete. Mai ales din 2002 încoace, după ce am urmat un curs despre elite. Mă fascinează teoriile privitoare la modele şi impactul modelelor în viaţa oamenilor "obişnuiţi".

Am citit în ultimii ani mai multe bucăţi scrise de Mihaela Rădulescu şi recunosc că mi-au plăcut. Aşa cum îmi place uneori să citesc bucăţile de articole din B-24-FUN. Şi cred că ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în articolele ei este tocmai faptul că scrie despre lucrurile mici, cotidiene, dar importante pentru sufletele noastre.

Sunt sigură că alăturarea cărţilor de mai jos o să-mi atragă replici mai mult sau mai puţin dure de genul "Come on! Paleologu, Pleşu şi Răduleasca!" :) Nu compar, nu critic, nu categoriesesc. Ci simplu - m-au bucurat toate trei pentru firescul din ele.



Alexandru Paleologu - Breviar pentru păstrarea clipelor















Andrei Pleşu - Despre bucurie în est şi în vest
























Mihaela Rădulescu - Despre lucrurile simple

Citadela - Antoine de Saint Exupery

O carte la care mă întorc de mulţi ani...


Ce que pour quoi tu acceptes de mourir, c'est cela seul dont tu peux vivre.
--------------------------------------------------------------------------------
La contrainte te délivre et t'apporte la seule liberté qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Je ne te dirai point les raisons que tu as de m'aimer. Car tu n'en as point. La raison d'aimer, c'est l'amour.
--------------------------------------------------------------------------------
Moi qui règne, je suis plus soumis à mon peuple qu'aucun de mes sujets ne l'est à moi.
--------------------------------------------------------------------------------
N'espère rien de l'homme s'il travaille pour sa propre vie et non pour son éternité.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu veux comprendre le mot de bonheur, il faut l'entendre comme récompense et non comme but.
--------------------------------------------------------------------------------
Le disparu si l'on vénère sa mémoire est plus présent et plus puissant que le vivant.
--------------------------------------------------------------------------------
La charité selon le sens de mon empire, c'est la collaboration.
--------------------------------------------------------------------------------
Tout acte est prière, s'il est don de soi.
--------------------------------------------------------------------------------
L'amour est avant tout audience dans le silence. Aimer, c'est contempler.
--------------------------------------------------------------------------------
Qualité de ma contrainte, qualité de ma liberté.
--------------------------------------------------------------------------------
Tu ne luttes point contre la mort en ensevelissant les cadavres.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point être libre que de n'être pas.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point donner que de perdre.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu ne donnes plus, tu n'as rien donné.
--------------------------------------------------------------------------------
Il est facile de combler celui-là qui n'a point d'espace dans le coeur.
--------------------------------------------------------------------------------
L'occasion manquée est celle-là même qui compte.
--------------------------------------------------------------------------------
Pourquoi prendrais-je le parti de ce qui est contre ce qui sera.
--------------------------------------------------------------------------------
Telle fleur est un refus d'abord de toutes les autres fleurs. Et cependant à cette condition seulement elle est belle.
--------------------------------------------------------------------------------
Je n'aime pas les sédentaires du coeur. Ceux-là qui n'échangent rien ne deviennent rien.
--------------------------------------------------------------------------------
Celui-là qui se plaint que le monde lui a manqué, c'est qu'il a manqué au monde.
--------------------------------------------------------------------------------
Ce n'est point dans l'objet que réside le sens des choses, mais dans la démarche.
--------------------------------------------------------------------------------
Si tu diffères de moi, mon frère, loin de me léser, tu m'enrichis.
--------------------------------------------------------------------------------
La grandeur de la prière réside d'abord en ce qu'il n'y est point répondu.

weekend, partea 1 - Apolodor

„Şi toti cântau, cântau in cor
Urările prieteneşti:
Bine-ai venit, Apolodor!
Iar el ofta încetişor:
Ce bine e la Bucureşti!”