Blogging my journal

Acum ceva vreme mi-am uitat jurnalul la birou. acolo unde las seara şi blogul, dată fiind absenţa netului în casă. Şi iată-mă reflectând încurcată asupra trio-ului amoros eu-jurnal-blog :)
Până acum am crezut despre jurnalul meu (chiar dacă nu acelaşi fizic, dat fiind că e probabil la a treizecea copertă diferită) că e un fel de soţie, de camarad, de companion de viaţă pe care îl ştii de mult timp. Care îţi rezervă din când în când "mici surprize" - o înfăţişare nouă, alte linii, alt număr de pagini, altă librărie din care afost achiziţionat. Dar în fond acelaşi - pagina albă la care te întorci în fiecare seară, care te aşteaptă cuminte acasă sau în geantă până când îţi aduci aminte că există.
Relaţia mea cu jurnalul este un fel de căsătorie trecută deja de 10 ani. Stabilă, cuminte, legitimă, cu un rol deja câştigat în viaţa mea. Viaţa mea în care acum un an a intrat blogul. Şi prin care am lăsat să iasă "out there" o parte din lucrurile pe care le ţineam doar pentru mine ... şi pentru jurnalul meu.
Iată de unde sentimentul meu de "trădare", de "înşelare" sau măcar de "împărţire" a scrisului în două. Iată deci amanta. E mai tânără, mai arătoasă, mai dinamică, mai jucăuşă. Ştie să facă lucruri care celeilalte - mai veche şi mai devotată tovarăşă - îi sunt străine: să încarce poze, să aibă linkuri, să-şi schimbe "coperta" foarte repede când mă plictisesc de înfăţişarea veche. E drept că nu are familiaritatea şi intimitatea jurnalului, dar e proaspăt, e nou, e altceva.
Şi dilema morală e gata - cum mă împart în două? Din fericire pentru mine e o dilemă mai mult inventată şi fără consecinţe (sper eu că jurnalul nu suferă prea mult :)
Aşa că azi m-am hotărât să-i dau jurnalului ceva, să-l răsplătesc pentru toţi anii în care m-a suportat, pe mine şi toate depresiile, durerile şi temerile mele. Şi să-l upgradez.
So I'm going to blog my journal - să mă joc mai des cu el, să-i cumpăr pixuri colorate şi să-i lipesc mai des poze, să pun titluri scrierilor de fiecare zi şi să mă gândesc un pic înainte de a aşterne pe hârtie.
Şi în oglindă - să dau blogului mai mult. Şi fără vină. Căci da, sunt convinsă că nu suntem fiinţe "mono" în nimic. Ne trebuie schimbare, dinamism, noutate, provocări. În fiecare zi. Şi asta ne ţine vii. Altceva. Altcumva. Altcineva. Sau altundeva.