Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii...

uneori mi se pare că lumea din Veronica, Maria-Mirabela sau desenele animate cu Mihaela e mult mai aproape de "explicaţia de dicţionar" a copilăriei. poate faptul că e vorba de copilăria mea să mă facă să gândesc aşa? în mod cert asta e o bucată din explicaţie. o alta e că lumea care se mişca foarte lent acum 20-25 de ani, a luat-o at some point literalmente la fugă. lumea copiilor varianta 2007 sună cam aşa...

Sâmbătă după-amiază. 35 de grade în termometru, 50 pe asfalt. Canicula a amorţit oraşul. Radio România Actualităţi ne recomandă sfătos (imediat după cotele apelor Dunării în franceză) să bem lichide multe, să nu stăm în soare, să mergem în locuri răcoroase - la spectacole, la cinema sau în "supermagazine". Foarte frumos şi profund capitalisto-consumist din partea lor. Bun. Ca un cetăţean ascultător şi care merge la Mall dacă-i musai, mă urc într-un taxi şi purced spre Vitan.

După o rundă de diverta (parcă plecasem să-mi cumpăr pantofi de nuntă???) hotărăsc să mă regalez la Starbucks cu un suc din ăla de fructe de pădure foarte fain pe care l-am descoperit la Istanbul. Aşa... Brambleberry (Herbal Tea with concentrated blackberry and apple juice - yummi). Mă aşez la rând scanând încântată noul stash de lipici ("activity glue"), "magic scotch", highlightere şi abţibilduri cu pisici, toate proaspăt achiziţionate (se pare că am 28 de ani în buletin).

Pe când cream în gând un model de felicitare făcută de mână (pentru aceeaşi nuntă pentru care nu am încă pantofi. nu contează, e abia...mâine!!!?), mi se agaţă de degete şi o acadea (roz bonbon, Strawberry Fraise Lollipop). Ok, am tot ce-mi trebuie, pot să ies din lumea mea de lipici şi acadele şi să mă uit în jur. În faţa mea, la rând, două păpuşi Barbie de vreo 10-12 ani. Miniaturi ale unor mame probabil aflate la cumpărături - pantofi trendy, păr proaspăt coafat (!), cercei mari, brătări şi inele, haine gen Mango sau Zara, câteva numere mai mici. "Un frapuccino ice coffee tall şi un caffee latte tall", glăsuiesc ele către domnişoara în şorţuleţ Starbucks. Mă uit la ele, mă uit la mine, iar la ele, iar la mine şi calculez.

Pe de o parte pantofi de oameni mari, haine de oameni mari, coafuri de oameni mari, băuturi de oameni mari. Max 24 de ani împreună. Pe de alta, lipici, strawberry fraise lollipop, brambleberry. Cică aprox 28 de ani singură. "Un ice tea, o acadea, altceva mai doriţi?" mă întreabă şorţuleţul Starbucks. 28 de ani... "şi un caramel frapuccino, vă rog. tall ". şi poate un transplant de maturitate, dacă aveţi...

Îmi iau victorioasă toate cele şi mă îndrept spre terasă. Îmi aşez meticulos (deh, 28 de ani, hence tabieturi ...) sucul, cafeaua, caietul de scris, stiloul, îmi aprind o ţigară şi încep să scriu. Şi în timp ce scriu mă gândesc tot mai serios dacă o să am curajul de a face copii. şi dacă îi fac, how do I cope cu a fi foarte repede părinte de copii mari? Parcă noi am crescut mai încet, parcă am fost copii mai mult. Sau poate mi se pare mie pentru că e aşa de departe?

Deşi, dacă fac un exerciţiu de memorie, îmi dă că am descoperit cochetăria pe la 17-18 ani (cam în aceeaşi vreme în care s-au inventat băieţii), alcoolul pe la 20, shoppingul pe la 22-23, ţigările pe la 25 şi Starbucks pe la 27. Pentru droguri I'm too much of a control freak ca să am interes. A fost o pierdere pentru mine? Aş fi fost mai "ancorată în realitate" (how I hate expresia asta) dacă aş fi fost mai puţin copil şi mai repede om mare sau mai puţin fetiţă şi mai repede femeie ? Habar n-am, pentru că asta este singura realitate pe care o ştiu. Şi mi-e bine cu ea, deşi ştiu că sunt un amestec ciudat de copilărie şi "om mare".

Dar nu pot să nu mă gândesc dacă peste 15 ani copilul meu, probabil adolescent, va crede despre mine că sunt o mamă ţăcănită, boemă, pierdută într-o realitate care nu mai există, dar la care ea se încăpătânează să nu renunţe.

Îmi aduc aminte cântecelul din "Occident"-ul lui Cristian Mungiu "Noi în anul 2000..." şi mă gândesc că în anii 2000 nu prea mai sunt copii. Sau sunt, dar nu citesc Pif, ci Barbie Girl sau Cosmopolitan, nu-şi fac vacanţele la bunici, ci la all inclusive, nu citesc cărţi ci pagini web, nu scriu cu stiloul, ci cu pixuri scipicioase, nu mai poartă espadrile, ci snikerşi de firmă, nu mai beau compot de vişine, ci frapuccino...

Mă uit din nou la lipici şi la acadea. Asta e realitatea mea, acum şi aici. Şi mi-e bine să mai fiu un pic copil în anii 2000...

PS. Brâncuşi rulzz

Reinventarea tabieturilor

Mă încercă de multă vreme ambiţia de a mă aventura pe terenul explorării tabieturilor.

Îmi place mult mai tare definiţia din vechiul DEX, deşi are undeva strecurată şi o conotaţie peiorativă:

TABIÉT, tabieturi, s.n. Deprindere, gust pe care cineva şi-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obişnuinţă; p. ext. manie. ♢ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise şi fixe. ♢ Expr. A-şi face tabietul = a-şi satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziţia, pofta. ♦ Viaţă confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.
Sursa: DEX '98 |

decât cea mult mai puţin expresivă din noul DEX:

TABIÉT ~uri n. înv. Plăcere pe care o persoană şi-o satisface regulat şi cu stricteţe. ♢ Om cu ~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod; confortabil. [Sil. -bi-et] /
Sursa: NODEX |

Acum că ne-am lămurit ce zice dexul, lansez o provocare – reinventarea tabieturilor la români. Ştiu că pe Maslow tabieturile sunt mai puţin importante decât altele (care mai sunt şi la modă – cariere, prestigiu, promovare etc.) Dar pentru unele suflete sunt cu mult mai importante. Pentru sufletele astea e provocarea mea.

Iacă ce am cultivat şi şlefuit (aproape de obsesiv-compulsiv uneori) în ultimii 10-15 ani:

• cafeaua de weekend ca răsfăţ, acasă sau într-un loc frumos în oraş. revin cu drag la Chocolat, la CremCaffe, pe Motoare vara peste zi când e gol, la French Backery-ul de pe Câmpineanu îngesuit pe trotuar, La Taifas, în parcul Ateneului, în Cişmigiu şi mai nou în parcul Luiggi Cazzavillan cu cafea adusă la pachet – un French Vanilla sau un Moccachino. Acum 10-15 ani era cafeaua din Lăptărie (asortată cu brânzoaice), cafeaua cu cele mai bune trufe de ciocolată din lume şi cu banana split la cofetăria hotelului Bucureşti, cafeaua cu jazz în Green Hours.
  

• muzica franţuzească în boxe, în căşti sau fredonată în gând (merge foarte bine cu cafeaua de mai sus)

• descoperitul de locuri noi în fiecare an, de preferinţă cu harta în mână. cititul despre istoria, geografia, cultura locului unde merg şi planificatul îndelung al unei vacanţe de 1-2 ori pe an.

• citit seara măcar 15’ înainte să adorm

• albume de vacanţă, mai mult fără mine, dar cu momente adunate pe hârtie fotografică

• scrisul zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână
  

• escapadele de weekend vara la Vama Veche (ăstea doar de vreo 8 ani)
  

• baladatul prin anticariate, cu emoţie în stomac când descopăr o carte pe care o căutam de mult sau o ediţie deosebită la un preţ de necunoscător :)

• savuratul unei ciocolate bune (amăruie sau cu mentă)

• colecţionatul de magneţi de frigider prin locurile în care merg prima dată şi adunatul de pietricele, scoici, bilete de intrare la muzee/concerte, frunze, castane, flori din locurile care îmi plac

• scrisul cu stiloul, colecţionatul de instrumente de scris (acum caut cu disperare o călimară veche care să nu coste min. 3 milioane)

• coffee with myself – când am de discutat ceva cu mine, de luat o decizie, de făcut o evaluare sau o planificare

• hoinăritul prin Bucureşti la descoperit şi “cules” de locuri faine. precum şi cărţile cu şi despre Bucureşti.

• etimologiile cuvintelor româneşti. Îmi place să sap în dicţionare, pe http://wikipedia.org sau www.dexonline.ro şi să descopăr care sunt poveştile din spatele unor cuvinte sau expresii. dicţionarele Larousse frazeologice sau idiomatice, de mitologie, de filozofie sau ediţiile vechi cu planşe creionate îmi sunt în mod special aducătoare de bucurii.

• citit cărţi de călătorie, jurnale de exploratori, colecţionat de ghiduri şi hărţi. mai ales hărţi vechi. hărţi vechi în orice formă - pe genţi, pe albume foto, înrămate sau doar pruntate pe carton, am avut şi un portofel cu o bucată de hartă, acum am un puzzle ... pentru care nu am loc destul ca să mă apuc de croşetat piese.... Visez la un tapet care să acopere tot tavanul sau măcar un perete în ceea ce va fi cândva camera mea de bine - bibliotecă & birou.
  

• mai de curând escapadele pentru fotografiat. de fapt căratul aparatului foto cu mine pe oriunde merg şi privitul lucrurilor cu un alt ochi, un ochi mai deschis, mai concentrat pe culori, pe lumină, pe forme, pe momente.

• şi mai de curând – dezbrăcatul sufletesc în public numit blogging
  

Artă şi precizie

Reparaţii ceasuri mecanice, electrice, electromecanice, de perete, de artă şi electronice

Reparaţii şi confecţionări bijuterii din aur si argint
Montări lentile ochelari de vedere, rame şi ochelari de soare, import
Reparaţii şi montări lentile, suduri rame şi balamale

O bucată dintr-un univers evanescent. Pusă aici ca să nu uit că a existat. Pe acelaşi raft cu borcanul de iaurt cu folie de aluminiu, cu bijuteriile de la Fondul Plastic, cu Veronica, Maria Mirabela, Toma Caragiu, rachetele de tenis de lemn, pozele cu ponei pe plajă în Neptun, discurile de vinil... Departe de mine nostalgia după vremuri dictatoriale. Doar că mă încearcă un sentiment că universul primilor 10 ani din viaţa mea dispare încet-încet şi voi uita, cu bune şi cu rele, cum a fost...

By the way, a băut cineva Brifcor ediţia 2007?

pictorial industrial feroviar weekendar

ce faci 50' în chitila?

iacă te miri cât eşti de ignorant a propos de lumea aflată la distanţă de 14 min cu trenul de Bucureşti. după care eşti plăcut surpins că sunt străzi curate, pavate, pomişori plantaţi, flori peste tot, o tanti la magazin care ştie mult mai mult customer service decât cele de la hipermarcheturile de lângă casă (de fapt o combinaţie de bun simţ şi 7 ani de-acasă). bei un suc mirându-te că auzi foşnetul vântului, păsări, oameni vorbind la poartă şi nu maşini, claxoane şi înjurături.

şi-ţi doreşti brusc o căsuţă cu un pic de curte (am şi ochit vreo 2 J), cu câteva straturi de flori şi-o băncuţă, cu toate cele importante într-o comunitate aproape … şi ce loc mai potrivit pentru toci şi eu decât unul care se numeşte Banatului colţ cu Păcii (prietenii ştiu de ce!)

foarte duminică

foarte lene... foarte tolănită pe o terasă în herăstrău, între perne... foarte chefless. atât de foarte duminică încât nu sunt în stare să vorbesc. chil-out care curge din boxe la fel de leneş ca mine. un tip care serveşte la terasă cu aerul că şi el e în weekend şi singura viteză pe care o ştie e ralanti. cafeaua care vine după o jumătate de oră pe care n-am simţit-o decât pe ceas. nu fumez, nu gândesc, nu vorbesc. toci moţăie la câţiva centimetri de mine şi se joacă din când în când cu aparatul foto. sărumâna pentru bucata de lac cu perne :)

Istanbul, cu întârziere

duceţi-vă acasă!!!

Bucureşteanca din mine (de care nu eram conştientă până de curând), tocmai ce a suportat ultima picătură de frustrare pe tema Bucureşti şi oficial s-a enervat. Aşa că iacă o revărsare de nervi în public în cele ce urmează (cvasi-public, căci voi citi probabil eu şi personalităţile mele multiple).

Mă găsesc adesea singura bucureşteancă de la o masă plină ... mai ales de ardeleni. Sooner or later... rather sooner...se ajunge invariabil la subiectul "cât e de îngrozitor Bucureştiul", "ce oameni de 2 lei sunt bucureştenii", "ce bine şi frumos e la ...". În ultimii ani, de când mă tot găsesc la mese pline de ne-bucureşteni supăraţi pe Bucureşti, mi se părea haios - mai mult de jumătate din oamenii care înjurau de zor Bucureştiul şi bucureştenii, de fapt nu ştiau prea bine Bucureştiul şi nu cunoşteau nici un bucureştean. Aşa că am început să dau alt+shift+ignore când se ajungea la sesiunea de defrustrări ref Buc.

Foarte neaşteptată pentru mine a fost reacţia mea faţă de Bucureşti în urma nenumăratelor astfel de discuţii la care eram participant pasiv (complimentat pe alocuri cu "nu pari bucureşteancă") şi anume - am ajuns să-mi descopăr şi să-mi iubesc tot mai tare oraşul. Îi ştiu şi bunele şi relele, dar nu mă văd trăind niciunde altundeva (deşi, for the fun of it, mă văd încercând altundeva). Am un raft plin de cărţi de memorii ale oamenilor care au trăit aici, de albume şi ghiduri despre Bucureşti. Chiar fac din când în când pe ghidul şi-mi place.

Cumva paharul meu de "cât e de îngrozitor Bucureştiul" s-a umplut. Moment la care, acum câteva zile, au explodat în mine câţiva ani de "înţelegere" (îmi venea să zic toleranţă şi mi-am adus aminte - sărumâna, Monica! - de cât e de "urât" şi profund fals/nesincer cuvântul toleranţă. de fapt cred că l-am simţit cu toţi porii - în mareamea mărinimie mi se părea că sunt un spirit "înalt", deschis, înţelegător. iacă dovada astăzi că de fapt nu sunt).

Şi mi-a venit să spun "OK, nu vă place? e aşa de îngrozitor? e un supliciu? atunci de ce vă supuneţi singuri la el?. duceţi-vă acasă!!! " Şi luaţi cu voi şi maşinile, poate n-o să mai fie aşa de aglomerat. Sau staţi şi luaţi oraşul ăsta aşa cum este. Că şi eu mă enervez de fiecare dată când ajung în pe partea cealaltă de carpaţi şi nu am unde lua un mic dejun la 8 dimineaţa, sau n-am de unde cumpăra coli de flipchart la 6 seara sau ies oameni cu cagulă în mijlocul străzii să facă o execuţie (da, în Cluj!) şi nu zic că aşa îs toate oraşele pe acolo sau că e îngrozitor că sunt aşa. Dar nu cataloghez un loc prin ceea ce trăiesc eu neplăcut acolo. Pot să mă bucur de ceea ce e bun şi să filtrez ceea ce nu mi se potriveşte.

Aşa că de astăzi mă las de "înţelegere". Nu vă place, go! Vă place, staţi! Dar dacă staţi, bucuraţi-vă de ce are bun oraşul ăsta, care poate nu e acelaşi fel de bun de acasă. Bucuraţi-vă, căci, la urma urmei, de acolo i se trage numele!

demitizare

iacă nu ştiu cum fac, dar de ceva vreme mă tot învârt în jurul subiectului ăsta. bunoară astăzi (era 8 iunie când am început sa scriu...) - am ieşit la cafea cu o prietenă care anul aceasta face un copil (copilul ei, sorry mariusu' - femeile chiar pot asta) în timp ce divorţează de un bărbat care nu mai e al ei. şi de faptul că reacţia oamenilor este - "şi când te măriţi din nou?". şi trecând prin tot felul de astfel de momente întâmplate recent, am ajuns la faptul că toate poveştile, romanele, filmele de dragoste se termină invariabil ... la nuntă. când de fapt ar trebui să înceapă, căci povestea cotidianului trăit frumos şi palpitant e mult mai interesantă decât povestea unui amor care duce la nuntă şi atât.

şi aici intervine obsesia mea vis-a-vis de miturile pe care ni le construim din copilărie (noi, părinţii, poveştile, filmele etc.) şi le cultivăm cu încăpătânare. nu încerc să desfiinţez nevoia de mit în viaţa omului, rolul mitului. ci încerc să mă întreb de ce alegem mituri atât de previzibile şi de prăfuite şi care conţin "trebuie" - o femeie care are un copil trebuie musai să fie căsătorită, "şi au trăit fericiţi pân' la adânci bătrânţi".

într-o poveste care se întinde pe mai mulţi ani avem nevoie de de mister, de necunoscut, de intrigă, de pasiune, de drive, nu numai de mitul fericirii veşnice. şi de fapt, în absenţa acestora, fericirea e doar comoditate, obişnuinţă, călduţ.

când aud poveşti despre feţi-frumoşi îmi vine să protestez (poate lucky me că n-am avut niciodată mitul vreunui prince charming scos dintre filele poveştii). îmi vine să spun că relaţia aia nu e adevărată. suntem "perfecţi" şi minunaţi doar în perioada, mai scurtă sau mai lungă, de căutare, de cunoaştere, de tatonare. numai în filmele americane şi-n telenovele femeile se trezesc dimineaţa gata machiate, duşate şi coafate, iar bărbaţii sunt nişte cavaleri perfecţi, raşi la sânge, rasaţi, care nu se uită la televizor, nu au singurătăţi, ci doar o carieră de succes. prefer însă un film bun european în care femeia e delicios de ciufulită dimineaţa, iar el un pic neras, poate mahmur sau îmbufnat, dar mult mai autentici amândoi.

aşa că m-am gândit să inventez un nou sfârşit pentru poveşti. ar suna ceva de genul: şi au trăit!

"ş'am încălecat pe-o şa..."

strada cărţii

[de pe http://ilovebucharest.blogspot.com/2007/05/strada-crii.html]

"STRADA CARTII" se deschide la Universitate

incepand cu 16 mai


Magia cartii prinde viata pe zidurile Universitatii.
Initiaza-te cu o privire!

BUCURESTI, 16 mai, ora 15.00, zona buchinistilor de la Universitate:

"I love Bucharest" , program de arta publica si comunitara sustinut de Galeria "Grigore Mora " si Asociatia din Pod desfasoara, incepand cu 16 mai, ora 15.00, "STRADA CARTII", un nou proiect din seria de proiecte dedicate reabilitarii estetice si culturale a spatiului public bucurestean.

"STRADA CARTII" are ca parteneri Universitatea din Bucuresti si Asociatia "Cartea Veche" si se desfasoara cu sprijinul sponsorilor Porsche Bucuresti, Avantgarde Printing, Rulez, Avrig35 si Since advertising. Partenerii media ai proiectului sunt 24FUN, TimeOut Bucuresti si Tabu.

Proiectul "Strada Cartii", votat de majoritatea publicului expozitiei organizate la Carturesti la inceputul acestui an, a ajuns la etapa finala, care se va desfasura la Universitate incepand cu 16 mai.

Cele doua componente ale proiectului: bannere cu citate amplasate pe cladirea Universitatii (16-31 mai) si interventia artistica pe dulapurile comerciantilor de carte veche, cu stenciluri realizate de artisti plastici ai echipei "I love Bucharest " (cu incepere din 22 mai) vor aduce un plus de culoare si bucurie acestui spatiu cultural.

Feed-back-ul inregistrat de proiect din partea publicului bucurestean va determina continuarea proiectului cu noi tematici surprinse in citate.