Istanbul, cu întârziere

duceţi-vă acasă!!!

Bucureşteanca din mine (de care nu eram conştientă până de curând), tocmai ce a suportat ultima picătură de frustrare pe tema Bucureşti şi oficial s-a enervat. Aşa că iacă o revărsare de nervi în public în cele ce urmează (cvasi-public, căci voi citi probabil eu şi personalităţile mele multiple).

Mă găsesc adesea singura bucureşteancă de la o masă plină ... mai ales de ardeleni. Sooner or later... rather sooner...se ajunge invariabil la subiectul "cât e de îngrozitor Bucureştiul", "ce oameni de 2 lei sunt bucureştenii", "ce bine şi frumos e la ...". În ultimii ani, de când mă tot găsesc la mese pline de ne-bucureşteni supăraţi pe Bucureşti, mi se părea haios - mai mult de jumătate din oamenii care înjurau de zor Bucureştiul şi bucureştenii, de fapt nu ştiau prea bine Bucureştiul şi nu cunoşteau nici un bucureştean. Aşa că am început să dau alt+shift+ignore când se ajungea la sesiunea de defrustrări ref Buc.

Foarte neaşteptată pentru mine a fost reacţia mea faţă de Bucureşti în urma nenumăratelor astfel de discuţii la care eram participant pasiv (complimentat pe alocuri cu "nu pari bucureşteancă") şi anume - am ajuns să-mi descopăr şi să-mi iubesc tot mai tare oraşul. Îi ştiu şi bunele şi relele, dar nu mă văd trăind niciunde altundeva (deşi, for the fun of it, mă văd încercând altundeva). Am un raft plin de cărţi de memorii ale oamenilor care au trăit aici, de albume şi ghiduri despre Bucureşti. Chiar fac din când în când pe ghidul şi-mi place.

Cumva paharul meu de "cât e de îngrozitor Bucureştiul" s-a umplut. Moment la care, acum câteva zile, au explodat în mine câţiva ani de "înţelegere" (îmi venea să zic toleranţă şi mi-am adus aminte - sărumâna, Monica! - de cât e de "urât" şi profund fals/nesincer cuvântul toleranţă. de fapt cred că l-am simţit cu toţi porii - în mareamea mărinimie mi se părea că sunt un spirit "înalt", deschis, înţelegător. iacă dovada astăzi că de fapt nu sunt).

Şi mi-a venit să spun "OK, nu vă place? e aşa de îngrozitor? e un supliciu? atunci de ce vă supuneţi singuri la el?. duceţi-vă acasă!!! " Şi luaţi cu voi şi maşinile, poate n-o să mai fie aşa de aglomerat. Sau staţi şi luaţi oraşul ăsta aşa cum este. Că şi eu mă enervez de fiecare dată când ajung în pe partea cealaltă de carpaţi şi nu am unde lua un mic dejun la 8 dimineaţa, sau n-am de unde cumpăra coli de flipchart la 6 seara sau ies oameni cu cagulă în mijlocul străzii să facă o execuţie (da, în Cluj!) şi nu zic că aşa îs toate oraşele pe acolo sau că e îngrozitor că sunt aşa. Dar nu cataloghez un loc prin ceea ce trăiesc eu neplăcut acolo. Pot să mă bucur de ceea ce e bun şi să filtrez ceea ce nu mi se potriveşte.

Aşa că de astăzi mă las de "înţelegere". Nu vă place, go! Vă place, staţi! Dar dacă staţi, bucuraţi-vă de ce are bun oraşul ăsta, care poate nu e acelaşi fel de bun de acasă. Bucuraţi-vă, căci, la urma urmei, de acolo i se trage numele!

demitizare

iacă nu ştiu cum fac, dar de ceva vreme mă tot învârt în jurul subiectului ăsta. bunoară astăzi (era 8 iunie când am început sa scriu...) - am ieşit la cafea cu o prietenă care anul aceasta face un copil (copilul ei, sorry mariusu' - femeile chiar pot asta) în timp ce divorţează de un bărbat care nu mai e al ei. şi de faptul că reacţia oamenilor este - "şi când te măriţi din nou?". şi trecând prin tot felul de astfel de momente întâmplate recent, am ajuns la faptul că toate poveştile, romanele, filmele de dragoste se termină invariabil ... la nuntă. când de fapt ar trebui să înceapă, căci povestea cotidianului trăit frumos şi palpitant e mult mai interesantă decât povestea unui amor care duce la nuntă şi atât.

şi aici intervine obsesia mea vis-a-vis de miturile pe care ni le construim din copilărie (noi, părinţii, poveştile, filmele etc.) şi le cultivăm cu încăpătânare. nu încerc să desfiinţez nevoia de mit în viaţa omului, rolul mitului. ci încerc să mă întreb de ce alegem mituri atât de previzibile şi de prăfuite şi care conţin "trebuie" - o femeie care are un copil trebuie musai să fie căsătorită, "şi au trăit fericiţi pân' la adânci bătrânţi".

într-o poveste care se întinde pe mai mulţi ani avem nevoie de de mister, de necunoscut, de intrigă, de pasiune, de drive, nu numai de mitul fericirii veşnice. şi de fapt, în absenţa acestora, fericirea e doar comoditate, obişnuinţă, călduţ.

când aud poveşti despre feţi-frumoşi îmi vine să protestez (poate lucky me că n-am avut niciodată mitul vreunui prince charming scos dintre filele poveştii). îmi vine să spun că relaţia aia nu e adevărată. suntem "perfecţi" şi minunaţi doar în perioada, mai scurtă sau mai lungă, de căutare, de cunoaştere, de tatonare. numai în filmele americane şi-n telenovele femeile se trezesc dimineaţa gata machiate, duşate şi coafate, iar bărbaţii sunt nişte cavaleri perfecţi, raşi la sânge, rasaţi, care nu se uită la televizor, nu au singurătăţi, ci doar o carieră de succes. prefer însă un film bun european în care femeia e delicios de ciufulită dimineaţa, iar el un pic neras, poate mahmur sau îmbufnat, dar mult mai autentici amândoi.

aşa că m-am gândit să inventez un nou sfârşit pentru poveşti. ar suna ceva de genul: şi au trăit!

"ş'am încălecat pe-o şa..."

strada cărţii

[de pe http://ilovebucharest.blogspot.com/2007/05/strada-crii.html]

"STRADA CARTII" se deschide la Universitate

incepand cu 16 mai


Magia cartii prinde viata pe zidurile Universitatii.
Initiaza-te cu o privire!

BUCURESTI, 16 mai, ora 15.00, zona buchinistilor de la Universitate:

"I love Bucharest" , program de arta publica si comunitara sustinut de Galeria "Grigore Mora " si Asociatia din Pod desfasoara, incepand cu 16 mai, ora 15.00, "STRADA CARTII", un nou proiect din seria de proiecte dedicate reabilitarii estetice si culturale a spatiului public bucurestean.

"STRADA CARTII" are ca parteneri Universitatea din Bucuresti si Asociatia "Cartea Veche" si se desfasoara cu sprijinul sponsorilor Porsche Bucuresti, Avantgarde Printing, Rulez, Avrig35 si Since advertising. Partenerii media ai proiectului sunt 24FUN, TimeOut Bucuresti si Tabu.

Proiectul "Strada Cartii", votat de majoritatea publicului expozitiei organizate la Carturesti la inceputul acestui an, a ajuns la etapa finala, care se va desfasura la Universitate incepand cu 16 mai.

Cele doua componente ale proiectului: bannere cu citate amplasate pe cladirea Universitatii (16-31 mai) si interventia artistica pe dulapurile comerciantilor de carte veche, cu stenciluri realizate de artisti plastici ai echipei "I love Bucharest " (cu incepere din 22 mai) vor aduce un plus de culoare si bucurie acestui spatiu cultural.

Feed-back-ul inregistrat de proiect din partea publicului bucurestean va determina continuarea proiectului cu noi tematici surprinse in citate.

herastrau by night

oboseală

mâini care tremură. imagini pe care nu poţi să le focusezi, ca şi cum ai vedea printr-o lentilă de aparat foto plină de urme de degete. senzaţie de nisip în ochi şi de ghimpi în ficat. îţi aduci aminte clar că n-ai băut nimic aseară. dar că n-ai putut adormi până târziu, atât de târziu încât se făcuse prea devreme.
2 cafele mai târziu privirea se dezîmpăienjeneşte un pic. cu greu. stomacul boceşte după ceva uşor şi cald. supă. sărutmâna, mama!

o bijuterie - Luli August Studza

Luli August Studza ...aşa s'au întâmplat, aşa le-am însemnat... ţie, care le citeşti

o cărticică scrisă cu acel talent al omului rasat de a prezenta cu un umor fin situaţiile delicate sau tragice din viaţa lui. un om cu o viaţă de roman şi cu un real talent de a evoca pictural, cinematografic şi emoţional în acelaşi timp oameni, locuri, mirosuri, gusturi, simţiri, trăiri din alte vremi. îndeosebi episodul întâlnirii cu noica este de o modestie, simplitate şi ... şi, aşa cum se zice în ţara în care s-a refugiat...very touching.


IOANA LULI AUGUST STURDZA
(24 ianuarie 1922 - 29 iulie 2000)

Pictorita, Graficiana, Artista Decoratoare

S-a nascut la 24 ianuarie 1922 in Bucuresti, ca fiica Elenei si a lui Henri August. A studiat la Liceul "Regina Maria" din Bucuresti. A absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, promotia 1948, avandu-i ca profesori pe Eustasiu Stoienescu, la Pictura si Simion Iuca, la Gravura. In paralele cu Artele Plastice, a urmat cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti.

Intre anii 1949 si 1958 a trait in clandestinitate. In aprilie 1949, a fugit de acasa cand Securitatea venea sa o aresteze. Pana l;a sfirsitul lui 1950 s-a ascuns pe la diversi prieteni schimbandu-si mereu adresa si iesind din casa numai noaptea. La 30 decembrie 1950, cu un buletin de identitate fals, s-a casatorit la Primaria din Piata Amzei, din Bucuresti cu inginerul Petre Sturdza, numelei ei Devenind Ioana Sturdza. S-a mutat la Braila unde lucra sotul ei, apoi la Lupeni si Petrosani (judetul Hunedoara).

In anul 1958, inainte de Craciun, a fost arestata in urma unui denunt, dar peste o luna a fost eliberata, caci informatiile pe care le-ar fi putut da Securitatii devenisera inutile (persoanele ajutate de ea cu zece ani inainte fusesera intre timp arestate si majoritatea iesisera deja din inchisoare).

Intre anii 1960-1979 a particdipat cu regularitate la expozitii de Arta Decorativa din tara si din strainatate, unde a expus: ceramica, textile, broderie, pictura pe lemn si sticla, colaje, postere. In anul 1961 a obtinut unj premiu pentru Ceramica la Praga. Intre anii 1970 si 1978 a avut sase expozitii personale: in 1970 la Bucuresti si Londra; 1971 la Paris si Munchen; 1978 la Bucuresti.

Incepand din anul 1963, a realizat costume si Decoruri de Film si de Teatru. In anul 1964 a colaborat la scurt-metrajul "Policitica si Delicatese" dupa I. L. Caragiale si a obtinut premiul de Plastica de Film la Oberhausen, Austria. In anul 1967 a realizatcostume pentru Tom Sawyer dupa Mark Twain, scurt-metraj produs cde Studiourile Buftea, in colaborare cu Franco-London Film. In anul 1976 a realizat Costumele pentur "Aurul disparut al Incasilor" dupa Jack London, serial produs de Telemunchen. In anmul 1978 a realizat Costumele pentru "Unchiul Vanea" de A. P Cehov, piesa jucata la Teatrul Mic din Bucuresti si a obtinut un premiu la Novisad, Iugoslavia.

Intre anii 1967 si 1975 a fost director Artistic la Intreprinderea Decorativa din Bucuresti., La sfirsitul anului 1978 a plecat definitiv din tara. Vreme de un an a lucrat in Europa. In anul 1979 a avut expozitii personale la Londra si Geneva. In anul 1980 s-a stabilit in SUA, la Los Angeles unde si-a continuat activitatea de artist plastic.

Intre anii 1984 si 1988 a avut expozitii personale in Hollywood. In anii 1984, 1985 si 1986 a obtinut premiul Intii la Concursul Anual de Palarii "Marylin Clark's Easter Parade". In anul 1988 a realizat Costumele pentru Cenetarul Eugene O'Neil, sarbatorit la Teatrul "Gene Dynarski" din Hollywood. In anul 1989 a realizat costumele pentru piesa "Scaunele" de Eugen Ionescu, jucata la "Friends and Artists Theater" din Hollywood.

Si-a scris memoriile in cartea "... asa s-au intimplat, asa le-am insemnat... tie care le citesti..."

S-a stins din viata la 29 iulie 2000 la Newport Beach, California.

noapte în bulgaria

aprilie. vacanţă. o şosea in the middle of nowhere. 5 minute de pus la cutia cu momente...

what's in a name?

de când mă ştiu mi s-a spus în mai multe feluri. poate parţial pentru că eu n-am protestat. poate pentru că îmi place să văd cum le sună oamenilor numele meu sau cum li se pare că mi se potriveşte să mă strige.
când eram mică, pentru că nu puteam pronunţa diana, ziceam că mă cheamă dida. mama, soră-mea şi prietenii foarte apropiaţi mă alintă dia sau diuţa. iar când e ceva grav, important sau într-un registru apropiat, brusc mă aud din jur strigată pe numele de familie.
în liceu la un moment dat, pentru că eram mai multe diane prin preajmă, mi se spunea tina, short de la cel de-al doilea nume, asta până când taică-miu, dumnezeu să-l ierte, care era un mare fan al numelui de diana, a început să închidă telefonul (fix, căci nu existau mobile la vremea aceea) colegilor mei care mă sunau, spunând că acolo nu stă nici o tina :) străinii pe care i-am întâlnit de-a lungul vremii, mi-au zis deanna sau diana [daiana], pentru că era mai uşor de pronunţat. o prietenă îmi zice de mulţi ani didi.
o persoană specială în viaţa mea îmi zicea kido (şi până azi cel mai mare regret al meu vis-a-vis de pierderea unui nume, e legat de kido...). iubitul îmi zice kiku (cu accent pe ultima silabă) sau gagique (un cuvânt, bineînţeles, inventat, care combină fascinaţia lui pentru limba rromani şi a mea pentru limba franceză).
so, what's in a name?

Patriotismul e de bon ton

dexonline PATRIOTÍSM. Sentiment profund de dragoste şi devotament faţă de patrie şi popor. [Sil. -tri-o-] /patriotisme Sursa: NODEX

Wikipedia zice: patriotism (din latină patria, patrie) - legătura emoţională faţă de o naţiune din motive etnice, politice, culturale sau altele.


Bătrânul şi desuetul patriotism (în formele sale autentice, pre-comuniste) e poate ceea ce ne-ar aduce aminte zilnic să ne facem bine treaba, să plantăm un pom din când în când, să jucăm cinstit, să n-o luăm pe scurtături, să nu îi admirăm pe cei care reuşesc încălcând pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, legea, moralitatea, etica, bunul-simţ.
Mi-ar plăcea să am pentru un timp cât de scurt puterea unui deţinător de trust de presă şi să pornesc o campanie de readucere a patriotismului din cărţile de istorie în stradă. "Patriotismul e de bon ton", "Se poartă din nou patriotismul", "New Patriotism - ® Since 1848", "E cool să fii patriot"... şi alte sloganuri în aceeaşi temă. La un popor care suferă atât de crunt de mimetism, s-ar putea să prindă.