Colecţionez ploi

3 mai. Plouă cu găleata. Cei 200 de metri de la staţia de autobuz până la prima terasă acoperită din Romană sunt de ajuns ca să fiu leoarcă, în ciuda parpalacului şi a umbrelei care-mi dădeau o falsă impresie de imunitate la ploaie.

Îmi iau o salată şi un suc şi dau drumul la muzică în căşti - Joe Dassin, Nicu Alifantis, Edith Piaf, Georges Moustaki şi altele în acelaşi ton cu ploaia ce se prelinge la câţiva centimetri de mine.

Déjà vu - mă simt brusc în liceu... Atâtea ploi am vânat şi am scris în zona asta între Romană şi Sava. Şi mă gândesc că anul ăsta se face (se face oare?) întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului... Nu cred că sunt melancolică - au fost 10 ani mult prea faini ca să-mi lipsească liceul. Sunt doar pansivă.

Şi-mi aduc aminte de ceva ce a spus mama unei prietene în momentul în care eram în liceu şi ea (prietena, nu mama) împlinea 17 sau 18 ani. Ceva de genul- o să vezi, până aici a fost mai greu, îmediat faci 20 de ani - facultate, serviciu şi te trezeşti că ai 30 şi te împarţi între serviciu, soţ şi copil şi cumva ajungi la 40-50 şi după aia gata! - se termină repede.

La vremea aia m-a şocat cumva. Timpul trecea clar mult mai încet în mintea noastră adolescentină plină de frământări existenţiale, căutări, vise, descoperiri în iubire, scris în jurnale, citiri majore şi colecţionări de ploi.

3 luni de vacanţa mare se târau alene din iulie în septembrie, ziua mea se lăsa foarte mult aşteptată, la fel Crăciunul, iar în ianuarie vacanţa de vară părea aşa departe.

Şi iată-mă 10 ani mai târziu încercând să văd unde s-a dus o bucată din anul ăsta. În momente. Momente dragi, intense, faine, momente de energie, momente de epuizare, momente de entuziasm şi momente de depresie.

În ianuarie am adunat la cutiuţa de momente Maramureş şi mutatul într-un sediu nou şi fain, în februarie Barcelona şi Granada, în martie şi aprilie mult training (pe scaun sau în faţa scaunelor), Timişoara, Sinaia, Predeal, Câmpulung, Haţeg şi Retezat.

4 luni. cărţi noi şi oameni vechi (cum i-am urat o dată lui Mano), 1000 de poze din care vreo 3 fotografii :) câteva mii de km cu avionul, trenul şi maşina, flori în balcon, oraşe noi şi vechi, un Bucureşti ceva mai primenit după summit.

Şi acum o ploaie. De pus la cutie. Ultima din colecţie e undeva la început de toamnă)

S-ar putea să fie destul de adolescentin... Dar aşa e şi viaţa mea, încă... Mă gândeam ce-aş putea răspunde la întrebarea anticipabilă şi repetitivă la întâlnirea de 10 ani

"Ce mai faci? Cum mai eşti? ".
Iacă, sunt bine, stau în chirie într-un apartament boem, iubesc, n-am şef, învăţ, ies la bere (încă şi în Lăptărie şi Green Hours), merg la Vama Veche cu cortul, încerc 2-3 ţări noi în fiecare an, fumez narghilea, ascult muzică franţuzească, citesc, scriu blog.

Sau la şi mai anticipabila:

"Ce-ai făcut în anii ăştia?"
Păi...am crescut, am explorat iubirea, am învăţat, am devenit, am colecţionat momente, oameni faini, cărţi, ţări şi ploi.
Speachless. Falca jos. "Hai mă, serios..."

Mda, aşa credeam şi eu. Aşa că o să zâmbesc frumos şi o să zic că sunt bine. Ceea ce e foarte adevărat.

Sunt bine. Iubesc. Sunt vie. Şi colecţionez ploi.
...
...