O combinaţie perfectă - Amelie şi Michel Fugain

C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui
Il rentrait chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle descendait dans le midi, le midi
Ils se sont trouvés au bord du chemin
Sur l'autoroute des vacances
C'était sans doute un jour de chance
Ils avaient le ciel à portée de main
Un cadeau de la providence
Alors pourquoi penser au lendemain

Ils se sont cachés dans un grand champ de blé
Se laissant porter par les courants
Se sont racontés leur vies qui commençaient
Ils n'étaient encore que des enfants, des enfants
Qui s'étaient trouvés au bord du chemin
Sur l'autoroute des vacances
C'était sans doute un jour de chance
Qui cueillirent le ciel au creux de leurs mains
Comme on cueille la providence
Refusant de penser au lendemain

C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui
Il rentrait chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle descendait dans le midi, le midi
Ils se sont quittés au bord du matin
Sur l'autoroute des vacances
C'était fini le jour de chance
Ils reprirent alors chacun leur chemin
Saluèrent la providence en se faisant un signe de la main

Il rentra chez lui, là-haut vers le brouillard
Elle est descendue là-bas dans le midi
C'est un beau roman, c'est une belle histoire
C'est une romance d'aujourd'hui

Pentru Luci - Mulţumesc mult is an understatement

Pentru că mi-ai spus într-o zi de Timişoara că fotografia te scoate din casă şi-ţi deschide ochii la lumea din jur, lume care "înainte" rula cumva în fundal... La un moment dat vorbele ălea au făcut un declic.

Mai jos momentul de declic - 3 ianuarie 2008. Autorul moral - tot Luci, care a tras pe dreapta şi a scos aparatul. L-am urmat cumva mimetic, ebluisată de ce poate fotografia în mijlocul şoselei, după nu ştiu câte ore de condus. În momentul în care am văzut prin obiectiv ce văzuse Luci fără obiectiv, a devenit super simplu şi clar - sunt o mulţime de locuri şi oameni şi lucruri pe care nu mai avem obişnuinţa să le "vedem". Se transformă cumva în "background".

Aşa că mulţumesc tare mult, Luci! Nu ştiu dacă o să am dedicaţia ta pentru a învăţa toate cele ale fotografiei, dar mă bucur din plin de side-effectul ăsta fantastic pe care îl are, de foarte multe ori atunci când nu am aparatul cu mine :)

Living la vida loca, but living

2 săptămâni. de scris. de vorbit. de trăit. de trăit în scris şi în vorbit.

• un nou BYY - cel mai ambiţios de până acuma.
  
• LFPC - mobilizare & dezbatere publică. depus concluzii & propuneri în scris :)
  
• articol pentru ghid de carieră - tras de mine la maxim şi învăţat următoarele - dacă nu-ţi vine să scrii ce ai de scris, scrie orice. după vreo 2-3 posturi pe blog(uri), a ieşit din tastatură şi împricinatul de care aveam nevoie
• scris aplicaţie pentru un training super fain şi care îmi vine mănuşă - training pentru jurnalişti covering educational issues :) acuma aştept să-mi scrie ei dacă mă vor.
  
• ziua lu' mama :) - plimbat mamă & vorbit ca fetele fără număr şi fără pauză vreo 4 ore
  
• vreo 50 de posts în portal şi în TC, 2 newslettere
• temele de la 3T - scrise pe la ore indecente în noapte
• undeva la 200 de emailuri scrise pentru TC, f.i. & LFPC
• ziua lui marius - adunare cu oameni dragi care (de obicei) vorbesc mult. acuma abia articulam... gratarul şi berea au vorbit în locul nostru.
• scris declaraţie de impozit. scris email cum se scrie declaraţia de impozit :)
  
• testat soft. îl declar numa bun de terminat :). adică alte pagini de googledocs, cu liniuţe multe....
  
• workshop interculturalitate& combaterea discriminării - cunoscut oameni faini (asociaţie de studenţi, cum altfel să fie decât faini!? :-). limitat scrisul la 2 pagini de hand-out :)
  
• LFPC - stă pe loc, de tot! (special thanks la codru, la ion şi la andre, de la care am învăţat atâtea!!!). updates trimise pe email... (oi fi uitat pe cineva??)
• scris în jurnal la 5.30 dimineaţa vineri. cred că e cea mai matinală oră ever în care să mă ştiu trează şi cu un pix în mână. post facultate, când de altfel era doar o oră foarte târzie...
  
• 3T peste weekend - feedback în scris, 12 bucăţi , la intervale de ~1 şi1/2 ore :) bonus vorbit aproape fără respiraţie 1 h. dacă respiram prea tare cred că adormeam instant :)

Cireaşa de pe tort - mers la Circ. O să scriu despre asta :) Am avut un A-HA moment că trainingul seamănă foarte tare cu acrobaţiile, dansul, dresajul, contorsionismul...

Arici Pogonici

De la Wikipedia citire şi citare:

Arici-Pogonici a fost o revistă periodică pentru copiii preşcolari, cu caracter de album ilustrat, cu benzi desenate în culori, format A5 pe orizontală, editată de revista „Luminiţa” în România comunistă. A apărut pentru prima dată în 1957 şi şi-a încetat apariţia în 1980.

Revista era mai puţin violent ideologizată şi politizată decât alte reviste pentru copii din epocă. Predominau subiectele ludice sau poveştile "de aventuri" destinate copiilor mici (având drept personaje animale antropomorfizate etc.).

Benzile desenate propriu-zise ocupau doar o parte din paginile revistei, erau publicate şi texte tipărite, eventual cu o ilustraţie în afara textului: mici povestiri, glume, snoave, texte în versuri, ghicitori, desene independente (aşa-zise "caricaturi" cu legendă explicativă, ludică sau burlescă, de regulă).

Desenele apărute în revistă erau semnate între alţii de Radu Duldurescu (seria BD "Cuţu şi Miau", cu aspect foarte "occidental", "disneyan", lucru mai rar, în epocă, în România), Nell Cobar (cu seria de benzi desenate despre aventurile elefantului Trompişor ), N. Nobilescu, Arno, Burschi, Dem ş. a.
Un serial memorabil a fost cel care relata aventurile lui "Nucăpanăghindăfrunză", personaj fantastic al cărui nume indica elementele componente. Ocazional, revista publica şi texte sau desene "preluate" din alte reviste pentru copii (din "ţările socialiste", dar nu exclusiv).

PS de la mine: Mai sus şi mai jos pogoniciul de Maramureş, semi-domesticit din proprie voinţă, având în vedere că în deplinătatea prezumată, dar nedovedită, a facultăţilor mintale a ales să bântuie pe lângă casa unde am stat de Revelion.

The world is your playground

Vorbeam aseară cu nişte oameni care îmi sunt foarte dragi despre (încă) mirajul plimbatului prin lume la români.
Şi mi-am adus aminte cât suntem de norocoşi că PUTEM să ne plimbăm prin lume. Că avem vârsta, banii sau oportunităţile ieftine sau gratuite, condiţiile politice ca să ne plimbăm. Cred că de multe ori, în timp ce răsfoim oferte de vacanţă, uităm că părinţii noştri nu au avut (cu foarte puţine excepţii) şansa asta...

Mostră de hai-hui

Fetele şi muzicile

Iacă am dat de curând de melodia asta, de fapt a dat ea peste mine într-o dimineaţă la radio, şi m-a pus necuratul să-i caut şi versurile. Prilej cu care m-a lovit brusc cât de mundan, murdar şi maculat (ca să fac pe deşteapta) sau măcar simplist, comercial şi neinspirat zic multe versuri de pe la noi despre fetele de la românica...

Grazia Di Michele - Le Ragazze Di Gauguin

Ballerine di Degas
Bianche nuvole il vento
Non le scioglierà
Le bambine di Renoir
Fiori gialli a Montparnasse
Le ragazze di Gauguin
Dentro gli occhi hanno il sole
E lampi di uragani
E la notte le accenderà
Fiamme di stelle nell'oscurità
Donne candide donne che si arrendono
Donne in amore l'amore le perdonerà
Donne magiche donne che sorridono
Dolce mistero il tempo non le cambierà
Per noi, per il mondo
Le ragazze di Buñuel
Freddi angeli il sole
Non le scalderà
Le modelle di Chanel
Prigioniere in un atelier
Le ragazze nel metrò
Hanno sguardi lontani e mani fragili
Quale amore le fermerà
Cuori in attesa nell'oscurità

Colecţionez ploi

3 mai. Plouă cu găleata. Cei 200 de metri de la staţia de autobuz până la prima terasă acoperită din Romană sunt de ajuns ca să fiu leoarcă, în ciuda parpalacului şi a umbrelei care-mi dădeau o falsă impresie de imunitate la ploaie.

Îmi iau o salată şi un suc şi dau drumul la muzică în căşti - Joe Dassin, Nicu Alifantis, Edith Piaf, Georges Moustaki şi altele în acelaşi ton cu ploaia ce se prelinge la câţiva centimetri de mine.

Déjà vu - mă simt brusc în liceu... Atâtea ploi am vânat şi am scris în zona asta între Romană şi Sava. Şi mă gândesc că anul ăsta se face (se face oare?) întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului... Nu cred că sunt melancolică - au fost 10 ani mult prea faini ca să-mi lipsească liceul. Sunt doar pansivă.

Şi-mi aduc aminte de ceva ce a spus mama unei prietene în momentul în care eram în liceu şi ea (prietena, nu mama) împlinea 17 sau 18 ani. Ceva de genul- o să vezi, până aici a fost mai greu, îmediat faci 20 de ani - facultate, serviciu şi te trezeşti că ai 30 şi te împarţi între serviciu, soţ şi copil şi cumva ajungi la 40-50 şi după aia gata! - se termină repede.

La vremea aia m-a şocat cumva. Timpul trecea clar mult mai încet în mintea noastră adolescentină plină de frământări existenţiale, căutări, vise, descoperiri în iubire, scris în jurnale, citiri majore şi colecţionări de ploi.

3 luni de vacanţa mare se târau alene din iulie în septembrie, ziua mea se lăsa foarte mult aşteptată, la fel Crăciunul, iar în ianuarie vacanţa de vară părea aşa departe.

Şi iată-mă 10 ani mai târziu încercând să văd unde s-a dus o bucată din anul ăsta. În momente. Momente dragi, intense, faine, momente de energie, momente de epuizare, momente de entuziasm şi momente de depresie.

În ianuarie am adunat la cutiuţa de momente Maramureş şi mutatul într-un sediu nou şi fain, în februarie Barcelona şi Granada, în martie şi aprilie mult training (pe scaun sau în faţa scaunelor), Timişoara, Sinaia, Predeal, Câmpulung, Haţeg şi Retezat.

4 luni. cărţi noi şi oameni vechi (cum i-am urat o dată lui Mano), 1000 de poze din care vreo 3 fotografii :) câteva mii de km cu avionul, trenul şi maşina, flori în balcon, oraşe noi şi vechi, un Bucureşti ceva mai primenit după summit.

Şi acum o ploaie. De pus la cutie. Ultima din colecţie e undeva la început de toamnă)

S-ar putea să fie destul de adolescentin... Dar aşa e şi viaţa mea, încă... Mă gândeam ce-aş putea răspunde la întrebarea anticipabilă şi repetitivă la întâlnirea de 10 ani

"Ce mai faci? Cum mai eşti? ".
Iacă, sunt bine, stau în chirie într-un apartament boem, iubesc, n-am şef, învăţ, ies la bere (încă şi în Lăptărie şi Green Hours), merg la Vama Veche cu cortul, încerc 2-3 ţări noi în fiecare an, fumez narghilea, ascult muzică franţuzească, citesc, scriu blog.

Sau la şi mai anticipabila:

"Ce-ai făcut în anii ăştia?"
Păi...am crescut, am explorat iubirea, am învăţat, am devenit, am colecţionat momente, oameni faini, cărţi, ţări şi ploi.
Speachless. Falca jos. "Hai mă, serios..."

Mda, aşa credeam şi eu. Aşa că o să zâmbesc frumos şi o să zic că sunt bine. Ceea ce e foarte adevărat.

Sunt bine. Iubesc. Sunt vie. Şi colecţionez ploi.
...
...

Eliade - De ce sunt intelectualii laşi

Ati vazut vreodata un "intelectual" in timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale? Nu numai ca e uluit si neiformat, asta inca n-ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul inspaimintat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune intrebari oricui, asculta pe oricine ii vorbeste, are o incredere oarba in orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca cel din urma dintre sclavi. Numai atunci isi da el seama ce putin s-a "interesat" de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin, adapost, incurajare. Renunta la orice demnitatee personala, uita cu desavirsire misiunea lui istorica; frica face din ele o lichea si un sclav. De cite ori plutesc in aer psihoze politice, de cite ori se intimpla sau se asteapta ceva grav – o revolutie, o reforma acerba, un atentat, o schimbare esentiala a ordinei sociale – bietul "intelectual" roman pur, de cel fara aderente cu partidele sau gruparile poltice).

Incearca atunci sa faca cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Marturiseste oricarui om intilnit ca aproba anumite gesturi politce, ca si el a gindit asa, ca bine se face ce se face etc.

In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am intilnit un excelent romancier care, aflind de cele ce s-au intimplat, mi-a deschis repede ultimul sau roman, aparut chiar in zilele acelea, ca sa-mi arate ca si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate ca asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s-a grabit sa-si caute puncte de contact cu o miscare sociala despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbinda si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost frica. Tot asa cum le-a fost frica tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier" si au inceput sa o aprobe nu pentru ca le convenea programul "Garzii", ci pentru ca se temeau sa nu fie suspectati si persecutati dupa o eventuala victorie a ei.

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei indemnati de o anumita constiinta sociala sau nationala. Dar imi repugna lasitatea intelectualilor apolitici, care isi descopar deodata aderente cu o miscare sociala in pragul izbinzii (sau care numai pare astfel). Si ei nu fac asta din interes, caci cei mai multi n-au nimic de cistigat ca "intelectuali" dintr-o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce isi are radacina in lipsa de constiinta "functionala" (daca ni se iarta expresia), in lipsa constiintei ca ei ,"intelectualii", reprezinta – in pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura forta invincibila a unei natiuni. Daca orice intelectual si-ar da seama ce reprezinta el in societatea romaneasca, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i-ar pasa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu infrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin taranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gindeste, se descopera si se creeaza intre hotarele ei. Ceasul de azi sau de maine poate fi stapinit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre "intelectualii" unei tari, de avantgarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atitea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru ca nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane traiesc aceiasi experienta periferica, semi-istorica, asteptind ca timpul sa le inghita actuala lor viata "politica".

Deci, asta reprezinta "intelectualii" : lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitatii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n-au de ce sa se teama, sa intre in panica si sa se umileasca in fata unei miscari politice cu sanse de succes. Mai intii pentru ca orice miscare politica isi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).

Si in al doilea rind, pentru ca nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, in orice caz, numai interesele lui de breasla, confortul lui, familia lui). In ceasul in care ceva se intimpla politic, deci se consuma – intelectualul se afla cu mult inainte, ocupat sa creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat in strada, va capata valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se afla prea departe ca sa se mai poata intoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trait, asimilat, consumat pentru el.

Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si intelegere. Dai o mina de ajutor si treci mai departe. Dar in nici un caz nu merita sa-ti pierzi cumpatul, sa-ti iesi din fire si sa pactizezi cu oricine – uitind ca nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimani. Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine. Iti risti viata? Ei si? Acel pe care il reprezinti, nu moare niciodata. Daca crezi altfel, renunta la "intelectualitate" si fa-te om politic

Mircea Eliade

Text publicat in revista "Criterion", nr. 2, Bucuresti, 1934

A taste of London. the bitter taste

Un post care stă în draft de mai bine de 6 luni. Poate pentru că impactul asupra mea a fost destul de mare.

Era ziua mea şi mă baladam prin Londra la vânat imagini de turist :) Am ajuns în faţă la 10 Downing Street fără să mă gândesc că locul ăla e viu şi mai mult decât un obiectiv turistic. Am nimerit în mijlocul unei manifestaţii anti-Turcia a kurzilor din Londra.

Şi mi-am adus aminte de colegul meu Nashuan, kurd, refugiat cu familia în România şi de o lecţie dureroasă de istorie contemporană desenată pe un şerveţel în cantina facultăţii de drept. Era anul 2001.



În 2007 a urmat episodul 2 - în fotografiile de mai jos. Am găsit pe wikipedia 3 evenimente întâmplate în preajma vizitei mele la Londra şi care explică pancartele şi manifestaţia...

On 24 October 2007, Turkish fighter jets bombed several PKK targets on the Iraqi side of the border.^[11]

Oct 21, 2007: 12 Turkish troops killed in PKK ambush near Turkey's border with Iraq. The soldiers died when militants attacked a Turkish Army post, less than three miles from the Iraq border. (see 21 October 2007 cross-border attack on Turkey)

Oct 17, 2007: Turkish Grand National Assembly approves a government request for their troops to cross the Iraqi border to attack Kurdish rebels.^[12]

Le métèque

Ultima mea obsesie muzicală. Am ascultat peste sărbări melodia asta de zeci de ori.

Le métèque - Georges Moustaki

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Avec mes yeux tout délavés
Qui me donnent l'air de rêver
Moi qui ne rêve plus souvent
Avec mes mains de maraudeur
De musicien et de rôdeur
Qui ont pillé tant de jardins
Avec ma bouche qui a bu
Qui a embrassé et mordu
Sans jamais assouvir sa faim

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
De voleur et de vagabond
Avec ma peau qui s'est frottée
Au soleil de tous les étés
Et tout ce qui portait jupon
Avec mon coeur qui a su faire
Souffrir autant qu'il a souffert
Sans pour cela faire d'histoires
Avec mon âme qui n'a plus
La moindre chance de salut
Pour éviter le purgatoire

Avec ma gueule de métèque
De Juif errant, de pâtre grec
Et mes cheveux aux quatre vents
Je viendrai, ma douce captive
Mon âme soeur, ma source vive
Je viendrai boire tes vingt ans
Et je serai prince de sang
Rêveur ou bien adolescent
Comme il te plaira de choisir
Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir

Et nous ferons de chaque jour
Toute une éternité d'amour
Que nous vivrons à en mourir

De la www.dexonline.ro citire:

METÉC, meteci, s.m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum şi de posibilitatea de a dobândi proprietăţi imobiliare, alcătuită din străinii stabiliţi într-o cetate; (şi la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.